Scena dintr-o piesa Butoh
Teatrul traditional japonez cuprinde doua forme specifice, Kabuki si No (sau Noh), carora li s-a adaugat recent si genul spectacolului Butoh, reprezentat de numele unor mari dansatori precum Kazuo Ohno, cu o cariera extrem de longeviva. Daca butoh se recomanda mai degraba ca gen coregrafic, kabuki si no, se apropie mai mult de teatru, diferentiindu-se totusi puternic de teatrul european, prin accentul pus pe partea vizuala, inaintea trasaturilor epice (actiunii, povestii). Astfel, kabuki si mai ales no, se folosesc de motive spre deosebire de teatrul elisabetan spre exemplu, interesat de intriga.
Scena de teatru Kabuki
Ichigawa Omezo in rolul lui Yakko Ippei, stampa (gravura in lemn)
Masca de teatru Kabuki, stampa
Utagawa Toyokuni, Interior Kabuki, stampa
3 comentarii:
Teme ca si eliberarea spiritelor erau adesea folosite.Spiritele care inca mai traiau ca si materie pe pamant.Pentru a le exprima durerea launtrica personjele executau dansuri care pot ajunge si la o coregrafie fanatica.Ceea ce se incearca este eliberarea spiritului.
primul videoclip peste care am dat http://www.youtube.com/watch?v=BkMgqVEhHV8
Avand o traditie de 650 de ani, No a capatat forma vazuta in filmuletul postat de rear mirror in secolul 14. Acest tip de spectacol a fost adus din China in Japonia si se desfasoara conform traditiei pana in ziua de azi: pe aceeasi scena de 6mp, cu acoperisul deasupra care ne aminteste ca intr-o perioada spectacolele se tineau in aer liber, cu aceleasi masti neexpresive pe fetele actorilor care sunt, insa, extrem de bine pregatiti, reusind sa transmita prin poezie si dans toate starile prin care trec.
Coregrafia ( intreaga miscare scenica ) este acompaniata de muzica orchestrei japoneze formata din instrumente traditionale si de decor.
subiectul majoritatii pieselor (in total in numar de 215) este acela al spiritului fara liniste. atractia principala o reprezinta trecerea de la linistea flautului japonez la zgomote puternice si dans , acestea reprezentand nivelul maxim al starii de spirit a personajului frustrat. Din secolul 14 pana azi, ramane o forma de arta relevanta, aplaudata pentru temele actuale de publicul de acum tot atat de puternic.
Mie mi se pare interesant faptul ca stilul nu s-a modificat prea mult de-a lungul vremii, si ca cele 215 piese sunt vizionate cu sali pline de un public incantat de dans, muzica, poezie si cantec ce iti contureaza un spectacol unic, si cu traditie in fiecare element al lui.
Unii stiu sa-si puna in valoare obiceiurile, traditiile. probabil ca am avea si noi de invatat multe de la japonezi.
Profit de ocazie si-mi cer scuze pentru materialul cu placebo postat anterior, era destinat blogului meu.
Mastile acelea fixe imi aduc in minte episodul omenirii referitor la Comprachicos,care rapeau copii si ii mutilau pentru divertisment,dar apreciez pastrarea intacta a traditiei,imi aminteste de acasa.Tmoy,imi permit sa te contrazic ,traditita este pastrata in locuri unde un o distruge urbanizarea.Iar traditita romana, in principal dansurile populare sunt situate pe cele mai inalte culmi.
Trimiteți un comentariu