Arta Greaca

Arta greacã reprezintã productia artisticã a civilizatiei grecesti , cu toate cã este dificil sã se stabileascã cu precizie limitele cronologice ale acesteia.
Artele care s-au dezvoltat în Grecia anticã , cea minoicã si cea micenianã reprezintã baza artei grecesti.
Se plaseazã nasterea artei grecesti în jurul secolului IX I.C. , odatã cu aparitia perioadei geometrice. S-a convenit cã dupã ce apogeul acestei arte a fost atins în secolul V , Î.C. în perioada clasicã, ultimele sale manifestãri urmând sã se stingã în pragul bãtãliei de la Aetium , din anul 31, Î.C. În realitate lucrurile sunt putin altfel deoarece si dupã bãtãlia de la Aetium este observatã influenta artei grecesti în productiile orientale si cele occidentale. Imensa expansiune a culturii grecesti poate explica importanta acestei arii de influentã .
Datoritã actiunii de colonizare din secolele VIII si VII î.e.n. arta greacã se impune treptat de la cadrul restrâns al Mãrii Egee în toatã regiunea din jurul Mãrii Mediterane. La sfârsitul secolului IV datoritã cuceririlor lui Alexandru cel Mare lumea greacã este limitatã la est de India iar la sud înglobeazã tot Egiptul si mai ales Imperiul Persan. Totusi la aceastã diversitate geograficã se adaugã profunde diviziuni politice.
Este adevãrat cã în fata dusmanului orasele grecesti se gãsesc unite, dar în rãzboaiele din secolul V , Î. C. sau în cadrul participãrii comune la Jocurile panelenice ele nu au nici un sentiment de apartenentã la aceeasi entitate. Cu toate acestea în aceastã diversitate rezidã o identitate culturalã comunã care face posibil sã se vorbeascã despre arta greacã.
Originile artei grecesti au rãmas învãluite în mister pânã la începutul secolului al XX-lea deoarece în Grecia nu au fost gãsite urme ale epocii de piatrã. Dar acum se stie cã nasterea artei grecesti isi aflã originea în confruntarea mai multor civilizatii ce se aflau în bazinul oriental al Mãrii Mediterane.
Arta cicladicã este cea mai veche mãrtuire a artei grecesti . S-a desfãsurat în epoca bronzului vechi. Cele mai frumoase manifestãri ale Cicladelor , pe lângã numeroasele obiecte din bronz si argint , le constituie „idolii“ cicladici. Aceste statuete din marmurã reprezentau personaje puternic stilizate . La realizarea lor s-a tinut seama riguros de pãstrarea proportiilor, care le-a conferit un superb echilibru. Este încã imposibil sã cunoastem semnificatia lor exactã. Spre sfârsitul mileniului al II-lea Î.C., se diminueazã producerea lor.
Arta minoicã corespunde perioadei de dominatie a Cretei în jurul anului 1800 Î.C. Se realizeazã construirea primei generatii de palate , printre care si cele din Cnossos si Malia. Palatele sunt puternic inspirate din modelele orientale. Aceste constructii au în alcãtuire o curte rectangularã , în jurul cãreia se aflã o serie de încãperi , de sãli de ceremonii si de culoare pentru procesiuni. A doua serie de palate cretane este reconstruitã în secolul VI Î.C. pe aceleasi locuri ale palatelor din prima generatie distruse brutal.
Constructiile sunt similare primelor, peretii sunt acoperiti cu fresce magnifice în culori strãlucitoare . Prin intermediul subiectelor religioase sau a motivelor florale se exprimã bucuria de a trãi si spontaneitatea. Cermica pictatã reia stilul naturalist si vesel,delectând prin reprezentãri de elemente marine. Cretanii fabricã pe scarã largã obiecte mici din metal, lemn sau fildes si creeazã niste piese de orfevrãrie foarte frumoase.
Arta micenianã rãsare atunci când civilizatia minoicã mai strãluceste încã , fiind construite la Micene , în secolul XVI Î.C. douã morminte mari , probabil princiare. Opulenta lor uimeste în acel mediu sãrac. S-a descoperit cã aceste morminte contin obiecte din metal pretios cum ar fi : elemente de podoabã a capului, arme de ceremonie, cupe, vase, multe provenind din Europa.
Creatiile autohtone sunt decorate cu scene voit violente într-un stil aproape brutal ce se observã si la frumoasa mascã a lui Agamemnon. Micenienii construiesc puternice citadele fortificate, ale cãror aspect contrasteazã cu deschiderea amplã, spre naturã, a palatului. Aceste constructii au început sã aparã prin anul 1400 Î.C. dupã nimicirea Cretei. Peretii sunt formati din blocuri enorme de piatrã, pe care dupã legende doar ciclopii le-ar fi putut duce. Aceasa face ca arhitecturii sã i se atribuie si numele de „ciclopicã“. Palatele din interiorul citadelelor au dimensiuni reduse . Principala salã a lor este construitã dupã principiul megaronului aflat la baza viitoarei arhitecturi grecesti . De asemenea la micenieni se gãsesc clãdiri funerare în formã de „cãpãtâni de zahãr“,arãtând rodul unei mãiestrii tehnice deosebite , ce impun prin amploarea lor. Fabricarea obiectelor mici este încurajatã dupã forma literelor F Y T ( phi, psi, tau).
Pierderea cunostinþelor tehnice dobândite se face odatã cu disparitia civilizatiei miceniene care cauzeazã de altfel si diminuarea productie artistice.