Tragem linie, dăm premiile! (azi la 16.30h în foaierul şcolii)

1. Pagină de carte, Ruxandra Grigoraş, clasa a 10-a I

Dragii mei,

Mulţumiţi au ba, prezenţi sau nu, iată astăzi vom da seamă şi premii pentru activitatea noastră de vreo două luni şi un pic mijlocită prin ceea ce cunoaştem sub numele de blog. Iarăşi nu am vreme pentru un raport detaliat şi fidel în care să se regăsească fiecare, însă promit că va fi timp şi pentru aceasta, -mă gîndesc să mai schimbăm cîteva impresii şi în vacanţă. Pot totuşi să fac două, trei remarci cu privire la unele intervenţii care mi-au atras atenţia prin ineditul temei, argumentare, personalitate, cunoştinţe sau haz. În topul celor mai active blog-uri se află cel al clasei a 10-a H (111 articole), urmat de Caimacul nobleţii al clasei a 10-a E şi Foaie şi creion al clasei a 10-a D, cel mai inspirat nume de blog. Cea mai frumoasă variantă grafică aparţine clasei a 10-a I. În ceea ce priveşte comunicarea şi ţinuta, a 10-a C conduce în rîndul întîi aproape de clasele a 10-a I si a 10-a D -articolele au o notă personală, prezintă teme atragătoare şi cred, au fost compuse cu interes. Încercări asemănatoare s-au remarcat şi în cazul clasei a 10-a G prin contribuţii interesante (fotografii şi lucrări proprii, desene, provocări). Am notat şi cîteva nume şi autori, toate acestea însă mai apoi. Pe curînd,

prof. Bogdan Teodorescu

Street delivery -Cum te privesc

STREET DELIVERY (ediţia 2008) eveniment organizat de Ordinul Arhitecţilor din România şi Cărturesti strada Arthur Verona (de dincolo de bdul Magheru si pana la Scoala Centrala)în zilele de 6-8 iunie 2008 strada va fi închisă traficului şi redată locuitorilor orasului!Programul evenimentului Street Delivery:http://www.streetdelivery.ro/

CODUL LUI DA VINCI de DAN BROWN - RECENZIE

Codul lui Da Vinci de Dan Brown - Recenzie


Cartea Codul lui Da Vinci apărută în anul 2004 este scrisă sub formă de roman, cu multe dialoguri. Debutează cu multe precizări despre două asociaţii secrete: Le Prieuré de Sion (Stăreţia Sionului) şi Opus Dei, o congregaţie catolică de o pietate ferventă, recunoscută de Vatican în pofida unor controverse pe care le-a iscat cu privire la unele tehnici de coerciţie şi spălare a creierelor.
Se vorbeşte despre moartea ultimului mare maestru Jaques Saunière, care făcea parte dintr-o confrerie secretă - Stăreţia Sionului - fondată în 1099, în timpul cruciadelor, de un duce francez, Godefroi de Bouillon şi care va deveni cunoscută în istorie sub numele de Ordinul Cavalerilor Săraci ai lui Hristos şi ai Templului lui Solomon, sau, mai pe scurt, Cavalerii Templieri. La o analiză mai atentă este evident că nu neapărat cruciaţii au întemeiat această congregaţie; trebuie să vedem şi subtextul acestei cărţi. Se cunoaşte faptul că după ce statul Israel a fost desfiinţat în anul 130 în timpul împăratului Adrian, în timpul răscoalei lui Bar-Kochba, împlinind profeţia Mântuitorului din capitolul XXIV al Evangheliei după Matei, despre sfârşitul Ierusalimului, că nu va mai rămâne piatră pe piatră, poporul ales s-a răspândit în diaspora, printre creştini. Interesant este că invazia arabă a luat cu sine reprezentanţi ai acestui popor care au fost duşi în Egipt, Africa de Nord, iar apoi, după ce arabii au ajuns în Spania şi Europa Centrală, o parte a poporului evreu a ajuns şi în această zonă a lumii. Reprezentanţii acestui popor, care aveau o imunitate extraordinară au rămas în Europa Occidentală, găsind acolo condiţii de existenţă. Autorul cărţii susţine deci că templierii au înfiinţat o congregaţie secretă, Stăreţia Sionului, care în aparenţă avea rolul să elibereze Locurile Sfinte, să-i păzească pe creştini, să lupte cu musulmanii. Cruciaţii şi mai ales cei care au înfiinţat acest ordin secret au săpat sub Templul lui Solomon, sub Sfânta Sfintelor, căutând secretele care veneau pe filieră istorică de la împăraţii evreilor. Acolo au fost ascunse multe secrete, cele mai importante secrete ale umanităţii, iar cel care deţine aceste secrete deţine şi puterea mondială. Între aceşti cavaleri templieri, care-şi aveau sediul în Franţa, la Paris şi mai apoi în Anglia, şi Biserica Romano-Catolică, au intervenit disensiuni din cauza influenţei politice exagerate la care aceştia ajunseseră. Astfel au fost momente în istorie, din secolul XI şi până în prezent, când printre lupte au fost şi momente de pace, de înţelegere, dar un fel de pax romana, între templieri şi papalitate, romanul surprinzând această luptă în zilele noastre, între Stăreţia Sionului şi organizaţia Opus Dei.
Dincolo de textura cărţii, de ţesătura narativă, de dialogurile extrem de interesante, aş vrea să înţelegem ce înseamnă Codul lui Da Vinci. Autorul pune în gura personajelor sale cuvinte ce constituie o blasfemie la adresa Mântuitorului Iisus Hristos. Este o blasfemie să spui aşa ceva despre Fiul lui Dumnezeu. Unul dintre personaje joacă rol dublu, face parte dintre ei, dar este şi în Opus Dei. Până la urmă este deconspirat şi rămâne în final nepoata lui Jaques Saunière. Mântuitorul este prezentat ca un personaj mitologic, un om minunat, un profet, excepţional, un taumaturg: ,Iisus Hristos a fost un personaj istoric de o forţă extraordinară, poate cel mai enigmatic şi mai charismatic lider pe care l-a cunoscut omenirea în toate timpurile". Autorul acreditează ideea că Iisus Hristos a fost un simplu muritor, un om obişnuit, a cărui divinitate a fost votată în cadrul Sinodului de la Niceea. Aceasta este ideea centrală a cărţii, restul nu ne interesează foarte mult.
Autorul este foarte calificat în domenii precum cabalistica, cabalistica numerelor, cum ar fi problema pentagramei, steaua cu cinci colţuri, steaua lui David. Dincolo de combinaţia de numere, de cifre - Jaques Saunière este omorât de Opus Dei, este împuşcat; ultimii mari reprezentanţi ai confreriei sunt ucişi, toţi dau un răspuns eronat, conducând ancheta pe o pistă greşită ca să păstreze secretele confreriei; este vorba de Graal, de cultul Graalului. Saunière desenează cu propriul sânge rezultat din împuşcătură o pentagramă pe podeaua muzeului unde e ucis. Lasă anumite cuvinte în cifru, un cod numeric care a fost decriptat şi ale cărui cifre au fiecare câte o semnificaţie, apoi fiecărei cifre îi corespundea un cuvânt. Numai un iniţiat putea să decripteze misterul păstrat de secole de această confrerie, misterul Graalului. Pentru a vorbi despre misterul Graalului, autorul îl centrează pe Persoana lui Iisus Hristos legat de persoana Mariei Magdalena, într-o perspectivă neopăgână, marşând pe ideea refacerii sacralităţii de tip feminin, pentru că Biserica Romano-Catolică ar fi deturnat adevăratul raport dintre masculin şi feminin, cum este cel din religia chineză între ying şi yang, între Yahweh şi Shekina în religia mozaică. Autorul afirmă că în Sfânta Sfintelor era un loc şi pentru Shekina, divinitate feminină. Toate aceste elemente autorul le aduce nu din cărţile canonice ale Vechiului şi Noului Testament, ci din cărţile apocrife. Autorul atacă Biblia, pe Mântuitorul Iisus Hristos, despre Care susţine că nu este Fiul lui Dumnezeu, susţine că Biblia nu este un document divino-uman, ci unul omenesc. La modul superficial autorul susţine: Tot ce trebuie să ştii despre Biblie poate fi rezumat în cele câteva cuvinte ale doctorului Martyn Percy: Biblia nu a venit prin fax direct din rai, deci este un produs al omului. Este o eroare de fond a acestei cărţi ideea că Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu este o invenţie a lui Constantin cel Mare, ignorând faptul că mulţi Sfinţi Părinţi şi apologeţi au vorbit despre divinitatea lui Hristos: Biblia, aşa cum o cunoaştem noi astăzi, a fost alcătuită de împăratul roman păgân Constantin cel Mare. Împotriva acestei afirmaţii trebuie să arătăm falsitatea ei fundamentală în sensul că autorul nu cunoaşte sau nu vrea să cunoască Sfânta Scriptură în deplinătatea ei şi în aceeaşi măsură scrierile Părinţilor apostolici, ale apologeţilor, polemiştilor, ale istoricilor şi scriitorilor bisericeşti până la Constantin cel Mare (Sfântul Atanasie cel Mare, Origene, Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful), toţi cei care vorbesc despre divinitatea lui Hristos. Spre demontarea acestor afirmaţii putem privi la câteva mărturii foarte clare, anterioare Sinodului de la Niceea:
Epistola lui Barnaba (scrisă, potrivit criticilor între anii 70-131) spune: Dacă Domnul a îndurat patimile pentru sufletul nostru, El, Care este Domnul întregii lumi, Căruia Dumnezeu I-a zis la Întemeierea lumii: ,Să facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră" (V, 5);
Sfântul Ignatie scrie magnezienilor: Adunaţi-vă cu toţii ca într-un templu al lui Dumnezeu, ca la un altar, în jurul unuia Iisus Hristos, Care a ieşit de la Unul Tatăl, Care este unul şi la Tatăl s-a întors (VII, 2); ... Dumnezeu S-a arătat prin Iisus Hristos, Fiul Lui, Care este Cuvântul Lui." (VIII, 2);
Tertulian (160-240) vorbeşte chiar despre ,o natură dublă, neconfuză, ci unită într-o singură Persoană, Dumnezeu şi omul Iisus. în care proprietăţile fiecăreia dintre cele două naturi s-au păstrat." (Adversus Praxean, 27).
Origen (185-253), în lucrarea sa De principiis, vorbeşte despre Dumnezeu-Omul, despre întruparea Fiului lui Dumnezeu şi Persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos (II, 6, 3).
Autorul afirmă că împăratul Constantin cel Mare, din raţiuni politice, de marketing spune că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Atacul se dă asupra Persoanei Mântuitorului, asupra Sfintei Scripturi şi accentul se pune pe umanitatea lui Iisus, adică pe faptul că nu este Dumnezeu, ci simplu om. Acest edificiu teoretic, doctrinar, se dovedeşte a fi extrem de periculos dacă pătrunde în sufletele oamenilor. Neluarea în considerare a ceea s-a scris despre Mântuitorul Iisus Hristos înainte de Constantin cel Mare este eroarea fundamentală a acestei cărţi. Autorul poate nu a băgat de seamă aceste aspecte, poate nu a vrut, poate a fost influenţat de perspective greşite şi loveşte astfel masiv Biserica. Pentru simplu fapt că Biserica creştină, pe care ei o identifică cu Biserica Romano-Catolică, ar fi distrus sacralitatea genuină, originară a umanităţii, adică raportul prin cifra phi, numărul care armonizează toate contrastele, parte şi întreg, un fel de panaceu, un fel de cheie de boltă. Dar oare acest număr divin şi universal în acelaşi timp, se referă şi la ordinea spirituală? Când se spune cheie de boltă se spune misterul Graalului. Cifra ,phi" este mister universal care armonizează totul în lumea fizică. După autorul cărţii, Biserica Romano-Catolică ar fi făcut o transgresie, cea mai mare farsă din istoria umanităţii, părăsind sacralitatea de tip feminin, fundamentându-se pe cea de tip masculin.
O altă eroare a cărţii o constituie acuza adusă Bisericii creştine în general, că ar fi minimalizat divinităţile feminine. Trebuie să ne gândim la cultul Fecioarei Maria, la evlavia pe care credincioşii ortodocşi o manifestă faţă de Maica Domnului, dar şi în romano-catolicism, să vedem ce scrie Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi (vedem câte sfinte muceniţe există în tradiţia răsăriteană, în tradiţia ortodoxă şi în cea catolică), să ne gândim la rolul femeii în creştinism. Melania Romana, care a întemeiat o comunitate la Ierusalim, sora Sfântului Grigorie de Nyssa, Macrina, Monica, mama Fericitului Augustin etc. au jucat un rol providenţial în viaţa marilor teologi şi sfinţi. Autorul ignoră deliberat cultul mariologic din catolicism unde Fecioara Maria este considerată împreună mântuitoare cu Hristos (coredemptrix). Acuzaţia că Biserica a desacralizat divinitatea feminină pentru a trece sub zodia masculinităţii este o eroare fundamentală a autorului, care nu ia în considerare ce au scris adevăraţii creştini despre divinitatea lui Hristos, în primele trei secole creştine.
Se vorbeşte foarte des în carte despre hieros gamos (unirea mistică) între bărbat şi femeie, în sensul că prin unirea mistică omul dobândeşte mântuirea. Relaţia dintre bărbat şi femeie este trecută în zona mistică, într-o mistică păgână, dincolo de bine şi rău, dincolo de morală. Aici este marele pericol. Autorul spune că religia creştină a distrus posibilitatea mântuirii nemijlocite a omului considerând drept păcat unirea dintre bărbat şi femeie, iar tot ceea ce era legat de zeităţile fertilităţii din lumea fizică a fost pus sub semnul demoniacului.
De ce Codul lui Da Vinci? În carte se spune că Da Vinci a fost un mare maestru al Stăreţiei Sionului, iar Mona Lisa nu ar fi de fapt o femeie, ci un bărbat, o anagramă între numele zeităţilor Amon şi Isis. După autorul cărţii, Mona Lisa ar fi Da Vinci însuşi. Pentru a da gir subiectului androginismului, pentru a readuce în actualitate acest mit şi mai ales raportul ying şi yang, Yahweh şi Shekina, socoteşte că lumea, intrată în Zodia Vărsătorului, ar trebui să afle care sunt adevăratele mistere ale lumii, mistere aflate în posesia acestei confrerii. Secretul secretelor este de fapt misterul Graal, adică codul lui Da Vinci.
Cartea se încheie cu această omogenizare în arhitectură, în muzică, unitatea între masculin şi feminin, între ying şi yang, Yahweh şi Shekina, între semnul taurului care reprezenta masculinitatea şi potir, semnul feminităţii. Cred că această carte se înscrie într-un curent postmodern, într-o mişcare New-Age-istă, de revenire la o religiozitate amorală, neopăgână. De remarcat faptul că forţe esoterice, care în realitate nu au nimic de a face cu păgânismul, vor să aducă lumea la o formă de neopăgânism, însă prin distrugerea creştinismului în originea şi esenţa lui, chiar sub forma unor ficţiuni ideatice şi literare. Nimic din cele relatate în carte nu este real, poate cu excepţia unor organizaţii secrete despre care nu ştim mai nimic, sau ştim foarte puţin.
Este o carte extrem de periculoasă pentru toţi creştinii, pentru tineret şi în special pentru aceia dintre ei care nu cunosc foarte bine Sfânta Scriptură, istoria lumii, istoria Bisericii universale şi învăţătura Bisericii Ortodoxe. Ea poate fi citită doar ca o carte de ficţiune, pentru amuzament sau poate uneori pentru alungarea plictiselii. În nici un caz nu trebuie luată în serios această ficţiune otrăvită şi otrăvitoare pentru că în acest caz ea poate fi dăunătoare pentru suflet.

Henric al IV-lea

O piesa de teatru care m-a impresionat a fost “Henric al IV-lea”, nu numai jocul actorilor a fost impecabil dar mai ales tema piesei. Avand in distributie pe Marcel Iures , Razvan Vasilescu si alti actori de mare calibru acesta piesa a fost un adevarat success. Acest lucru l-am realizat cand in sala era o liniste apasatoare si pentru un moment mi-am luat ochii de la scena pentru a ma uita in sala . Toata lumea era total absorbita de actiune si parea ca ea traieste intr-adevar acele intamplari. Pentru a va atrage si voua atentia am sa va povestesc.

Un tanar din lumea buna, la un bal mascat cade de pe cal, isi pierde cunostinta iar cand se trezeste se crede Henric al IV-lea. I se organizeaza o lume artificiala, un palat, o curte in mijlocul careia el continua sa se poarte ca un rege din acele vremuri. Personajul traieste in acesta lume construita de el, in aceasta lume fictionara timp de 20 de ani. Prietenii sai, impreuna cu un doctor incearca sa il aduca la realitate. Un lucru care mi-a placut a fost faptul ca personajul de 8 ani se trezise din cosmar, dar cu toate astea el nu vroia sa isi reia viata, dandu-si seama ca deja pierduse prea multi ani.

Piesa se desfasoara gradat si cu un suspanscare iti face inima sa bata mai repede. Intr-un fel doresti ca piesa sa se termine pentru a-i afla finalul care te macina, iar intr-un alt fel nu mai vrei sa iesi din sala, vrei ca acea poveste sa continue la infinit. Eu nu va voi spune finalul piesei deoarece am vrut sa va trezesc curiozitatea pentru a vedea chiar voi piesa care intr-adevar merita.

Pentru ca am vorbit de tema, acum nu pot sa exclud jocul actorilor .Marcel Iures intra in pielea personajului atat de bine si pare ca intelege profund drama prin care trece personajul. Fiecare cuvant si fiecare gest este zis si facut cu o foarte mare naturalete. Desigur ca si ceilalti actori interpreteaza absolut magnific fiecare personaj in parte.

Atat am avut de zis despre aceasta piesa, spere ca v-am trezit curiozitatea pentru a o vedea si voi.

“Chicago” este o poveste despre crime, avaritie, coruptie, violenta, exploatare, adulter si tradare…

Povestea Muzicalului “Chicago” incepe in anii ’20, cand o tanara jurnalista a fost angajata de catre ziarul “Chicaga Tribune” sa scrie dintr-o perspective “feminista” despre crimele din acei ani.
Maurine Dallas Watkins a reusit sa aduca povestea crimei pe prima pagina a ziarului si sa le transforme pe cele doua criminale in celebritati. Rezultatul muncii ei a fost o piesa intitulata initial “The Brave Little Woman”, apoi “Chicago, or Play Ball” si, in final, “Chicago”. Criminalele din paginile ziarului au devenit celebrele personaje Velma Kelly si Roxie Hart.
Piesa "Chicago", regizata de George Abbott a avut premiera la New York, pe 30 decembrie 1926 si a fost intampinata cu aprecieri pozitive din partea criticii.

Dupa moartea Maurinei Watkins, in anul 1969, drepturile de autor ale piesei au fost cumparate de catre regizorul si coregraful Bob Foss.
In anul 1973, Bob Foss, impreuna cu John Kander si Fred Ebb, au inceput sa lucreze la proiectul "Chicago". Kander si Ebb au compus cantecele, iar Foss a venit cu ideea de a transforma piesa intr-un vaudeville. Inainte de a fi prezentat pe Broadway, "Chicago" a facut un turneu in Philadelphia, unde publicul a fost entuziasmat, dar aprecierile criticii nu au fost tocmai pozitive.

Spectacolul a ajuns si la New York, pe 3 iunie 1975, urmarind indeaproape povestea originala, dar prezentand-o intr-un nou concept, cel al "Vodevilului muzical".


In 1976, "Chicago" a fost nominalizat la 11 premii Tony. Dupa prezentarea, cu mare succes, intr-un concert la New York, in anul 1996, a melodiilor originale, "Chicago" revine pe Broadway iar in 1997 castiga sase premii Tony.

Succesul a continuat, iar spectacolul a reusit sa se impuna la Londra in 1997, la Melbourne si Viena in 1998, in 1999 la Sydney, Tokyo, Amsterdam, Berlin si Madrid iar in 2000 la Munchen, Lisabona si Basel.

In 2005, spectacolul ajunge si la Bucuresti si promite sa fie una dintre cele mai fastuoase puneri in scena de pana acum. In rolurile principale Billy Flynn – Aurelian Temisan, Roxie Hart – Monica Davidescu si Velma Kelly – Anca Turcasiu.

Ecaterina cea Mare

Piesa"Ecaterina cea Mare" de George Bernard Shaw s-a pus in scena la Teatrul National Bucuresti in regia lui Cornel Todea. Cu actori de marca ai scenei romanesti: Stefan Iordache si Maia Morgenstern.

"Ecaterina" lui Shaw pastreaza cateva trasaturi ale celebrei tarine din istoria Rusiei, care in secolul al XVIII-lea a reprezentat o figura importanta si reprezentativa.

Ecaterina a II-a a modernizat Rusia, a fost un monarh luminat si in scurt timp a devenit o legenda a Europei. Bernard Shaw ii aduce pe scena pe Ecaterina si pe faimosul Potemkin, insistand pe relatie de prietenie si paradoxala rivalitate intre acesti eroi puternici, precum si pe enigmele personalitatiii unei imparatese cu slabiciuni omenesti.

In regia lui Cornel Todea istoria este un simplu pretext, iar iconoclasmul lui Shaw o ocazie de a exploata vocatia actorului de a crea personaje si lumi.

Ecaterina si Potemkin reprezinta intalnirea a doua lumi: una exotica, barbara, orientala (rusul Potemkin) si alta riguroasa, austera, eficienta (Ecaterina, expresia Europei de Vest).

Interpretand rolul printului rus, Stefan Iordache ofera un recital de maiestrie actoriceasca, trecand cu usurinta de la aroganta la umilinta, de la rafinament la barbarie. Favoritul reginei, mereu beat, el interpreteaza caderile,hazul si subtilitatile unui rol de print decazut si reuseste sa-l "ingrozeasca" pe ofiterul englez (Silviu Biris) si in acelasi timp sa-l impresioneze.

In rolul Ecaterinei, Maia Morgenstern trece de la rafinament la brutalitate, reusind sa cucereasca publicul mai ales prin ironie si nuante subtile. Gesturile par spontane, replicile sunt spumoase, dialogurile pline de haz, savuroase si ritmate parca de ganduri nespuse.

Scenografia Stefaniei Cenean este in acord cu registrul tematic si comic al piesei : obiecte si vestminte destinate interpretarii care rostesc, impreuna cu personajele, conflicte profunde.

Totusi, in ton cu mesajul piesei lui Shaw rezolvarea se petrece prin recursul la comic si uneori la grotesc. "Ecaterina a II-a" de la Teatrul National Bucuresti se impune ca una din cele mai seducatoare comedii ale stagiunii.

CUM TE PRIVESC

Vineri 6, simbata 7 si duminica 8 iunie, in parcul Gradina Icoanei va puteti intilni cu dl prof Bogdan Teodorescu -ei, nu chiar in fiecare zi-, care a colaborat in calitate de coordonator al unei echipe de cercetare in teme de dialog si etnologie cu Muzeul Taranului Roman, unde s-a lansat proiectului La taifas cu ceilalti, desfasurat pe o perioada de citeva luni. Expozitia in aer liber reprezinta numai unul din evenimentele conexe proiectului.

CUM TE PRIVESC

Vineri 6, simbata 7 si duminica 8 iunie, in parcul Gradina Icoanei va puteti intilni cu dl prof Bogdan Teodorescu -ei, nu chiar in fiecare zi-, care a colaborat in calitate de coordonator al unei echipe de cercetare in teme de dialog si etnologie cu Muzeul Taranului Roman, unde s-a lansat proiectului La taifas cu ceilalti, desfasurat pe o perioada de citeva luni. Expozitia in aer liber reprezinta numai unul din evenimentele conexe proiectului.

Eduard al III-lea

Intre 10 si 18 mai a avut loc la Bucuresti, festivalul de teatru dedicat lui William Shakespeare. Am avut acazia de a vedea piesa "Eduard al III-lea exceptional pusa in scena. Actorul Ion Caramitru a intruchipat un Eduard modern si simpatic. Era pe de-o parte regele Angliei care tinea piept francezilor si scotienilor, iar pe de alta parte era indragostitul care nu ezita sa se puna intr-o situatie ridicola a-i castiga inima alesei sale, o contesa (de Salisbury, pe care o salvase de scotieni) cam isterica si fidela sotului ei (in piesa). Desi opera are un caracter istoric, tema fiind lupta pentru coroana Frantei dintre Eduard si Jean cel Bun, a fost pusa in scena intr-o maniera interesanta si originala. Au respectat timpul din piesa, dar au adus si cateva elemente de actalitate, cum ar fi melodii ca "It was fascinating", sau filme care sa creeze atmosfera de razboi. Totus acesta parte a fost un pic exagerata pentru ca scenele de razboi nu respectau epoca (lemnul era inca un material de baza in constructia navelor, lansatoarele de rachete nu se inventasera si World Trade Center nu fusese construit).
Finalul piesei respecta firul istoric (in ciuda licentelor istorice existente in opera, dar care sunt frecvent intalnie in operele dramaturgului). Anglia invinge iar regele Jean cel Bun este luat prizonier.
Un aspect care mi-a placut a fost decorul bine realizat si care lasa libertate de miscare in sensu ca puteau schimba repede scenele astfel incat sa para ca actiunea se petrece in Anglia , Franta sau chiar pe mare.

"Eduard al III ~ lea" ~ un spectacol de cinci stele

Eduard al III -lea

Am ales sa fac o recenzie asupra piesei de teatru "Eduard al III-lea" deoarece am vizionat-o recent si mia placut foarte mult.

Textul acestei piese de teatru ii apartine dramaturgului englez William Shakespeare si releva bataliile pe care le tine Eduard pentru a-si recupera tronul Frantei, titlu ce ii apartinea de drept. Regizorul Alexandru Tocilescu nu se abate de la textul shakespearean gasind modalitati de a expune aceasta piesa fara ca spectatorului,din salile pline ale Teatrului National Bucuresti, sa se plictiseasca.

Momentele comice cum ar fi acela cand: Eduard(interpretat de marele actor roman, Ion Caramitru) se indragosteste ca un pusti ,la prima vedere, de frumoasa contesa de Salisbury(Crina Muresan); se impletesc cu cele reale si dure un exemplu ar fi: scena de lupta dintre armata lui Eduard si cea a curentului rege al Frantei(Serban Ionescu). Dar toate aceste momente se termina cu bine deoarece Eduard este proclamat regele Frantei,tron ce ii apatinea de drept.

Aceasta piesa de teatru are o colana sonara ce consta in marea majoritate din melodii relaxante de jazz care atrag atentia spectatorului si ofera o diferita perspectiva asupra piesei.

Pe langa melodiile de jazz m-ai avem si alte elemente moderne raportate la acest spectacol: reprezentarea pe un background a unor imagini ce imita etapele zilei, expunerea unor cadre de lupta din razboaie ce s-au desfasurat in sec XX -lea.

ULTIMA SAPTAMINA PENTRU RECENZII

Dragi elevi,

Deoarece cred ca s-a strecurat o confuzie cu privire la termenul si conditiile conform carora veti primi a doua nota pentru a putea incheia cu bine acest an scolar si experienta noastra de vreo doi ani cheltuiti pe eforturile de a intelege arta, revin cu citeva mentiuni. Daca sezonul de primire de articole s-a incheiat definitiv, cel de PRIMIRE RECENZII mai dureaza doar O SAPTAMINA, incepind cu astazi 26 mai 2008. Daca este depasit termenul, se primeste nota cuvenita. Doar saptamina viitoare se mai pun note, urmatoarea fiind rezervata mediilor si situatiilor limita.

Ilustratie cu dispozitivul lui Marey de fotografiat, fusil photographique, dupa 1882.

Genurile spectacolului teatral: BALETUL -lectie

Baletul: gen teatral care implica o proportie specifica intre dans, pantomima si muzica.

[compozitie coregrafica; sinteza a mijloacelor expresive ale corpului uman -miscare, gesturi, pozitii/posturi, mimica, atitudine-, organizate intr-un dans scenic stilizat, a carui dinamica si al carui ritm sint sugerate de muzica]

Originile cele mai indepartate ale baletului se regasesc in dansurile ritualice si ceremoniale antice, insa abia prin Renastere incepe sa se cristalizeze ca gen propriu. Atunci baletul se prezenta ca un dans improvizat sub forma de pantomima insotita de muzica, pe un subiect dat, de regula mitologic.
In acea epoca apare si prima incercare de stabilire a principiilor coregrafice prin eforturile lui Domenico de Ferrara.

Prima compozitie coregrafica aproape de genul baletului a fost Le Ballet comique de la reine din 1582, in timpul lui Ludovic al XIII-lea, cu o tema inspirata din Odiseea: fabula Circe, pe o coregrafie de Balthazar Beaujoyeux, bazata pe un stil geometric.

Primul pas spre formula moderna a baletului a fost realizat de J.G. Noverre (autor al Lettres sur la danse, 1760), prin eliberarea de cintec si cuvinte si prin urmarirea cu precadere a expresivitatii de sine statatoare a dansului.

Istoria baletului cuprinde cel putin trei etape importante:
-epoca preliminariilor, a experimentelor
-epoca clasica, a baletului alb, corespunzatoare secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea si romantismului muzical.
-epoca moderna, care include perioada expresionista si Baletele Ruse.

In epoca clasica se stabileste o terminologie, costumul "standard" si normele specifice baletului. Datorita participarii criticilor si coregrafilor francezi, terminologia se va pastra in limba franceza -attitude, grande elevation, assembles, sissonne, arabesque, danseur,-euse etoile, s.a.

Costumul de balet:
balerina: corset strins fara mineci sau cu mineci scurte pentru a alungi silueta, fusta scurta in forma de corola de crin rasturnata, care impreuna cu corsetul se numeste tutu, ciorapi lungi colanti si poante cu panglici, intarite in virf.
balerinul: maiou strimt si alb, pantaloni colanti si pantofi demi-poante, peste care se pun accesoriile specifice fiecarui rol.

Concomitent cu le ballet blanc se dezvolta baletul de caracter incpirat de dansurile populare ale diferitelor tari.

[Maria Taglioni a introdus tehnica poantelor]
[in secolul al XVIII-lea exista intre dansatori o egalitate a rolurilor expresive, care insa va fi depasita in secolul al XIX-lea cind apar poantele si odata cu ele noi tehnici coregrafice; dansatoarele ii vor intrece pe barbati in elevation cu ajutorul poantelor]

[balerinul va deveni din ce in ce mai discreditat in romantism, deoarece dansatoarele cistiga mai multa admiratie, diminuind rolul dansatorului la cel de sustinator. Un exemplu este spectacolul Silfida cu un pas des quatre pentru dansatoarele Taglioni, Elssler, Grisi si Grahn la Londra in 1845]

[secolul al XIX-lea se va remarca prim numele marilor balerine Carlotta Grisi, Maria Taglioni, Fanny Elssler, Lucile Grahn, Fanny Cerrito]

[traditiei scolilor franceza si italiana de balet i se va alatura la sfirsitul secolului al XIX-lea, scoala rusa care i-a lansat pe coregrafii Marius Petipa (academist, autor al coregrafiilor pentru Lacul Lebedelor si Frumoasa din Padurea adormita, de P.I. Ceaikovski), Lev Ivanov (coregraf pentru Spargatorul de nuci, de P.I.Ceaikovski), Alexander Gorski, dansatorii Vaslav Nijinski, T. Carsavina, Ana Pavlova, Olga Spesvitseva, Rudolf Nureiev, s.a.]

Baletul modern:
-expresionismul in care se produc mari autodidacti si improvizatori ca Loie Fuller, Isadora Duncan, si mai recent Martha Graham.
-Baletele Ruse conduse de Serghei Diaghilev, avind un dublu caracter riguros si experimental. In fenomenul Baletelor Ruse vor fi implicati muzicieni ca Igor Stravinski (Petruska, Pasarea de foc, Le Sacre du Prientemps), Maurice Ravel, Arnold Schonberg, Manuel de Falla (Nopti in Gradinile Spaniei, Tricornul), Claude Debussy, pictori ca Leon Bakst, Pablo Picasso, Georges Braques, Henri Matisse, coregrafi precum Leonid Massine, Serge Lifar, Georges Balanchine, Mihail Fokine s.a.

In baletul contemporan s-au remarcat coregrafi ca: Maurice Bejart (autor al unor coregrafii cum sint: Simfonia a IX-a de Beethoven sau Messa pentru timpul prezent) sau Roland Petit.


Compozitori de balete (muzica pentru balet):
Lully, Rameau, Gluck, secolul al XVIII-lea, Beethoven autor al baletului Prometeu, Leo Delibes (a compus Sylvia, Coppelia acesta din urma dupa o poveste de E.T.A. Hoffmann), P.I.Ceaikovski (Lacul Lebedelor, Spargatorul de nuci, Frumoasa din Padurea adormita), Igor Stravinski, Bela Bartok, Asafiev, Aram Haciaturian, Serghei Prokofiev (Romeo si Julieta) , Minkus (Don Quijote), Mihail Jora, Z. Vancea, Paul Constantinescu, A. Mendelshon, H. Jerea, s.a.

"Cafeneaua"-un spectacol remarcabil

"Cafeneaua" este una dintre cele mai bune piese pe care le-am vazut . Scrisa de Sam Bobrik si Ron Clark ,jucata de Horatiu Malaiele,Dana Dogaru si Emilia Popescu ,in regia lui Horatiu Malaiele , "Cafeneaua "este unul dintre cele mai vizionate spectacole din ultimii ani.
O comedie în care râsul capata gustul sarat al lacrimilor. Un spectacol despre viata, iubire, tradare si singuratate; un spectacol al tuturor dar mai ales al sufletelor anonime, pustiite de necazuri aparent banale.O bufonada amara, de altitudine dramatica, ce ne propune sa cunoastem povestea simpla a unei familii americane: Louise(Dana Dogaru) si Wally Murdock(Horatiu Malaiele) (vazuti la 30, 50 si 70 de ani ); casnicia lor fisurata dar si consolidata de aparitia tinerei Janet(Emilia Popescu).O radiografie a efemerei noastre treceri pamântene si o sala ce rasuna de aplauze si mult dupa încheierea reprezentatiei.Pentru rolul Wally şi pentru rolul din spectacolul Unde-i revolverul? (Teatrul Nottara), Horaţiu Mălăele a primit în anul 1998 premiul Uniter pentru cel mai bun actor.

Spirit Stallion of the Cimarron-video

Am gasit si un videoclip ce imbina diverse scene din film..Enjoy it!:*

Spirit Stallion of tha Cimarron

Acest film prezinta aventurile unui cal salbatic,nascut in Vestul salbatic...El va ajunge sa calatoreasca prin zonele pustii ale Americii..trece printr-o serie de aventuri..se imprieteneste cu un indian-Little Creek,insa nu renunta la spiritul sau liber...in ciuda faptului ca la un moment dat el e prins si trimis la imblanzit acesta continua sa nu se supuna si sa caute libertatea..

As dori sa va uitati la el in cazul in care nu l-ati vizionat pana acum...Descrierea de i-am facut-o eu pana acum nu este cea mai reusita. Filmul acesta e unul de animatie,insa e atat de bine realizat incat pe fata personajelor se citesc toate sentimentele-de la bucurie pana la frustrare,iar imaginile si peisajele desenate in film nu sunt saracacioase,ci din contra imbina o multime de culori si sunt detaliate.

Daca va decideti sa vedeti filmul va urez : Vizionare placuta!

BODYPAINTING-UL

Este o forma de arta asupra corpului considerata de multi ca fiind cea mai veche.Pictura corpului e temporara,vopseaua se curata ori in cateva ore si..mai rar,poate dura cateva saptamani.

Exista mai multe feluri de pictura asupra corpului:

-traditionala-practicata in triburi,la ritualuri etc.

-moderna-practicata in zilele noastre in scopuri precum:promovarea unor lucruri,socarea,infrumusetare(carnavaluri,petreceri)

Bodypainting-ul a fost adesea folosit in filme, precum si in interventii militare pentru a masca partile vulnerabile ale corpului

Postare articole: SEZON ÎNCHIS!

Dragi elevi,

Au trecut deja zece zile de la data limită stabilită pentru publicarea articolelor voastre pentru blogul clasei. După cum am convenit, nimeni nu mai poate posta articole noi care să conteze pentru prima din cele -cel puţin, două note, însă putem în continuare menţine un dialog pe tema artei şi a influenţei sale asupra altor domenii de cunoaştere, a vieţii sau cercetărilor de orice fel. Îmi cer scuze dacă am neglijat pe cineva prin lipsa comentariilor scrise, imposibil de oferit într-un timp atît de puţin ca al meu. Ramîn încă dator; promit că măcar temei kitsch-ului, propusă, dar aproape ignorată, voi răspunde cu o replică pe masură. Promit iarăşi să organizez premierea celor mai bune intervenţii imediat ce îmi voi fi degajat puţintel programul, sufocat de datorii. Şi iarăşi, făgăduiesc să postez pe fiecare din blog-uri cîte un film scurt, în vederea obţinerii comentariilor voastre, ca alternativă posibilă la tema recenziilor, iată deja atacată. Voi adăuga, cum e firesc, şi un clasament al blog-urilor, împreună cu cîteva aprecieri critice. Pînă atunci, mă voi rezuma să afirm că proiectul nostru şi-a atins scopul doar parţial şi cu succese moderate, în pofida cîtorva articole si propuneri deosebite. Am observat în general superficialitate, lipsă de responsabilitate intelectuală, neîncredere, lipsă de loialitate si punctualitate, deopotrivă cu lipsa respectului de sine. Desigur, lucrurile se schimbă şi nu se opresc aici şi nu pot să nu mă arăt extrem de voios faţă de suficient de numeroasele cazuri, pînă la urmă, cînd toate acestea au fost altminteri. Există printre voi oameni serioşi, sinceri, curajoşi si plini de haz, cu multe şanse. Sper că ne-a fost de folos tuturor, măcar ca experienţă de comunicare, dacă nu chiar intelectuală. Cu drag,

prof. Bogdan Teodorescu

picturi rupestre

Fascinatia picturilor rupestre





Fascinatia pentru picturile rupestre si in general pentru preistorie a starnit mereu valuri si discutii interminabile despre originea omului si timpurile apuse. Arta primitiva s-a manifestat in directii diverse, dar cea mai importanta ramane pictura rupestra, realizata pe peretii grotelor de membrii diverselor triburi. Aceste picturi pot fi regasite in aproape intreaga Europa, din Spania pana in Ural, pe peretii pesterilor ale caror intrari au fost astupate de stanci cu mii de ani in urma. Tocmai aceasta a fost sansa acestor adevarate opere de arta. In conditii de umiditate si caldura constanta, picturile s-au pastrat aproape perfect. Mai mult, in interiorul pesterilor existau si alte dovezi ale prezentei oamenilor preistorici : urme de pasi, atat de adulti cat si de copii, vase, oase si urme de vetre. Intre aceste situri arheologice si artistice exista si cateva pesteri cunoscute in intreaga lume pentru frumusetea picturilor rupestre, cele de la Altamira, Lascaux si altele, cea mai importanta fiind pestera Chauvet. O statistica realizata in 1994 enumera in Europa peste 300 de pesteri si grote cu picturi rupestre din perioada Paleoliticului Tarziu. Dintre acestea 150 se gasesc in Franta, 125 in Spania, 3 in Portugalia, 21 in Italia, cate una in Romania si fosta Iugoslavia, doua in Germania si doua in Rusia. In aceste situri au fost descoperite numeroase dovezi arheologice, majoritatea gasite accidental. Altamira este poate cel mai cunoscut exemplu de pestera cu picturi rupestre. Se gaseste in apropiere de Santillana del Mar in Cantabria, Spania, la 30 de km vest de Santander. In 1879, Marcelino Sanz de Sautuola a fost adus aici de fiica sa, care descoperise niste desene ciudate pe peretii pesterii. De Sautuola a fost surprins sa descopere ca desenele erau de fapt adevarate opere de arta, infatisand mamuti si maini umane. Picturile rupestre aveau sa fie mult mai tarziu trecute sub protectia UNESCO. Pestera are 270 de metri lungime, fiind alcatuita din mai multe camere si coridoare. Coridorul principal are o inaltime ce variaza de la doi la sase metri. Altamira nu mai este deschisa publicului din 1977, dupa ce specialistii au constatat ca picturile incepusera sa se degradeze, mai ales din cauza diferentelor de temperatura si a curiosilor care nu se puteau abtine sa le atinga. Pentru a potoli curiozitoatea turistilor, multi veniti special din intreaga lume, autoritatile spaniole au construit in apropiere o copie a pesterii si un muzeu, in care sunt reproduse picturile. Copiile bine realizate permit o mai buna imagine a picturilor policrome din sala principala a pesterii, fiind redate si o serie de lucrari mai mici, putin cunoscute, dar si sculpturi ale unor chipuri umane care nu se pot vedea in pestera adevarata. Cea mai cunoscuta pictura rupestra de la Altamira se afla pe plafonul uneia dintre salile aflate la stanga intrarii, suprafata totala fiind de aproape 100 de metri patrati. Aici artistul sau artistii anonimi au reusit sa lucreze cu o tehnica cromatica demna de apreciat chiar si astazi, imbinand pictura cu relieful natural al plafonului. Majoritatea celor peste 20 de imagini de animale (in principal bizoni, dar si un mistret, un cal si un cerb) se suprapun umflaturilor plafonului astfel incat privitorul are impresia unui relief tridimensional, cu nimic mai prejos decat un basorelief in genul celor care vor fi realizate mult mai tarziu. Dar perfectiunea picturilor de la Altamira a deschis si discutii interminabile intre specialisti. Sunt aceste picturi opera unui singur artist sau este vorba de o compozitie colectiva, eventual realizata de mai multe triburi sau pe parcursul mai multor generatii ? Care era scopul si cat de veche este exact ? Daca a fost un singur artist, cum a avut acesta ideea unei compozitii ample si cum a fost realizata ? Ce rol indeplinea acest artist prezumtiv in comunitate ? Sunt intrebari la care specialistii incearca sa raspunda inca. Tot ce s-a stabilit este ca exista portiuni care au fost realizate cu 200-500 de ani mai tarziu, dar au fost niste simple adaugiri si corecturi sau picturi in intregime noi ?

De Tudor Razvan & Sandu Stelian 10B

Fascinatia picturilor rupestre




--------------------------------------------------------------------------------

Fascinatia pentru picturile rupestre si in general pentru preistorie a starnit mereu valuri si discutii interminabile despre originea omului si timpurile apuse. Arta primitiva s-a manifestat in directii diverse, dar cea mai importanta ramane pictura rupestra, realizata pe peretii grotelor de membrii diverselor triburi. Aceste picturi pot fi regasite in aproape intreaga Europa, din Spania pana in Ural, pe peretii pesterilor ale caror intrari au fost astupate de stanci cu mii de ani in urma. Tocmai aceasta a fost sansa acestor adevarate opere de arta. In conditii de umiditate si caldura constanta, picturile s-au pastrat aproape perfect. Mai mult, in interiorul pesterilor existau si alte dovezi ale prezentei oamenilor preistorici : urme de pasi, atat de adulti cat si de copii, vase, oase si urme de vetre. Intre aceste situri arheologice si artistice exista si cateva pesteri cunoscute in intreaga lume pentru frumusetea picturilor rupestre, cele de la Altamira, Lascaux si altele, cea mai importanta fiind pestera Chauvet. O statistica realizata in 1994 enumera in Europa peste 300 de pesteri si grote cu picturi rupestre din perioada Paleoliticului Tarziu. Dintre acestea 150 se gasesc in Franta, 125 in Spania, 3 in Portugalia, 21 in Italia, cate una in Romania si fosta Iugoslavia, doua in Germania si doua in Rusia. In aceste situri au fost descoperite numeroase dovezi arheologice, majoritatea gasite accidental. Altamira este poate cel mai cunoscut exemplu de pestera cu picturi rupestre. Se gaseste in apropiere de Santillana del Mar in Cantabria, Spania, la 30 de km vest de Santander. In 1879, Marcelino Sanz de Sautuola a fost adus aici de fiica sa, care descoperise niste desene ciudate pe peretii pesterii. De Sautuola a fost surprins sa descopere ca desenele erau de fapt adevarate opere de arta, infatisand mamuti si maini umane. Picturile rupestre aveau sa fie mult mai tarziu trecute sub protectia UNESCO. Pestera are 270 de metri lungime, fiind alcatuita din mai multe camere si coridoare. Coridorul principal are o inaltime ce variaza de la doi la sase metri. Altamira nu mai este deschisa publicului din 1977, dupa ce specialistii au constatat ca picturile incepusera sa se degradeze, mai ales din cauza diferentelor de temperatura si a curiosilor care nu se puteau abtine sa le atinga. Pentru a potoli curiozitoatea turistilor, multi veniti special din intreaga lume, autoritatile spaniole au construit in apropiere o copie a pesterii si un muzeu, in care sunt reproduse picturile. Copiile bine realizate permit o mai buna imagine a picturilor policrome din sala principala a pesterii, fiind redate si o serie de lucrari mai mici, putin cunoscute, dar si sculpturi ale unor chipuri umane care nu se pot vedea in pestera adevarata. Cea mai cunoscuta pictura rupestra de la Altamira se afla pe plafonul uneia dintre salile aflate la stanga intrarii, suprafata totala fiind de aproape 100 de metri patrati. Aici artistul sau artistii anonimi au reusit sa lucreze cu o tehnica cromatica demna de apreciat chiar si astazi, imbinand pictura cu relieful natural al plafonului. Majoritatea celor peste 20 de imagini de animale (in principal bizoni, dar si un mistret, un cal si un cerb) se suprapun umflaturilor plafonului astfel incat privitorul are impresia unui relief tridimensional, cu nimic mai prejos decat un basorelief in genul celor care vor fi realizate mult mai tarziu. Dar perfectiunea picturilor de la Altamira a deschis si discutii interminabile intre specialisti. Sunt aceste picturi opera unui singur artist sau este vorba de o compozitie colectiva, eventual realizata de mai multe triburi sau pe parcursul mai multor generatii ? Care era scopul si cat de veche este exact ? Daca a fost un singur artist, cum a avut acesta ideea unei compozitii ample si cum a fost realizata ? Ce rol indeplinea acest artist prezumtiv in comunitate ? Sunt intrebari la care specialistii incearca sa raspunda inca. Tot ce s-a stabilit este ca exista portiuni care au fost realizate cu 200-500 de ani mai tarziu, dar au fost niste simple adaugiri si corecturi sau picturi in intregime noi ?

De Tudor Razvan & Sandu Stelian 10B

Antoni Gaudi

[edit] Birthplace
Antoni Gaudi was born in the province of Tarragona in southern Catalonia, Spain in 1852. While there is some dispute as to his birthplace – official documents state that he was born in the town of Reus, whereas others claim he was born in Riudoms, a small village 3 miles (5 km) from Reus,[2] – it is certain that he was baptized in Reus a day after his birth. The artist's parents, Francesc Gaudí Serra and Antònia Cornet Bertran, both came from families of metalsmiths. It was this exposure to nature at an early age that influenced him to incorporate natural shapes into his later work.[3]

[edit] Higher education
Gaudi, as an architecture student at the Escola Tècnica Superior d'Arquitectura in Barcelona from 1873 to 1877, achieved only mediocre grades but did well in his "Trial drawings and projects".[4] After five years of work, he was awarded the title of architect in 1878. As he signed the title, Elies Rogent declared, "Qui sap si hem donat el diploma a un boig o a un geni: el temps ens ho dirà" ("Who knows if we have given this diploma to a nut or to a genius. Time will tell.")
The newly named architect immediately began to plan and design and would remain affiliated with the school his entire life.

[edit] Early career
1878–1879: Lampposts for the Plaça Reial at Barcelona;
1878: Showcase for glove manufacturer Comella. Via this work, used at the World's Fair in Paris, Eusebi Güell came to know the architect.[5]
1878–1882: Several designs for the Obrera Mataronense at Mataró. Only a very small part of these plans was built, but it shows Gaudí's first use of parabolic arches, here in a wooden structure.
1883–1885: Casa Vicens;
1883–1885: Villa "El Capricho" at Comillas (Santander);
1884: Finca Güell: Entrance pavilion and stables for the palace at Pedralbes (first completed building for Eusebi Güell);
1884–1891: Completion of the crypt of the Sagrada Família (the crypt had been started by the architect Francisco del Villar in 1882, who had to abandon the project in 1883);
1885–1889: Palau Güell;
1887–1893: Episcopal palace at Astorga;
1889–1894: Colegio Teresiano;
1891–1893: Outer walls of the absis of the Sagrada Família;
1892–1894: Casa de los Botines at León.

[edit] Later years

The Casa Milà, in the Eixample, Barcelona.
Gaudi was an ardent Catholic, to the point that in his later years, he abandoned secular work and devoted his life to Catholicism and his Sagrada Família. He designed it to have 18 towers, 12 for the 12 apostles, 4 for the 4 evangelists, one for Mary and one for Jesus. Soon after, his closest family and friends began to die. His works slowed to a halt, and his attitude changed. One of his closest family members – his niece Rosa Egea – died in 1912, only to be followed by a "faithful collaborator, Francesc Berenguer Mestres" two years later. After these tragedies, Barcelona fell on hard times, economically. The construction of La Sagrada Família slowed; the construction of La Colonia Güell ceased altogether. Four years later, Eusebi Güell, his patron, died.[6]
Perhaps it was because of this unfortunate sequence of events that Gaudi changed. He became reluctant to talk with reporters or have his picture taken and solely concentrated on his masterpiece, La Sagrada Família.[6]
On June 7 [7] 1926 Gaudi was run over by a tram. Because of his ragged attire and empty pockets, many cab drivers refused to pick him up for fear that he would be unable to pay the fare. He was eventually taken to a pauper's hospital in Barcelona. Nobody recognized the injured artist until his friends found him the next day. When they tried to move him into a nicer hospital, Gaudi refused, reportedly saying "I belong here among the poor." He died three days later on June 10, 1926, half of Barcelona mourning his death. He was buried in the midst of La Sagrada Família.[6]
Although Gaudi was constantly changing his mind and recreating his blue prints, the only existing copy of his last recorded blue prints were destroyed by the anarchists in 1938 at the height of Franco's invasion of Barcelona. This has made it very difficult for his workers to complete the cathedral in the same fashion as Gaudí most likely would have wished. It is for this that Gaudí is known to many as "God's Architect". La Sagrada Família is now being completed but differences between his work and the new additions can be seen.
As of 2007, completion of the Sagrada Familía is planned for 2026. However, this may prove wildly optimistic if the worst fears of many eminent engineers and architects are realized[citation needed]. These have pointed out the structural dangers posed by a tunnel for a TGV-style high-speed rail, which would run within feet of the church’s foundations[8][1]; one might note the precedent of one metro tunnel in Barcelona’s Carmel district that collapsed and destroyed an entire city block on the 27th of February 2005. Others of Gaudí's works threatened by the city center route chosen by Barcelona's mayor Jordi Hereu for the new rail line include Casa Batlló and Casa Milà.

[edit] Artistic style

Gaudí's unfinished masterpiece, Sagrada Família
Gaudí's first works were designed in the style of gothic architecture and traditional Spanish architectural modes, but he soon developed his own distinct sculptural style. French architect Eugene Viollet-le-Duc, who promoted an evolved form of gothic architecture, proved a major influence on Gaudí. But the student surpassed the master architect and contrived highly original designs – irregular and fantastically intricate. Some of his greatest works, most notably La Sagrada Família, have an almost hallucinatory power.
In Gaudi's hanging model a system of threads represents columns, arches, walls and vaults. Sachets with lead shot resemble the weight of small building parts.
Gaudi spent ten years working on studies for the design, and developing a new method of structural calculation based on a stereostatic model built with cords and small sacks of pellets. The outline of the church was traced on a wooden board (1:10 scale), which was then placed on the ceiling of a small house next to the work site. Cords were hung from the points where columns were to be placed. Small sacks filled with pellets, weighing one ten-thousandth part of the weight the arches would have to support, were hung from each catenaric arch formed by the cords. Photographs were taken of the resulting model from various angles, and the exact shape of the church's structure was obtained by turning them upside-down obtaining therefore the form, absolutely precise and exact, of the structure of the building, without having to have conducted an operation of calculation and without possibility of error. The forms of cords corresponded to the lines of tension of the prim structure and when investing the photo, the lines of pressure of the compressed structure were obtained. An absolutely exact and simple method, giving an example of the intuitive and elementary methods that Gaudi applied in its architecture and that allowed him to obtain balanced forms very similar to which it offers the nature.

[edit] Interests
Gaudí, throughout his life, studied nature's angles and curves and incorporated them into his designs. Instead of relying on geometric shapes, he mimicked the way men stand upright. The hyperboloids and paraboloids he borrowed from nature were easily reinforced by steel rods and allowed his designs to resemble elements from the environment.
Because of his rheumatism, the artist observed a strict vegetarian diet, used homeopathic drug therapy, underwent water therapy, and hiked regularly. Long walks, besides suppressing his rheumatism, further allowed him to experience nature.
Gaudí loved for his work to be created by nature as he used concrete leaves and vine windows to create his ideas for him, so his work is not just because of him but because of nature as well.

[edit] Popularity
Gaudí's originality was at first ridiculed by his peers. Indeed, he was first only supported by the rich industrialist Eusebi Güell. His fellow citizens referred to the Casa Milà as La Pedrera ("the quarry"), and George Orwell, who stayed in Barcelona during the Spanish Civil War, admittedly loathed his work. As time passed, though, his work became more famous, up to the point that he is now considered one of history's most original architects[citation needed].

[edit] Social and political influences
The opportunities afforded by Catalonia's socioeconomic and political influences were endless. Catalans such as Antoni Gaudí often showcased the region's diverse art techniques in their works. By mimicking nature, such artists symbolically pushed back the province's ever-increasing industrial society.
Gaudí, among others, promoted the Catalan movement for regaining sovereignty from Spain by incorporating elements of Catalan culture in his designs.[9] Gaudí was involved in politics since he supported the Catalanist political party Regionalist League. For example, in 1924 Spanish authorities (ruled by the dictator Primo de Rivera) closed Barcelona's churches in order to prevent a nationalist celebration (September 11th, National Day of Catalonia), Gaudí attended to Saints Justus and Pastor's church and was arrested by the Spanish police for answering in Catalan [10] [11].

[edit] Major works

View of the Park Güell, El Carmel, Barcelona.
Casa Vicens (1883–1885)
Palau Güell (1885–1889)
College of the Teresianas (1888–1890)
Crypt of the Church of Colònia Güell (1898–1916)
Casa Calvet (1899–1904)
Casa Batlló (1905–1907)
Casa Milà (La Pedrera) (1905–1907)
Park Güell (1900–1914)
Sagrada Família Nativity façade and Crypt of the Sagrada Família church (1884–1926)
See also the List of Gaudi Buildings.

[edit] Influence
Gaudí's abandoned plans for a New York skyscraper hotel were re-proposed for the redesign of the World Trade Center after the September 11, 2001 attacks.[12]
In 1992, five artists founded La Asociación pro Beatificación de Antoni Gaudí. The secular association has since pushed for the Roman Catholic church to declare Gaudí blessed.[13]
Gaudí's life and work inspired The Alan Parsons Project to create the 1987 album Gaudí.
There are striking similarities between the work of Gaudí and that of Friedensreich Hundertwasser, mainly in the latter man's biomorphic forms and use of tile.
Surprisingly, Gaudi's influence appears heavily in the Pokémon film Dialga VS Palkia VS Darkrai. Sagrada Familia appears in the form of the "Space-Time Tower," mimicking the cathedral's spires. Its architecht is named Gaudy, and another major character and Gaudy's great-grandson is named Tonio, their names together forming Gaudi's name.
Folk etymology attributes the origin of the word "gaudy" as stemming from the name Gaudí. However, the use of the word as an adjective meaning "overly elaborate or showy" dates back at least to Shakespeare.(e.g.Hamlet, Act I, Scene iii, Line 71.)

Fotografia, un reper estetic

Sondajele artistice actuale subliniaza aderarea masiva a publicului la genul de pictura usor descifrabila, la pictura figurativa. Specialistii afirma ca aceasta constatare subiectiva, este datorata in primul rand lipsei de interes pentru initiere.

Preferinta marelui public pentru notiunea de frumusete traditionala (pictura care reproduce cat mai fidel realitatea) este atat de mare incat s-a constatat ca fotografia artistica are tendinta sa ofere o alternativa temporara, fata de opera picturala. Este adevarat ca cel mai indemanatic, talentat si migalos pictor nu va reusi sa realizeze o reproducere atat de precisa a realitatii asa cum o poate face un "click" fotografic.

Mai mult, odata cu evolutia tehnologica pe plan mondial, o camera foto de serie este capabila sa "inghete" imaginea foarte rapida a "zborului", care se desfasoara intr-o fractiune de secunda...Poate sa redea frumusetile pline de informatie ale vietii cotidiene sau poate sa surprinda imagini inedite situate la distante fata de obiectivul aparatului.

Avand un caracter documentar, stiintific sau utilitare, fotografia a dobandit cu timpul o pondere universala, insotindu-l pe om in adancul oceanelor, in vazduhurile nesfarsite ale cosmosului, sau in universul fascinant al microcosmosului.

Pentru a realiza o imagine plastica, pictorul cauta sa patrunda in adancul formelor reale, prelucrandu-le sintetic. Uneori pictorii ajung la simboluri care amintesc prin imaginea lor de forma initiala a realitatii. Alteori, forma este atat de abstracta incat privitorului ii sunt necesare cunostiinte specifice acestei discipline.

Folosind ca mijloc de comucicare limbajul picturii, bazat pe forma si culoare, artistul contemporan experimenteaza procedee si tehnici moderne ce la prima vedere au un aspect neobisnuit, extravagant. Aceste situatii inedite faciliteaza lansarea unor noi exprimari estetice, a unor noi formule de exprimare pe care pictorul le parcuge fara sa stie de la inceput precis in ce directie merge si nici unde va ajunge.

Fiind prin definitie un vizionar, pictorul strabate cu orice sacrificiu, realizarea unui ideal care vine de la o forta mai presus de a sa, careia nu i se poate impotrivi indiferent de situatiile la care este supus. Iata de ce evolutia limbajului artistic a fost totdeauna cu cel putin un pas inaintea realitatii contemporane.

Neputand tine ritmul cu noutatea limbajului modern al picturii, marele public si-a indreptat preferintele catre o reprezentare mai usor accesibila : fotografia artistica, arta care pune in valoare frumosul natural, transforamandu-l in frumos artistic...

Tatuajul ~ un capricu al tineretii sau o forma de arta?

Tatuajul- intre functional si estetic

Ascunse sub haine sau la vedere,mici sub forma unei monede sau acoperind tot spatele,stilizate sau imagini din natura,tatuajele au fost fascinante intotdeauna.

Asociate oamenilor damnati,de la periferia societatiisa amintim de "floarea de crin" a Evului Mediu,stigmatul femeilor adultere,sau ridicate la rang de arta,o modalitate de a infrumuseta corpul uman,tatuajele au declansat si declanseaza multe controverse.
Chinezii considerau tatuajul drept o forma de degradare umana.Una dintre cele mai dure pedepse la care erau supusi raufacatorii,in Japonia influentata de moravurile chineze,il constituia intiparirea pe corp a desenelor barbare.Primelor forme de tatuare,prezente pe chipurile statuetelor milenare li se atribuiau,insa,semnificatii magice.Incepand cu secolul sapte,tatuajul devine o modalitate de identficare a criminalilor si proscrisilor.

Bastinasii din Samoa isi tatuau picioarele cu mult inainte ca primii europeni sa ajunga aici in 1772.Bravii olandezi condusi de Jacob Roggerwein,impresionati probabil de frumusetea insulei,credeau ca localnicii purtau pantaloni stransi pe corp sau bermude de matase.De altfel,acesta constituia singurul lor vesmant.

In schimb ,neo-zeelandezii isi supuneau si fata tatuajului Moko,specific maur,fapt care le sporea seductia si vitejia pe campul de lupta. precursor al machiajului definitiv poate fi considerat tatuajul buzelor si al barbiei.

Pentru europeni,tatuajul,marca a paganismului,contravenea moralei crestine deoarece intervenea asupra celei mai de pret creatii a lui Dumnezeu : omul. Conchistadorii sec. al XVI-lea vedeau in tatuajele bastinasilor din America Latina o forma de manifestare a raului.
Tatuajul ramane in afara legii pana la sfarsitul sec.XVIII-lea,cand este adus de catre marinarii tatuati pe insulele din Pacific.
Un veac mai tarziu,tatuajul isi pierde latura sa decadenta,cel putin in Anglia.Insusi Printul de Wales,viitorul rege-Eduard al VII-lea,isi tatueaza o cruce(un motiv crestin) pe cand vizita Pamantul Sfant.
Aristocratii preiau si ei obiceiul,imbogatit cu influente japoneze,raspandindu-l in inalta societate.In secolul XX, in urma experietelor celor 2 razboaie mondiale,americanii recurg la desene care inaltau curajul si patriotismul.
Antropologul german Wilhelm Joest(sfarsitul sec. XIX-lea),considera tatuajul nimic altceva decat dorinta oamenilor de a-si infrumuseta trupul,o forma de arta,fara nici o legatura cu misticul.
In zilele noastre,persista inca unele rejudecati legate de persoanele care se tatueaza.Mai putin legat de estetica,cat de convenientele sociale,tatuajul mai este inca receptat de catre unii drept un act barbar.

PIERRE AUGUSTE RENOIR

Se numara printre cei mai indragiti artistiai sec al XIX-lea.Desi a trait in vremuri de retriste si a suferit adesea din pricina problemelor de sanatate,opera sa inspira aproape in totlitate optimism,celebrand frumusetea lumii cu o afectiune induiosatoare.Artistul provine dintr-un mediu modest si inca de la inceputul carierei sale-la fel ca ceilalti artisti impresionisti-s-a luptat sa si castige existenata.De la varsta de 40 de ani insa a inceput sa prospere,cunoscand un rneume mondial si devenind un adevarat model spre sfarsitul vietii.In ciuda succesului sau,a ramas amereu om modest si lipsit de pretentii si,chiar la batranete,paralizat de reumatism,a continuat sa picteze din dragoste nemarginita pentru arta.In operele sale timpurii,si a ales ca subiect personaje din viata pariziana,portretizand,in felul sau caracteristic,tineri bucurandu se de timoul lor liber.In anii de mai tarziu insa,artistul va evoca in lucrarile sale un fel de paradis terestru,reprezentat prin nuduri voluptoase,incalzite de razele soarelui mediteranean,intr un cadru rustic,pur,feeric.

"PRANZUL GRUPULUI DE VASLASI DE PE MALUL MARII"

Stephen Wilshire-geniu?

Stephen Wilshire este suparanumit ''The living camera'' in Londra.E autistic.A vorbit pentru prima data la 5 ani.La varsta de 11 ani a desenat Londra dupa doar o privire completa aruncata din aer.Memoria lui vizuala reuseste sa depaseasca orice limita a imaginatiei noastre.Sa fie responsabila genialitatea lui sau ,privind din alt colt,faptul ca noi ne folosim doar o,001 % din creier.
*Videoclipul postat surprinde testul la care a fost supus.O calatorie cu elicopterul deasupra Romei ,urmand ca el,pe decursul a 3 zile, sa deseneze in detaliu,respectand pana si numarul de ferestre,ceea ce a vazut.


http://www.youtube.com/watch?v=utv7DfnUBBE

Mici instructiuni de folosire

*Citirea lor este optionala si pe propria responsabilitate

1.Postarea este obligatorie(pentru o nota decenta)

2.Potarea in graba,a unui articol lipsit de substanta,apelarea la metoda copy paste,neimplicarea ''emotionala'' nu sunt obligatorii

3.Postarea unui articol care sa aduca putina noutate,putina lumina in lumea noastra dominata de wikipendia,pentru a obtine o nota mai mult decat decenta,este strict optionala.

Va multumesc tuturor celor care au postat pana in acest moment,oricare ar fi metoda la care au apelat:seriozitate sau neseriozitate.

PETER PAUL RUBENS

Rubens a fost cel mai renumit pictor european al vremurilor sale,descris atat de potrivit de catre un contemporan ca fiind"printul pictorilor si pictorul printilor".Extrem de prolific si cu un talent dezvoltat pe mai multe directii artistice,a dominar complet lumea artei din propria tara,"Tarile de Jos Spaniole",fiind foarte apreciat si extrem de influent in numeroasele calatorii intreprinse,care l-au purtat pana pe meleagurile britanice,franceze,olandeze,italiene si spaniole.A combinat cariera artistica cu cea de diplomat,una din cele mai insemnate realizari fiind contributia adusa pentru restabilirea pacii intre Anglia si Spania.Pentru aceasta realizare,dar si pentru deosebitele aptitudini artistice,i s-a conferit rangul de cavaler.Viata sa personala a fost la fel de satisfacatoare si plina de realizari asemeni celei publice.A fost casatorit de doua ori.Dragostea sa fata de ambele sotii si fata de copiii sai frumosi se intrevede in numeroasele tablouri in care ii infatiseaza.La moarte,a fost profund regretat ca fiind una dintre cele mai insemnate personalitati ale vremii."Maria de Medici sosind la Marsilia"este una din cele mai splendide tablouri din grandioasa serie de 21 de lucrari creata de Rubens ,la cererea reginei mama a Frantei,in scopul imortalizarii evenimentelor istorice in care a jucat un rol important si pentru legitimizarea pozitiei ei politice.

MICHELANGELO MERISI DE CARAVAGGIO

A fost cel mai influent pictor italian al secolului al XVII-lea si unul din cele mai remarcabile personaje din istoria artei-cunoscut pentru personalitatea sa violenta,dar si pentru forta si originalitatea operelor sale.Si a inceput cariera relizand picturi erotice sofisticate,pentru colectionari particlulari,dar dupa succesul primei sale lucrari platite,si a indreptat atentia asupra artei religioase,pictand teme clasice,cu un realism care a dat nastere controverselor,dar si laudelor si a inspirat o multime de falsificatori.In numai sapte ani a creat o serie de lucrari importante la Roma,care au schimbat cursul artei.Apoi,a fost nevoit sa paraseasca orasul dupa ce a ucis un om si si a petrecut restul scurtei sale vieti in pribegie.A murit de friguri,"mizerabil si abandonat"la numai 38 de ani.O capodopera a eclerajului dramatic,a gesturilor teatrale si a unui realism finisat,"Cina de la Emmaus" este una din cele deosebite picturi ale lui Michelangelo.

LEONARDO DA VINCI

A fost probabil cel mai polivalent geniu al tuturor timpurilor.Era cel mai faimos pictor al epocii sal ,culptor si arhitect totodata,iar preocuparile sale acopereau fiecare ramuraa cunoasterii din acea vreme.Unele dintre ideile sale au fost extrem de avangardiste.Insa polivalenta lui a fost si o binecuvantare,si un blestem.Mintea sa,mereu iscoditoare,isi schimba planurile uc repeziciune si lucrarile sale ramaneau adesea neterminate.Mai mult,predilectia sa pentru experimente l a facut uneori sa abordeze tehnici neconvetionale si sa obtina rezultate dezastruoase.Cu toate acestea,putinele opere pe care o a reusit sa le termine au shimbat lumea.Prin studierea minutioasa a naturii,prin capacitatea sa de a exprima emotii,riguros,dar si subtil,prin controlul sau unic asupra luminii si umbrelor,Leonardo a adus un nou suflet de realism in pictura.MONA LISA, brazdata de cracluri,praf si vernis pe care nimeni nu indrazneste sa le indeparteze,este probabil cea mai cunoscuta pictura a Occidentului si este considerata apogeul artei portretului.