luni, 26 mai 2008

ULTIMA SAPTAMINA PENTRU RECENZII


Dragi elevi,

Deoarece cred ca s-a strecurat o confuzie cu privire la termenul si conditiile conform carora veti primi a doua nota pentru a putea incheia cu bine acest an scolar si experienta noastra de vreo doi ani cheltuiti pe eforturile de a intelege arta, revin cu citeva mentiuni. Daca sezonul de primire de articole s-a incheiat definitiv, cel de PRIMIRE RECENZII mai dureaza doar O SAPTAMINA, incepind cu astazi 26 mai 2008. Daca este depasit termenul, se primeste nota cuvenita. Doar saptamina viitoare se mai pun note, urmatoarea fiind rezervata mediilor si situatiilor limita.
Ilustratie cu dispozitivul lui Marey de fotografiat, fusil photographique, dupa 1882.

Genurile spectacolului teatral: BALETUL -lectie

Baletul: gen teatral care implica o proportie specifica intre dans, pantomima si muzica.

[compozitie coregrafica; sinteza a mijloacelor expresive ale corpului uman -miscare, gesturi, pozitii/posturi, mimica, atitudine-, organizate intr-un dans scenic stilizat, a carui dinamica si al carui ritm sint sugerate de muzica]

Originile cele mai indepartate ale baletului se regasesc in dansurile ritualice si ceremoniale antice, insa abia prin Renastere incepe sa se cristalizeze ca gen propriu. Atunci baletul se prezenta ca un dans improvizat sub forma de pantomima insotita de muzica, pe un subiect dat, de regula mitologic.
In acea epoca apare si prima incercare de stabilire a principiilor coregrafice prin eforturile lui Domenico de Ferrara.

Prima compozitie coregrafica aproape de genul baletului a fost Le Ballet comique de la reine din 1582, in timpul lui Ludovic al XIII-lea, cu o tema inspirata din Odiseea: fabula Circe, pe o coregrafie de Balthazar Beaujoyeux, bazata pe un stil geometric.

Primul pas spre formula moderna a baletului a fost realizat de J.G. Noverre (autor al Lettres sur la danse, 1760), prin eliberarea de cintec si cuvinte si prin urmarirea cu precadere a expresivitatii de sine statatoare a dansului.

Istoria baletului cuprinde cel putin trei etape importante:
-epoca preliminariilor, a experimentelor
-epoca clasica, a baletului alb, corespunzatoare secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea si romantismului muzical.
-epoca moderna, care include perioada expresionista si Baletele Ruse.

In epoca clasica se stabileste o terminologie, costumul "standard" si normele specifice baletului. Datorita participarii criticilor si coregrafilor francezi, terminologia se va pastra in limba franceza -attitude, grande elevation, assembles, sissonne, arabesque, danseur,-euse etoile, s.a.

Costumul de balet:
balerina: corset strins fara mineci sau cu mineci scurte pentru a alungi silueta, fusta scurta in forma de corola de crin rasturnata, care impreuna cu corsetul se numeste tutu, ciorapi lungi colanti si poante cu panglici, intarite in virf.
balerinul: maiou strimt si alb, pantaloni colanti si pantofi demi-poante, peste care se pun accesoriile specifice fiecarui rol.

Concomitent cu le ballet blanc se dezvolta baletul de caracter incpirat de dansurile populare ale diferitelor tari.

[Maria Taglioni a introdus tehnica poantelor]
[in secolul al XVIII-lea exista intre dansatori o egalitate a rolurilor expresive, care insa va fi depasita in secolul al XIX-lea cind apar poantele si odata cu ele noi tehnici coregrafice; dansatoarele ii vor intrece pe barbati in elevation cu ajutorul poantelor]

[balerinul va deveni din ce in ce mai discreditat in romantism, deoarece dansatoarele cistiga mai multa admiratie, diminuind rolul dansatorului la cel de sustinator. Un exemplu este spectacolul Silfida cu un pas des quatre pentru dansatoarele Taglioni, Elssler, Grisi si Grahn la Londra in 1845]

[secolul al XIX-lea se va remarca prim numele marilor balerine Carlotta Grisi, Maria Taglioni, Fanny Elssler, Lucile Grahn, Fanny Cerrito]

[traditiei scolilor franceza si italiana de balet i se va alatura la sfirsitul secolului al XIX-lea, scoala rusa care i-a lansat pe coregrafii Marius Petipa (academist, autor al coregrafiilor pentru Lacul Lebedelor si Frumoasa din Padurea adormita, de P.I. Ceaikovski), Lev Ivanov (coregraf pentru Spargatorul de nuci, de P.I.Ceaikovski), Alexander Gorski, dansatorii Vaslav Nijinski, T. Carsavina, Ana Pavlova, Olga Spesvitseva, Rudolf Nureiev, s.a.]

Baletul modern:
-expresionismul in care se produc mari autodidacti si improvizatori ca Loie Fuller, Isadora Duncan, si mai recent Martha Graham.
-Baletele Ruse conduse de Serghei Diaghilev, avind un dublu caracter riguros si experimental. In fenomenul Baletelor Ruse vor fi implicati muzicieni ca Igor Stravinski (Petruska, Pasarea de foc, Le Sacre du Prientemps), Maurice Ravel, Arnold Schonberg, Manuel de Falla (Nopti in Gradinile Spaniei, Tricornul), Claude Debussy, pictori ca Leon Bakst, Pablo Picasso, Georges Braques, Henri Matisse, coregrafi precum Leonid Massine, Serge Lifar, Georges Balanchine, Mihail Fokine s.a.

In baletul contemporan s-au remarcat coregrafi ca: Maurice Bejart (autor al unor coregrafii cum sint: Simfonia a IX-a de Beethoven sau Messa pentru timpul prezent) sau Roland Petit.


Compozitori de balete (muzica pentru balet):
Lully, Rameau, Gluck, secolul al XVIII-lea, Beethoven autor al baletului Prometeu, Leo Delibes (a compus Sylvia, Coppelia acesta din urma dupa o poveste de E.T.A. Hoffmann), P.I.Ceaikovski (Lacul Lebedelor, Spargatorul de nuci, Frumoasa din Padurea adormita), Igor Stravinski, Bela Bartok, Asafiev, Aram Haciaturian, Serghei Prokofiev (Romeo si Julieta) , Minkus (Don Quijote), Mihail Jora, Z. Vancea, Paul Constantinescu, A. Mendelshon, H. Jerea, s.a.

miercuri, 21 mai 2008

"Cafeneaua"-un spectacol remarcabil

"Cafeneaua" este una dintre cele mai bune piese pe care le-am vazut . Scrisa de Sam Bobrik si Ron Clark ,jucata de Horatiu Malaiele,Dana Dogaru si Emilia Popescu ,in regia lui Horatiu Malaiele , "Cafeneaua "este unul dintre cele mai vizionate spectacole din ultimii ani.
O comedie în care râsul capata gustul sarat al lacrimilor. Un spectacol despre viata, iubire, tradare si singuratate; un spectacol al tuturor dar mai ales al sufletelor anonime, pustiite de necazuri aparent banale.O bufonada amara, de altitudine dramatica, ce ne propune sa cunoastem povestea simpla a unei familii americane: Louise(Dana Dogaru) si Wally Murdock(Horatiu Malaiele) (vazuti la 30, 50 si 70 de ani ); casnicia lor fisurata dar si consolidata de aparitia tinerei Janet(Emilia Popescu).O radiografie a efemerei noastre treceri pamântene si o sala ce rasuna de aplauze si mult dupa încheierea reprezentatiei.Pentru rolul Wally şi pentru rolul din spectacolul Unde-i revolverul? (Teatrul Nottara), Horaţiu Mălăele a primit în anul 1998 premiul Uniter pentru cel mai bun actor.


Spirit Stallion of the Cimarron-video



Am gasit si un videoclip ce imbina diverse scene din film..Enjoy it!:*

marți, 20 mai 2008

Spirit Stallion of tha Cimarron






Acest film prezinta aventurile unui cal salbatic,nascut in Vestul salbatic...El va ajunge sa calatoreasca prin zonele pustii ale Americii..trece printr-o serie de aventuri..se imprieteneste cu un indian-Little Creek,insa nu renunta la spiritul sau liber...in ciuda faptului ca la un moment dat el e prins si trimis la imblanzit acesta continua sa nu se supuna si sa caute libertatea..
As dori sa va uitati la el in cazul in care nu l-ati vizionat pana acum...Descrierea de i-am facut-o eu pana acum nu este cea mai reusita. Filmul acesta e unul de animatie,insa e atat de bine realizat incat pe fata personajelor se citesc toate sentimentele-de la bucurie pana la frustrare,iar imaginile si peisajele desenate in film nu sunt saracacioase,ci din contra imbina o multime de culori si sunt detaliate.
Daca va decideti sa vedeti filmul va urez : Vizionare placuta!

BODYPAINTING-UL











Este o forma de arta asupra corpului considerata de multi ca fiind cea mai veche.Pictura corpului e temporara,vopseaua se curata ori in cateva ore si..mai rar,poate dura cateva saptamani.




Exista mai multe feluri de pictura asupra corpului:








-traditionala-practicata in triburi,la ritualuri etc.




-moderna-practicata in zilele noastre in scopuri precum:promovarea unor lucruri,socarea,infrumusetare(carnavaluri,petreceri)








Bodypainting-ul a fost adesea folosit in filme, precum si in interventii militare pentru a masca partile vulnerabile ale corpului

luni, 19 mai 2008

Postare articole: SEZON ÎNCHIS!

Dragi elevi,

Au trecut deja zece zile de la data limită stabilită pentru publicarea articolelor voastre pentru blogul clasei. După cum am convenit, nimeni nu mai poate posta articole noi care să conteze pentru prima din cele -cel puţin, două note, însă putem în continuare menţine un dialog pe tema artei şi a influenţei sale asupra altor domenii de cunoaştere, a vieţii sau cercetărilor de orice fel. Îmi cer scuze dacă am neglijat pe cineva prin lipsa comentariilor scrise, imposibil de oferit într-un timp atît de puţin ca al meu. Ramîn încă dator; promit că măcar temei kitsch-ului, propusă, dar aproape ignorată, voi răspunde cu o replică pe masură. Promit iarăşi să organizez premierea celor mai bune intervenţii imediat ce îmi voi fi degajat puţintel programul, sufocat de datorii. Şi iarăşi, făgăduiesc să postez pe fiecare din blog-uri cîte un film scurt, în vederea obţinerii comentariilor voastre, ca alternativă posibilă la tema recenziilor, iată deja atacată. Voi adăuga, cum e firesc, şi un clasament al blog-urilor, împreună cu cîteva aprecieri critice. Pînă atunci, mă voi rezuma să afirm că proiectul nostru şi-a atins scopul doar parţial şi cu succese moderate, în pofida cîtorva articole si propuneri deosebite. Am observat în general superficialitate, lipsă de responsabilitate intelectuală, neîncredere, lipsă de loialitate si punctualitate, deopotrivă cu lipsa respectului de sine. Desigur, lucrurile se schimbă şi nu se opresc aici şi nu pot să nu mă arăt extrem de voios faţă de suficient de numeroasele cazuri, pînă la urmă, cînd toate acestea au fost altminteri. Există printre voi oameni serioşi, sinceri, curajoşi si plini de haz, cu multe şanse. Sper că ne-a fost de folos tuturor, măcar ca experienţă de comunicare, dacă nu chiar intelectuală. Cu drag,
prof. Bogdan Teodorescu

joi, 15 mai 2008

picturi rupestre

Fascinatia picturilor rupestre





Fascinatia pentru picturile rupestre si in general pentru preistorie a starnit mereu valuri si discutii interminabile despre originea omului si timpurile apuse. Arta primitiva s-a manifestat in directii diverse, dar cea mai importanta ramane pictura rupestra, realizata pe peretii grotelor de membrii diverselor triburi. Aceste picturi pot fi regasite in aproape intreaga Europa, din Spania pana in Ural, pe peretii pesterilor ale caror intrari au fost astupate de stanci cu mii de ani in urma. Tocmai aceasta a fost sansa acestor adevarate opere de arta. In conditii de umiditate si caldura constanta, picturile s-au pastrat aproape perfect. Mai mult, in interiorul pesterilor existau si alte dovezi ale prezentei oamenilor preistorici : urme de pasi, atat de adulti cat si de copii, vase, oase si urme de vetre. Intre aceste situri arheologice si artistice exista si cateva pesteri cunoscute in intreaga lume pentru frumusetea picturilor rupestre, cele de la Altamira, Lascaux si altele, cea mai importanta fiind pestera Chauvet. O statistica realizata in 1994 enumera in Europa peste 300 de pesteri si grote cu picturi rupestre din perioada Paleoliticului Tarziu. Dintre acestea 150 se gasesc in Franta, 125 in Spania, 3 in Portugalia, 21 in Italia, cate una in Romania si fosta Iugoslavia, doua in Germania si doua in Rusia. In aceste situri au fost descoperite numeroase dovezi arheologice, majoritatea gasite accidental. Altamira este poate cel mai cunoscut exemplu de pestera cu picturi rupestre. Se gaseste in apropiere de Santillana del Mar in Cantabria, Spania, la 30 de km vest de Santander. In 1879, Marcelino Sanz de Sautuola a fost adus aici de fiica sa, care descoperise niste desene ciudate pe peretii pesterii. De Sautuola a fost surprins sa descopere ca desenele erau de fapt adevarate opere de arta, infatisand mamuti si maini umane. Picturile rupestre aveau sa fie mult mai tarziu trecute sub protectia UNESCO. Pestera are 270 de metri lungime, fiind alcatuita din mai multe camere si coridoare. Coridorul principal are o inaltime ce variaza de la doi la sase metri. Altamira nu mai este deschisa publicului din 1977, dupa ce specialistii au constatat ca picturile incepusera sa se degradeze, mai ales din cauza diferentelor de temperatura si a curiosilor care nu se puteau abtine sa le atinga. Pentru a potoli curiozitoatea turistilor, multi veniti special din intreaga lume, autoritatile spaniole au construit in apropiere o copie a pesterii si un muzeu, in care sunt reproduse picturile. Copiile bine realizate permit o mai buna imagine a picturilor policrome din sala principala a pesterii, fiind redate si o serie de lucrari mai mici, putin cunoscute, dar si sculpturi ale unor chipuri umane care nu se pot vedea in pestera adevarata. Cea mai cunoscuta pictura rupestra de la Altamira se afla pe plafonul uneia dintre salile aflate la stanga intrarii, suprafata totala fiind de aproape 100 de metri patrati. Aici artistul sau artistii anonimi au reusit sa lucreze cu o tehnica cromatica demna de apreciat chiar si astazi, imbinand pictura cu relieful natural al plafonului. Majoritatea celor peste 20 de imagini de animale (in principal bizoni, dar si un mistret, un cal si un cerb) se suprapun umflaturilor plafonului astfel incat privitorul are impresia unui relief tridimensional, cu nimic mai prejos decat un basorelief in genul celor care vor fi realizate mult mai tarziu. Dar perfectiunea picturilor de la Altamira a deschis si discutii interminabile intre specialisti. Sunt aceste picturi opera unui singur artist sau este vorba de o compozitie colectiva, eventual realizata de mai multe triburi sau pe parcursul mai multor generatii ? Care era scopul si cat de veche este exact ? Daca a fost un singur artist, cum a avut acesta ideea unei compozitii ample si cum a fost realizata ? Ce rol indeplinea acest artist prezumtiv in comunitate ? Sunt intrebari la care specialistii incearca sa raspunda inca. Tot ce s-a stabilit este ca exista portiuni care au fost realizate cu 200-500 de ani mai tarziu, dar au fost niste simple adaugiri si corecturi sau picturi in intregime noi ?

De Tudor Razvan & Sandu Stelian 10B
Fascinatia picturilor rupestre




--------------------------------------------------------------------------------

Fascinatia pentru picturile rupestre si in general pentru preistorie a starnit mereu valuri si discutii interminabile despre originea omului si timpurile apuse. Arta primitiva s-a manifestat in directii diverse, dar cea mai importanta ramane pictura rupestra, realizata pe peretii grotelor de membrii diverselor triburi. Aceste picturi pot fi regasite in aproape intreaga Europa, din Spania pana in Ural, pe peretii pesterilor ale caror intrari au fost astupate de stanci cu mii de ani in urma. Tocmai aceasta a fost sansa acestor adevarate opere de arta. In conditii de umiditate si caldura constanta, picturile s-au pastrat aproape perfect. Mai mult, in interiorul pesterilor existau si alte dovezi ale prezentei oamenilor preistorici : urme de pasi, atat de adulti cat si de copii, vase, oase si urme de vetre. Intre aceste situri arheologice si artistice exista si cateva pesteri cunoscute in intreaga lume pentru frumusetea picturilor rupestre, cele de la Altamira, Lascaux si altele, cea mai importanta fiind pestera Chauvet. O statistica realizata in 1994 enumera in Europa peste 300 de pesteri si grote cu picturi rupestre din perioada Paleoliticului Tarziu. Dintre acestea 150 se gasesc in Franta, 125 in Spania, 3 in Portugalia, 21 in Italia, cate una in Romania si fosta Iugoslavia, doua in Germania si doua in Rusia. In aceste situri au fost descoperite numeroase dovezi arheologice, majoritatea gasite accidental. Altamira este poate cel mai cunoscut exemplu de pestera cu picturi rupestre. Se gaseste in apropiere de Santillana del Mar in Cantabria, Spania, la 30 de km vest de Santander. In 1879, Marcelino Sanz de Sautuola a fost adus aici de fiica sa, care descoperise niste desene ciudate pe peretii pesterii. De Sautuola a fost surprins sa descopere ca desenele erau de fapt adevarate opere de arta, infatisand mamuti si maini umane. Picturile rupestre aveau sa fie mult mai tarziu trecute sub protectia UNESCO. Pestera are 270 de metri lungime, fiind alcatuita din mai multe camere si coridoare. Coridorul principal are o inaltime ce variaza de la doi la sase metri. Altamira nu mai este deschisa publicului din 1977, dupa ce specialistii au constatat ca picturile incepusera sa se degradeze, mai ales din cauza diferentelor de temperatura si a curiosilor care nu se puteau abtine sa le atinga. Pentru a potoli curiozitoatea turistilor, multi veniti special din intreaga lume, autoritatile spaniole au construit in apropiere o copie a pesterii si un muzeu, in care sunt reproduse picturile. Copiile bine realizate permit o mai buna imagine a picturilor policrome din sala principala a pesterii, fiind redate si o serie de lucrari mai mici, putin cunoscute, dar si sculpturi ale unor chipuri umane care nu se pot vedea in pestera adevarata. Cea mai cunoscuta pictura rupestra de la Altamira se afla pe plafonul uneia dintre salile aflate la stanga intrarii, suprafata totala fiind de aproape 100 de metri patrati. Aici artistul sau artistii anonimi au reusit sa lucreze cu o tehnica cromatica demna de apreciat chiar si astazi, imbinand pictura cu relieful natural al plafonului. Majoritatea celor peste 20 de imagini de animale (in principal bizoni, dar si un mistret, un cal si un cerb) se suprapun umflaturilor plafonului astfel incat privitorul are impresia unui relief tridimensional, cu nimic mai prejos decat un basorelief in genul celor care vor fi realizate mult mai tarziu. Dar perfectiunea picturilor de la Altamira a deschis si discutii interminabile intre specialisti. Sunt aceste picturi opera unui singur artist sau este vorba de o compozitie colectiva, eventual realizata de mai multe triburi sau pe parcursul mai multor generatii ? Care era scopul si cat de veche este exact ? Daca a fost un singur artist, cum a avut acesta ideea unei compozitii ample si cum a fost realizata ? Ce rol indeplinea acest artist prezumtiv in comunitate ? Sunt intrebari la care specialistii incearca sa raspunda inca. Tot ce s-a stabilit este ca exista portiuni care au fost realizate cu 200-500 de ani mai tarziu, dar au fost niste simple adaugiri si corecturi sau picturi in intregime noi ?

De Tudor Razvan & Sandu Stelian 10B

miercuri, 14 mai 2008

Antoni Gaudi

[edit] Birthplace
Antoni Gaudi was born in the province of Tarragona in southern Catalonia, Spain in 1852. While there is some dispute as to his birthplace – official documents state that he was born in the town of Reus, whereas others claim he was born in Riudoms, a small village 3 miles (5 km) from Reus,[2] – it is certain that he was baptized in Reus a day after his birth. The artist's parents, Francesc Gaudí Serra and Antònia Cornet Bertran, both came from families of metalsmiths. It was this exposure to nature at an early age that influenced him to incorporate natural shapes into his later work.[3]

[edit] Higher education
Gaudi, as an architecture student at the Escola Tècnica Superior d'Arquitectura in Barcelona from 1873 to 1877, achieved only mediocre grades but did well in his "Trial drawings and projects".[4] After five years of work, he was awarded the title of architect in 1878. As he signed the title, Elies Rogent declared, "Qui sap si hem donat el diploma a un boig o a un geni: el temps ens ho dirà" ("Who knows if we have given this diploma to a nut or to a genius. Time will tell.")
The newly named architect immediately began to plan and design and would remain affiliated with the school his entire life.

[edit] Early career
1878–1879: Lampposts for the Plaça Reial at Barcelona;
1878: Showcase for glove manufacturer Comella. Via this work, used at the World's Fair in Paris, Eusebi Güell came to know the architect.[5]
1878–1882: Several designs for the Obrera Mataronense at Mataró. Only a very small part of these plans was built, but it shows Gaudí's first use of parabolic arches, here in a wooden structure.
1883–1885: Casa Vicens;
1883–1885: Villa "El Capricho" at Comillas (Santander);
1884: Finca Güell: Entrance pavilion and stables for the palace at Pedralbes (first completed building for Eusebi Güell);
1884–1891: Completion of the crypt of the Sagrada Família (the crypt had been started by the architect Francisco del Villar in 1882, who had to abandon the project in 1883);
1885–1889: Palau Güell;
1887–1893: Episcopal palace at Astorga;
1889–1894: Colegio Teresiano;
1891–1893: Outer walls of the absis of the Sagrada Família;
1892–1894: Casa de los Botines at León.

[edit] Later years

The Casa Milà, in the Eixample, Barcelona.
Gaudi was an ardent Catholic, to the point that in his later years, he abandoned secular work and devoted his life to Catholicism and his Sagrada Família. He designed it to have 18 towers, 12 for the 12 apostles, 4 for the 4 evangelists, one for Mary and one for Jesus. Soon after, his closest family and friends began to die. His works slowed to a halt, and his attitude changed. One of his closest family members – his niece Rosa Egea – died in 1912, only to be followed by a "faithful collaborator, Francesc Berenguer Mestres" two years later. After these tragedies, Barcelona fell on hard times, economically. The construction of La Sagrada Família slowed; the construction of La Colonia Güell ceased altogether. Four years later, Eusebi Güell, his patron, died.[6]
Perhaps it was because of this unfortunate sequence of events that Gaudi changed. He became reluctant to talk with reporters or have his picture taken and solely concentrated on his masterpiece, La Sagrada Família.[6]
On June 7 [7] 1926 Gaudi was run over by a tram. Because of his ragged attire and empty pockets, many cab drivers refused to pick him up for fear that he would be unable to pay the fare. He was eventually taken to a pauper's hospital in Barcelona. Nobody recognized the injured artist until his friends found him the next day. When they tried to move him into a nicer hospital, Gaudi refused, reportedly saying "I belong here among the poor." He died three days later on June 10, 1926, half of Barcelona mourning his death. He was buried in the midst of La Sagrada Família.[6]
Although Gaudi was constantly changing his mind and recreating his blue prints, the only existing copy of his last recorded blue prints were destroyed by the anarchists in 1938 at the height of Franco's invasion of Barcelona. This has made it very difficult for his workers to complete the cathedral in the same fashion as Gaudí most likely would have wished. It is for this that Gaudí is known to many as "God's Architect". La Sagrada Família is now being completed but differences between his work and the new additions can be seen.
As of 2007, completion of the Sagrada Familía is planned for 2026. However, this may prove wildly optimistic if the worst fears of many eminent engineers and architects are realized[citation needed]. These have pointed out the structural dangers posed by a tunnel for a TGV-style high-speed rail, which would run within feet of the church’s foundations[8][1]; one might note the precedent of one metro tunnel in Barcelona’s Carmel district that collapsed and destroyed an entire city block on the 27th of February 2005. Others of Gaudí's works threatened by the city center route chosen by Barcelona's mayor Jordi Hereu for the new rail line include Casa Batlló and Casa Milà.

[edit] Artistic style

Gaudí's unfinished masterpiece, Sagrada Família
Gaudí's first works were designed in the style of gothic architecture and traditional Spanish architectural modes, but he soon developed his own distinct sculptural style. French architect Eugene Viollet-le-Duc, who promoted an evolved form of gothic architecture, proved a major influence on Gaudí. But the student surpassed the master architect and contrived highly original designs – irregular and fantastically intricate. Some of his greatest works, most notably La Sagrada Família, have an almost hallucinatory power.
In Gaudi's hanging model a system of threads represents columns, arches, walls and vaults. Sachets with lead shot resemble the weight of small building parts.
Gaudi spent ten years working on studies for the design, and developing a new method of structural calculation based on a stereostatic model built with cords and small sacks of pellets. The outline of the church was traced on a wooden board (1:10 scale), which was then placed on the ceiling of a small house next to the work site. Cords were hung from the points where columns were to be placed. Small sacks filled with pellets, weighing one ten-thousandth part of the weight the arches would have to support, were hung from each catenaric arch formed by the cords. Photographs were taken of the resulting model from various angles, and the exact shape of the church's structure was obtained by turning them upside-down obtaining therefore the form, absolutely precise and exact, of the structure of the building, without having to have conducted an operation of calculation and without possibility of error. The forms of cords corresponded to the lines of tension of the prim structure and when investing the photo, the lines of pressure of the compressed structure were obtained. An absolutely exact and simple method, giving an example of the intuitive and elementary methods that Gaudi applied in its architecture and that allowed him to obtain balanced forms very similar to which it offers the nature.

[edit] Interests
Gaudí, throughout his life, studied nature's angles and curves and incorporated them into his designs. Instead of relying on geometric shapes, he mimicked the way men stand upright. The hyperboloids and paraboloids he borrowed from nature were easily reinforced by steel rods and allowed his designs to resemble elements from the environment.
Because of his rheumatism, the artist observed a strict vegetarian diet, used homeopathic drug therapy, underwent water therapy, and hiked regularly. Long walks, besides suppressing his rheumatism, further allowed him to experience nature.
Gaudí loved for his work to be created by nature as he used concrete leaves and vine windows to create his ideas for him, so his work is not just because of him but because of nature as well.

[edit] Popularity
Gaudí's originality was at first ridiculed by his peers. Indeed, he was first only supported by the rich industrialist Eusebi Güell. His fellow citizens referred to the Casa Milà as La Pedrera ("the quarry"), and George Orwell, who stayed in Barcelona during the Spanish Civil War, admittedly loathed his work. As time passed, though, his work became more famous, up to the point that he is now considered one of history's most original architects[citation needed].

[edit] Social and political influences
The opportunities afforded by Catalonia's socioeconomic and political influences were endless. Catalans such as Antoni Gaudí often showcased the region's diverse art techniques in their works. By mimicking nature, such artists symbolically pushed back the province's ever-increasing industrial society.
Gaudí, among others, promoted the Catalan movement for regaining sovereignty from Spain by incorporating elements of Catalan culture in his designs.[9] Gaudí was involved in politics since he supported the Catalanist political party Regionalist League. For example, in 1924 Spanish authorities (ruled by the dictator Primo de Rivera) closed Barcelona's churches in order to prevent a nationalist celebration (September 11th, National Day of Catalonia), Gaudí attended to Saints Justus and Pastor's church and was arrested by the Spanish police for answering in Catalan [10] [11].

[edit] Major works

View of the Park Güell, El Carmel, Barcelona.
Casa Vicens (1883–1885)
Palau Güell (1885–1889)
College of the Teresianas (1888–1890)
Crypt of the Church of Colònia Güell (1898–1916)
Casa Calvet (1899–1904)
Casa Batlló (1905–1907)
Casa Milà (La Pedrera) (1905–1907)
Park Güell (1900–1914)
Sagrada Família Nativity façade and Crypt of the Sagrada Família church (1884–1926)
See also the List of Gaudi Buildings.

[edit] Influence
Gaudí's abandoned plans for a New York skyscraper hotel were re-proposed for the redesign of the World Trade Center after the September 11, 2001 attacks.[12]
In 1992, five artists founded La Asociación pro Beatificación de Antoni Gaudí. The secular association has since pushed for the Roman Catholic church to declare Gaudí blessed.[13]
Gaudí's life and work inspired The Alan Parsons Project to create the 1987 album Gaudí.
There are striking similarities between the work of Gaudí and that of Friedensreich Hundertwasser, mainly in the latter man's biomorphic forms and use of tile.
Surprisingly, Gaudi's influence appears heavily in the Pokémon film Dialga VS Palkia VS Darkrai. Sagrada Familia appears in the form of the "Space-Time Tower," mimicking the cathedral's spires. Its architecht is named Gaudy, and another major character and Gaudy's great-grandson is named Tonio, their names together forming Gaudi's name.
Folk etymology attributes the origin of the word "gaudy" as stemming from the name Gaudí. However, the use of the word as an adjective meaning "overly elaborate or showy" dates back at least to Shakespeare.(e.g.Hamlet, Act I, Scene iii, Line 71.)

Fotografia, un reper estetic


Sondajele artistice actuale subliniaza aderarea masiva a publicului la genul de pictura usor descifrabila, la pictura figurativa. Specialistii afirma ca aceasta constatare subiectiva, este datorata in primul rand lipsei de interes pentru initiere.

Preferinta marelui public pentru notiunea de frumusete traditionala (pictura care reproduce cat mai fidel realitatea) este atat de mare incat s-a constatat ca fotografia artistica are tendinta sa ofere o alternativa temporara, fata de opera picturala. Este adevarat ca cel mai indemanatic, talentat si migalos pictor nu va reusi sa realizeze o reproducere atat de precisa a realitatii asa cum o poate face un "click" fotografic.

Mai mult, odata cu evolutia tehnologica pe plan mondial, o camera foto de serie este capabila sa "inghete" imaginea foarte rapida a "zborului", care se desfasoara intr-o fractiune de secunda...Poate sa redea frumusetile pline de informatie ale vietii cotidiene sau poate sa surprinda imagini inedite situate la distante fata de obiectivul aparatului.

Avand un caracter documentar, stiintific sau utilitare, fotografia a dobandit cu timpul o pondere universala, insotindu-l pe om in adancul oceanelor, in vazduhurile nesfarsite ale cosmosului, sau in universul fascinant al microcosmosului.

Pentru a realiza o imagine plastica, pictorul cauta sa patrunda in adancul formelor reale, prelucrandu-le sintetic. Uneori pictorii ajung la simboluri care amintesc prin imaginea lor de forma initiala a realitatii. Alteori, forma este atat de abstracta incat privitorului ii sunt necesare cunostiinte specifice acestei discipline.

Folosind ca mijloc de comucicare limbajul picturii, bazat pe forma si culoare, artistul contemporan experimenteaza procedee si tehnici moderne ce la prima vedere au un aspect neobisnuit, extravagant. Aceste situatii inedite faciliteaza lansarea unor noi exprimari estetice, a unor noi formule de exprimare pe care pictorul le parcuge fara sa stie de la inceput precis in ce directie merge si nici unde va ajunge.

Fiind prin definitie un vizionar, pictorul strabate cu orice sacrificiu, realizarea unui ideal care vine de la o forta mai presus de a sa, careia nu i se poate impotrivi indiferent de situatiile la care este supus. Iata de ce evolutia limbajului artistic a fost totdeauna cu cel putin un pas inaintea realitatii contemporane.

Neputand tine ritmul cu noutatea limbajului modern al picturii, marele public si-a indreptat preferintele catre o reprezentare mai usor accesibila : fotografia artistica, arta care pune in valoare frumosul natural, transforamandu-l in frumos artistic...

Tatuajul ~ un capricu al tineretii sau o forma de arta?

Tatuajul- intre functional si estetic

Ascunse sub haine sau la vedere,mici sub forma unei monede sau acoperind tot spatele,stilizate sau imagini din natura,tatuajele au fost fascinante intotdeauna.
Asociate oamenilor damnati,de la periferia societatiisa amintim de "floarea de crin" a Evului Mediu,stigmatul femeilor adultere,sau ridicate la rang de arta,o modalitate de a infrumuseta corpul uman,tatuajele au declansat si declanseaza multe controverse.
Chinezii considerau tatuajul drept o forma de degradare umana.Una dintre cele mai dure pedepse la care erau supusi raufacatorii,in Japonia influentata de moravurile chineze,il constituia intiparirea pe corp a desenelor barbare.Primelor forme de tatuare,prezente pe chipurile statuetelor milenare li se atribuiau,insa,semnificatii magice.Incepand cu secolul sapte,tatuajul devine o modalitate de identficare a criminalilor si proscrisilor.






Bastinasii din Samoa isi tatuau picioarele cu mult inainte ca primii europeni sa ajunga aici in 1772.Bravii olandezi condusi de Jacob Roggerwein,impresionati probabil de frumusetea insulei,credeau ca localnicii purtau pantaloni stransi pe corp sau bermude de matase.De altfel,acesta constituia singurul lor vesmant.





In schimb ,neo-zeelandezii isi supuneau si fata tatuajului Moko,specific maur,fapt care le sporea seductia si vitejia pe campul de lupta. precursor al machiajului definitiv poate fi considerat tatuajul buzelor si al barbiei.

Pentru europeni,tatuajul,marca a paganismului,contravenea moralei crestine deoarece intervenea asupra celei mai de pret creatii a lui Dumnezeu : omul. Conchistadorii sec. al XVI-lea vedeau in tatuajele bastinasilor din America Latina o forma de manifestare a raului.
Tatuajul ramane in afara legii pana la sfarsitul sec.XVIII-lea,cand este adus de catre marinarii tatuati pe insulele din Pacific.
Un veac mai tarziu,tatuajul isi pierde latura sa decadenta,cel putin in Anglia.Insusi Printul de Wales,viitorul rege-Eduard al VII-lea,isi tatueaza o cruce(un motiv crestin) pe cand vizita Pamantul Sfant.
Aristocratii preiau si ei obiceiul,imbogatit cu influente japoneze,raspandindu-l in inalta societate.In secolul XX, in urma experietelor celor 2 razboaie mondiale,americanii recurg la desene care inaltau curajul si patriotismul.
Antropologul german Wilhelm Joest(sfarsitul sec. XIX-lea),considera tatuajul nimic altceva decat dorinta oamenilor de a-si infrumuseta trupul,o forma de arta,fara nici o legatura cu misticul.
In zilele noastre,persista inca unele rejudecati legate de persoanele care se tatueaza.Mai putin legat de estetica,cat de convenientele sociale,tatuajul mai este inca receptat de catre unii drept un act barbar.























































PIERRE AUGUSTE RENOIR



Se numara printre cei mai indragiti artistiai sec al XIX-lea.Desi a trait in vremuri de retriste si a suferit adesea din pricina problemelor de sanatate,opera sa inspira aproape in totlitate optimism,celebrand frumusetea lumii cu o afectiune induiosatoare.Artistul provine dintr-un mediu modest si inca de la inceputul carierei sale-la fel ca ceilalti artisti impresionisti-s-a luptat sa si castige existenata.De la varsta de 40 de ani insa a inceput sa prospere,cunoscand un rneume mondial si devenind un adevarat model spre sfarsitul vietii.In ciuda succesului sau,a ramas amereu om modest si lipsit de pretentii si,chiar la batranete,paralizat de reumatism,a continuat sa picteze din dragoste nemarginita pentru arta.In operele sale timpurii,si a ales ca subiect personaje din viata pariziana,portretizand,in felul sau caracteristic,tineri bucurandu se de timoul lor liber.In anii de mai tarziu insa,artistul va evoca in lucrarile sale un fel de paradis terestru,reprezentat prin nuduri voluptoase,incalzite de razele soarelui mediteranean,intr un cadru rustic,pur,feeric.
"PRANZUL GRUPULUI DE VASLASI DE PE MALUL MARII"

marți, 13 mai 2008

Stephen Wilshire-geniu?

Stephen Wilshire este suparanumit ''The living camera'' in Londra.E autistic.A vorbit pentru prima data la 5 ani.La varsta de 11 ani a desenat Londra dupa doar o privire completa aruncata din aer.Memoria lui vizuala reuseste sa depaseasca orice limita a imaginatiei noastre.Sa fie responsabila genialitatea lui sau ,privind din alt colt,faptul ca noi ne folosim doar o,001 % din creier.
*Videoclipul postat surprinde testul la care a fost supus.O calatorie cu elicopterul deasupra Romei ,urmand ca el,pe decursul a 3 zile, sa deseneze in detaliu,respectand pana si numarul de ferestre,ceea ce a vazut.



http://www.youtube.com/watch?v=utv7DfnUBBE

Mici instructiuni de folosire


*Citirea lor este optionala si pe propria responsabilitate


1.Postarea este obligatorie(pentru o nota decenta)

2.Potarea in graba,a unui articol lipsit de substanta,apelarea la metoda copy paste,neimplicarea ''emotionala'' nu sunt obligatorii

3.Postarea unui articol care sa aduca putina noutate,putina lumina in lumea noastra dominata de wikipendia,pentru a obtine o nota mai mult decat decenta,este strict optionala.


Va multumesc tuturor celor care au postat pana in acest moment,oricare ar fi metoda la care au apelat:seriozitate sau neseriozitate.

PETER PAUL RUBENS



Rubens a fost cel mai renumit pictor european al vremurilor sale,descris atat de potrivit de catre un contemporan ca fiind"printul pictorilor si pictorul printilor".Extrem de prolific si cu un talent dezvoltat pe mai multe directii artistice,a dominar complet lumea artei din propria tara,"Tarile de Jos Spaniole",fiind foarte apreciat si extrem de influent in numeroasele calatorii intreprinse,care l-au purtat pana pe meleagurile britanice,franceze,olandeze,italiene si spaniole.A combinat cariera artistica cu cea de diplomat,una din cele mai insemnate realizari fiind contributia adusa pentru restabilirea pacii intre Anglia si Spania.Pentru aceasta realizare,dar si pentru deosebitele aptitudini artistice,i s-a conferit rangul de cavaler.Viata sa personala a fost la fel de satisfacatoare si plina de realizari asemeni celei publice.A fost casatorit de doua ori.Dragostea sa fata de ambele sotii si fata de copiii sai frumosi se intrevede in numeroasele tablouri in care ii infatiseaza.La moarte,a fost profund regretat ca fiind una dintre cele mai insemnate personalitati ale vremii."Maria de Medici sosind la Marsilia"este una din cele mai splendide tablouri din grandioasa serie de 21 de lucrari creata de Rubens ,la cererea reginei mama a Frantei,in scopul imortalizarii evenimentelor istorice in care a jucat un rol important si pentru legitimizarea pozitiei ei politice.

MICHELANGELO MERISI DE CARAVAGGIO



A fost cel mai influent pictor italian al secolului al XVII-lea si unul din cele mai remarcabile personaje din istoria artei-cunoscut pentru personalitatea sa violenta,dar si pentru forta si originalitatea operelor sale.Si a inceput cariera relizand picturi erotice sofisticate,pentru colectionari particlulari,dar dupa succesul primei sale lucrari platite,si a indreptat atentia asupra artei religioase,pictand teme clasice,cu un realism care a dat nastere controverselor,dar si laudelor si a inspirat o multime de falsificatori.In numai sapte ani a creat o serie de lucrari importante la Roma,care au schimbat cursul artei.Apoi,a fost nevoit sa paraseasca orasul dupa ce a ucis un om si si a petrecut restul scurtei sale vieti in pribegie.A murit de friguri,"mizerabil si abandonat"la numai 38 de ani.O capodopera a eclerajului dramatic,a gesturilor teatrale si a unui realism finisat,"Cina de la Emmaus" este una din cele deosebite picturi ale lui Michelangelo.

LEONARDO DA VINCI



A fost probabil cel mai polivalent geniu al tuturor timpurilor.Era cel mai faimos pictor al epocii sal ,culptor si arhitect totodata,iar preocuparile sale acopereau fiecare ramuraa cunoasterii din acea vreme.Unele dintre ideile sale au fost extrem de avangardiste.Insa polivalenta lui a fost si o binecuvantare,si un blestem.Mintea sa,mereu iscoditoare,isi schimba planurile uc repeziciune si lucrarile sale ramaneau adesea neterminate.Mai mult,predilectia sa pentru experimente l a facut uneori sa abordeze tehnici neconvetionale si sa obtina rezultate dezastruoase.Cu toate acestea,putinele opere pe care o a reusit sa le termine au shimbat lumea.Prin studierea minutioasa a naturii,prin capacitatea sa de a exprima emotii,riguros,dar si subtil,prin controlul sau unic asupra luminii si umbrelor,Leonardo a adus un nou suflet de realism in pictura.MONA LISA, brazdata de cracluri,praf si vernis pe care nimeni nu indrazneste sa le indeparteze,este probabil cea mai cunoscuta pictura a Occidentului si este considerata apogeul artei portretului.

Modernism

Modernismul este o mişcare culturală, artistică şi ideatică care include artele vizuale, arhitectura, muzica şi literatura progresivă care s-a conturat în circa trei decenii înainte de anii 1910 - 1914, când artiştii s-au revoltat împotriva tradiţiilor academice şi istorice impuse şi considerate standard ale secolelor anterioare, începând cu cele ale secolului al XIV-lea şi culminând cu rigiditatea şi "osificarea" academismului secolului al 19-lea.
Unii istorici ai artei împart secolul al XX-lea în perioada modernă şi cea postmodernă, pe când alţii le văd ca două perioade ale aceleiaşi ere artistice. Prezentul articol prezintă mişcarea care a început.Moderniştii au crezut că prin refuzarea tradiţiei ar fi putut descoperi noi şi radicale feluri de a crea "un altfel de artă". Arnold Schoenberg a crezut în ignorarea armoniei tonale, tradiţionale – sistemul ierarhic de organizare a muzicii care a ghidat acest domeniu pentru mai bine de două secole şi jumătate – întrucât a descoperit un mod nou de a organiza sunetul, bazat pe gruparea notelor în rânduri de câte douăsprezece. Această tehnică a rezultat în creerea muzicii seriale a perioadei de după primul război mondial. Artiştii abstracţi, inspiraţi de mişcarea impresionistă şi de lucrările lui Paul Cézanne şi Edvard Munch, au pornit conceptual de la presupunerea că atât culoarea cât şi forma - nu reprezentarea lumii naturale - sunt elementele esenţiale ale artei vizuale. Astfel, Wassily Kandinsky, Piet Mondrian şi Kazimir Malevich au încercat să redefinească arta ca şi aranjamentul culorii pure. Dezvoltarea fotografiei a afectat puternic acest aspect al modernismului, fiindcă nu mai era nevoie de funcţia pur descriptivă ale niciuneia din artele vizuale. Aceşti artişti modernişti au crezut cu tărie că prin refuzarea reprezentărilor reale şi materiale, arta va trece de faza materialistă şi va intra într-una spirituală. la finele secolului al XIX-lea; pentru arta după anii 1970,

VINCENT VAN GOGH



Vincent van Gogh a intrat in istoria artei,nu doar ca unul dintre cei mai mari pictori ai secolului al XIX-lea,ci si ca exemplu al geniului tragic,suferind.Valoarea artistica a operei sale nu a fost recunoscuta pe parcursul vietii,urmand sa fie aclamata frenetic abia dupa moartea sa timpurie.Desi a pasit pe taramurile artei tarziu,la varsta de 27 de ani,de a lungul scurtei sale cariere de doar zece ani,a dat nasatere unei vagi opere artistice,lucrand cu o intensitate febrila.Viata sa personala este o poveste despre saracie,idealuri desarte si dezamagire in dragoste,aceasta continua suferinta morala si psihica culminand cu sinuciderea artistului.Cu toate acestea,van Gogh nu seamana nici pe departe cu prototipul legendarului geniu nebun.A lucrat cu pasiune dar si cu autodisciplina.Om cu vaste cunostinte generale,un om cult,inzestrat cu o gandire profunda,van Gogh are totusi un stil lucid de a scrie despre arta.Crezul sau artistic se desprinde din sutele de scrisori trimise,care impreuna alcatuiesc unul din cele mai remarcabile testamente lasate vreodata de un artist.Multe dintre scrisorile lui erau adresate iubitului sau frate,Theo.Acesta era pentru van Gogh cel mai important sprijin moral,dar si material.Una din capodoperele lui van Gogh este creatia intitulata "Floarea soarelui".Pentru el galbenul,culoare ce se regaseste in aceasta pictura reprezenta prietenia si speranta,in timp ce floarea in sine exprima gratitudinea.Van Gogh afirma despre aceasta creatie"Lucrez la el in fiecare dimineata,de la rasarit pana tarziu!Caci florile se ofilesc atat de repede."

Desenele animate

Ne plac tuturor,dar oare stim cum se fac?


Animatia s-a contopit in asa mascura cu numele Disney,incat ne e greu sa ne imaginam una fara cealalta,desi desenul animat era foarte popular dinaintea nasterii lui Disney,si chiar inainte de aparitia cinematografului.Forma originala,simpla era o jucarie de copii,un carnet,a caror file se puteau derula rapid.Pe fiecare pagina se desenau figuri putin diferite fata de pagina precedenta,iar daca imaginile erau schimbate repede una dupa alta,se contopeau si pareau ca se misca.Acest mod de a crea iluzii optice era folosit inca din secolul al 19-lea la diferite aparate ingenioase si jucarii,cum ar fi de exmplu sfarleaza.
Tehnologia de azi e mult mai evoluata,dar principiul este acelasi.Desenul animat,in care actiunea ia nastere din imagini statice prezentate rapid si consecutiv,abia difera de benzile desenate de odinioara.Animatia moderna insa nu se limiteaza doar la desene
Inainte de executarea filmului animat,trebuie efectuat mixajul de sunet,obtinand coloana sonora.Muzica de fundal si sunetele asemanatoare cu tunete etc,se pot insera si mai tarziu la animatie,dar vocile umane,zgomotul pasilor sau zgomotul produs de cineva care bate la usa trebuie sa fie realizate inainte,animatia facandu-se in concordanta cu acestea.
E nevoie de actori care sa citeasca textul,dupa care se poate realiza toata banda sonora.Inginerul de sunet separa sunetul in foneme,adica sunete de sine statatoare.Fiecarui sunet ii coresupunde alta miscare a buzelor,inginerul noteaza unde incep si se termina sunetele.Acestea sunt inregistrate pe placi de sunet,care la randul lor sunt impartite in cadre ce au o durata de 1/24 secunde.Cuvantul englez "hello" este format din doua foneme:"he" si "lo" impreuna ocupand 20 de cadre pe placa de sunet.Acest procedeu este foarte lung si obositor,dar si foarte important.Fara placile sonore,animatorul nu ar putea sa potriveasca imaginile cu sunetul iar rezultatul ar semana cu un film prost sincronizat.
Primul desen animat de lunga durata,Alba ca Zapada si cei sapte pitici a aparut in 1937.Prin povestea lunga,caractere sugestive si convingatoare,actiunea bazata pe temeri si victorii reale,filmul a avut un enorm succes de casa in toata lumea.

luni, 12 mai 2008

Graffiti

Graffiti este un tip de însemnare făcută în mod deliberat de oameni pe suprafeţe atât publice cât şi private. Poate apărea ca artă, desene sau cuvinte. Când este făcut fără consimţământul proprietarului, constituie vandalism (care este ilegal). Graffiti a existat încă din antichitate, în perioada Greciei antice şi a Imperiului roman.



Din punct de vedere istoric, termenul "graffiti" se referea iniţial la inscripţiile, portretele găsite pe zidurile mormintelor antice sau pe ruine, ca în Catacombele din Roma sau în Pompeii. Sensul cuvântului a evoluat, desemnând acum orice decoraţie (inscripţionată pe orice suprafaţă) care poate fi privită ca vandalism; sau imagini sau scriituri plasate de obicei pe pereţi externi şi trotuare, fără permisiunea proprietarului. Prin urmare, inscripţiile făcute de autorii unui monument nu sunt catalogate ca graffiti.

Primul exemplu cunoscut de "graffiti modern" există şi astăzi în oraşul antic grecesc Ephesus (în Turcia de azi) şi se pare că face reclamă la prostituţie, după spusele ghizilor turistici din oraş. Constă într-o palmă, o formă vagă de inimă, o urmă de picior şi un număr. Acestea indică subtil câţi paşi trebuie făcuţi ca cineva să găsească o curtezană (mâna reprezentând plată).



O serie de cuvinte şi expresii au ajuns să descrie diferite stiluri şi aspecte legate de graffiti. Ca toţi termenii argotici, expresiile variază de la zonă la zonă. Mai jos sunt câţiva termeni folosiţi în limba engleză:
tag - o semnătură stilizată a unui writer; termenul taggerface referire la o persoană care face tag-uri.
throw-up (sau bomb) - un tag mai elaborat. De obicei are o culoare pentru contur (cum ar fi negru) şi una pentru umplere (de exemplu argintiu). Literele au de obicei forme rotunjite, uşor de executat.
piece (de la masterpiece - capodoperă) - o imagine mare, adesea cu efecte 3D, săgeţi care dau fluiditate (flow) şi direcţie, multe culori şi tranziţii cromatice şi alte efecte diverse. Realizarea unui piece necesită mai mult timp decât un throw-up. Cu cât locaţia este mai la vedere, iar lucrarea este mai bine executată, cu atât creşte respectul pentru writer.
burner - un piece amplu şi mai elaborat decât un piece normal. Aceste lucrări sunt realizate de obicei legal, datorită timpului şi efortului depuse pentru executarea lor; dar primii writer-ri din New York făceau burner-e ilegal, pe trenuri.
bombing - nu are nici o legătură cu terorismul, ci descrie pictarea cat mai multor suprafeţe. Pentru aceasta se folosesc de obicei throw-ups (sau bomb-uri), deoarece nu necesită mult timp pentru execuţie.
to slash' a tag - a tăia sau a scrie peste tag-ul cuiva, socotit ca o insultă gravă adusă persoanei care a făcut tag-ul tăiat.
going over - dacă un writer merge peste opera altuia, este analog cu o declaraţie de război writer-ului. Majoritatea grafferilor respectă operele altora, iar regula de bază pentru înlocuirea creaţiilor anterioare este următoarea: tag - bomb - piece. De asemenea se poate picta peste lucrările "tăiate" deja. Dacă cineva încalcă aceste reguli, este considerat un "toy" sau pur şi simplu o pacoste.
buffing (to buff) - a îndepărta graffiti folosind substanţe chimice şi alte instrumente.
toy - un graffer fără experienţă sau fără talent. Writer-ii versaţi folosesc acest cuvânt ca un termen derizoriu pentru grafferii nou apăruţi. Acesti writer-ii de obicei se alatura intr-un grup cu experienta, ca sa vada cum decurge un graffiti.
king - writer cu un anume respect printre alţi grafferi. A deţine interiorul (to own the inside) înseamnă să ai majoritatea tag-urilor în interiorul trenurilor, iar a deţine exeriorul înseamnă că majoritatea lucrărilor sunt pe exteriorul trenurilor.


Mulţi oameni privesc graffiti ca pe o pacoste, sau ca pe un vandalism costisitor, care necesită repararea proprietăţii vandalizate. Poate fi privit ca o problemă de calitate a vieţii, şi mulţi oameni consideră că prezenţa graffiti-ului contribuie la o stare generală de frică de infracţiuni. Unii cred că această stare de degradare încurajează mai departe vandalismul şi promovează un mediu care poate duce la delicte mai serioase.



Ce fac grafferi ilegal? Ne coloreaza viata. Ar trebui sa sa reprezinte o lectie de viata. Au curajul sa-si riste propria libertate pentru a-si exprima sentimentele, pentru a spune o poveste. Nu inseala, nu mint, nu dau mita, nu iau vieti, ci doar ofera culoare, pasiune...isi valorifica fiecare secunda din viata.

you call this art?








spencer tunick.





Artistul Spencer Tunick a promovat nudul in public prin fotografii si filmari inca din 1992. Din 1994 a organizat peste 75 de expozitii in Statele Unite si in strainatate.Expozitiile lui Tunick strang zeci, sute sau mii de voluntari; iar fotografiile sale sunt marturiile acestui fapt.Mase de oameni, fara imbracaminte, grupati impreuna intr-o noua forma, mai originala.Corpurile formeaza un peisaj complet, alcatuiesc o substanta.Aceste mase de oameni ce subliniaza sexualitatea devin idei abstracte care provoaca sau reconfigureaza viziunea omului despre nuditate si intimitate.Aceste expozitii se refera si la problema complexa a prezentarii artei in locuri publice, temporare sau permanente.

Nu este un articol prea consistent, pentru ca mizez pe parerile voastre despre aceste evenimente. Va impresioneaza prin originalitate sau vi se pare ca nu are nicio treaba cu arta?
Se pare ca artistul nu se va opri aici, intrucat tocmai a strans 2000 de vienezi pe un stadion pentru pozele sale nud, insumand un total de 18000 de voluntari pentru expozitiile sale din toate colturile lumii.
Deci? Arta sau nu?
[mai multe imagini si informatii despre opera artistului pe http://www.spencertunick.com/, locul de unde am "furat" informatiile si fotografiile]

joi, 8 mai 2008

Impresionismul

Impresionismul este o mişcare artistică, manifestată la început în pictură, mai târziu şi în muzică, mai ales în Franţa , şi care marchează desprinderea artei moderne de academismul tradiţional. Pictura impresionistă s-a dezvoltat în perioada cuprinsă între 1867 şi 1886 , caracterizată prin concentrarea asupra impresiilor fugitive produse de o scenă sau de un obiect, asupra mobilităţii fenomenelor, mai mult decât asupra aspectului stabil şi conceptual al lucrurilor, preferând pictura în aer liber şi folosind o cromatică pură şi tuşeuri fine de penel pentru a simula lumina reală.

Impresionismul în pictură
Precursori ai impresionismului au fost pictorii spanioli Diego Velasquez şi Francisco Goya , pictura engleză cu William Turner şi John Constable, precum şi francezii Courbet, Ingres şi reprezentanţii Şcolii de la Barbizon.


Edouard Manet - Olympia (1863) - Musée d'Orsay, Paris

În 1863, Édouard Manet pictează tabloul intitulat Olympia, care a provocat un scandal enorm, reprezentând-o pe zeiţa Venus în chip de curtezană. Nu se vorbeşte încă de impresionism, dar se pot deja întrevedea caracteristicile principale ale acestei mişcări, care îl vor duce în aer liber să picteze faimoasele sale peisaje. Respinse de juriul Salonului Oficial, Manet îşi va expune picturile, printre care celebra Le Déjeuner sur l'herbe, împreună cu Pissarro, Jongkind, Fantin-Latour şi alţii în "Salonul refuzaţilor" (Le Salon des Refusés), spre stupefacţia publicului conservator şi entuziasmul tinerilor pictori, care se vedeau confruntaţi cu problemele ce-i frământau.
Salonul din [1866] acceptă lucrările unora din pictorii aparţinând noii orientări, ca Edgar Degas, Frédéric Bazille, Berthe Morisot, Claude Monet, Camille Pissarro, respinge însă pe Cézanne, Renoir şi din nou pe Manet, ceea ce provoacă reacţia scriitorului Émile Zola într-o diatribă violentă la adresa oficialităţilor, publicată în gazeta L'Évènement.



Auguste Renoir - Sur la terasse (1881) - Art Institute of Chicago
Războiul franco-german din 1870 îi risipeşte, Cézanne se retrage în provincie, Pissarro, Monet şi Sisley se duc la Londra, ceea ce va marca o etapă importantă în dezvoltarea impresionismului, descoperind acolo pictura lui William Turner, care va exercita o puternică influenţă asupra picturii lor ulterioare.
În anul 1874, din nou reuniţi sub numele Société anonyme des peintres, des sculpteurs et des graveurs ("Societatea anonimă a pictorilor, sculptorilor şi graficienilor"), compusă din Pissarro, Monet, Sisley, Degas, Renoir, Cézanne şi Berthe Morisot, organizează o expoziţie colectivă în saloanele fotografului Felix Nadar. Monet adusese, printre altele, o pictură reprezentând un peisaj marin din Le Havre. Întrebat asupra titlului tabloului pentru alcătuirea catalogului, răspunse: "Mettez, Impression: Soleil levant" ("Puneţi, Impresie: Răsărit de soare").
În ziua următoare, în revista Charivari apare articolul cronicarului de artă Louis Leroy, intitulat Exposition des Impressionnistes ("Expoziţia Impresioniştilor"). Un cuvânt destinat să facă carieră. Totuşi dificultăţile făcute de reprezentanţii oficiali ai artei nu au încetat. Când însă în 1903 , Camille Pissarro, patriarhul impresionismului, încetează din viaţă, toată lumea era conştientă că această mişcare a reprezentat revoluţia artistică cea mai importantă a secolului al XIX-lea şi că pictorii ce i-au aparţinut se numără printre cei mai mari creatori din istoria artelor plastice.


Camille Pissarro - Le verger - (1872) -National Gallery of Art, Washington



Impresionismul a fost punctul de plecare pentru Georges Seurat şi Paul Signac, maeştri ai neoimpresionismului, pentru Paul Gauguin, Henri de Toulouse-Lautrec, Vincent van Gogh şi pentru mulţi alţi "postimpresionişti" din Franţa şi alte ţări.
În Germania, reprezentanţi ai impresionismului au fost Lovis Corinth şi Max Liebermann, în Italia, Giorgio Boldoni, Simone Lega şi alţii, grupaţi sub denumirea Macchiaioli ("Măzgălitorii" !), în Danemarca, Peter Krojer, în Suedia , Anders Zorn.