Modernismul este o mişcare culturală, artistică şi ideatică care include artele vizuale, arhitectura, muzica şi literatura progresivă care s-a conturat în circa trei decenii înainte de anii 1910 - 1914, când artiştii s-au revoltat împotriva tradiţiilor academice şi istorice impuse şi considerate standard ale secolelor anterioare, începând cu cele ale secolului al XIV-lea şi culminând cu rigiditatea şi "osificarea" academismului secolului al 19-lea.
Unii istorici ai artei împart secolul al XX-lea în perioada modernă şi cea postmodernă, pe când alţii le văd ca două perioade ale aceleiaşi ere artistice. Prezentul articol prezintă mişcarea care a început.Moderniştii au crezut că prin refuzarea tradiţiei ar fi putut descoperi noi şi radicale feluri de a crea "un altfel de artă". Arnold Schoenberg a crezut în ignorarea armoniei tonale, tradiţionale – sistemul ierarhic de organizare a muzicii care a ghidat acest domeniu pentru mai bine de două secole şi jumătate – întrucât a descoperit un mod nou de a organiza sunetul, bazat pe gruparea notelor în rânduri de câte douăsprezece. Această tehnică a rezultat în creerea muzicii seriale a perioadei de după primul război mondial. Artiştii abstracţi, inspiraţi de mişcarea impresionistă şi de lucrările lui Paul Cézanne şi Edvard Munch, au pornit conceptual de la presupunerea că atât culoarea cât şi forma - nu reprezentarea lumii naturale - sunt elementele esenţiale ale artei vizuale. Astfel, Wassily Kandinsky, Piet Mondrian şi Kazimir Malevich au încercat să redefinească arta ca şi aranjamentul culorii pure. Dezvoltarea fotografiei a afectat puternic acest aspect al modernismului, fiindcă nu mai era nevoie de funcţia pur descriptivă ale niciuneia din artele vizuale. Aceşti artişti modernişti au crezut cu tărie că prin refuzarea reprezentărilor reale şi materiale, arta va trece de faza materialistă şi va intra într-una spirituală. la finele secolului al XIX-lea; pentru arta după anii 1970,
marți, 13 mai 2008
VINCENT VAN GOGH
Vincent van Gogh a intrat in istoria artei,nu doar ca unul dintre cei mai mari pictori ai secolului al XIX-lea,ci si ca exemplu al geniului tragic,suferind.Valoarea artistica a operei sale nu a fost recunoscuta pe parcursul vietii,urmand sa fie aclamata frenetic abia dupa moartea sa timpurie.Desi a pasit pe taramurile artei tarziu,la varsta de 27 de ani,de a lungul scurtei sale cariere de doar zece ani,a dat nasatere unei vagi opere artistice,lucrand cu o intensitate febrila.Viata sa personala este o poveste despre saracie,idealuri desarte si dezamagire in dragoste,aceasta continua suferinta morala si psihica culminand cu sinuciderea artistului.Cu toate acestea,van Gogh nu seamana nici pe departe cu prototipul legendarului geniu nebun.A lucrat cu pasiune dar si cu autodisciplina.Om cu vaste cunostinte generale,un om cult,inzestrat cu o gandire profunda,van Gogh are totusi un stil lucid de a scrie despre arta.Crezul sau artistic se desprinde din sutele de scrisori trimise,care impreuna alcatuiesc unul din cele mai remarcabile testamente lasate vreodata de un artist.Multe dintre scrisorile lui erau adresate iubitului sau frate,Theo.Acesta era pentru van Gogh cel mai important sprijin moral,dar si material.Una din capodoperele lui van Gogh este creatia intitulata "Floarea soarelui".Pentru el galbenul,culoare ce se regaseste in aceasta pictura reprezenta prietenia si speranta,in timp ce floarea in sine exprima gratitudinea.Van Gogh afirma despre aceasta creatie"Lucrez la el in fiecare dimineata,de la rasarit pana tarziu!Caci florile se ofilesc atat de repede."
luni, 12 mai 2008
Graffiti
Graffiti este un tip de însemnare făcută în mod deliberat de oameni pe suprafeţe atât publice cât şi private. Poate apărea ca artă, desene sau cuvinte. Când este făcut fără consimţământul proprietarului, constituie vandalism (care este ilegal). Graffiti a existat încă din antichitate, în perioada Greciei antice şi a Imperiului roman.
Din punct de vedere istoric, termenul "graffiti" se referea iniţial la inscripţiile, portretele găsite pe zidurile mormintelor antice sau pe ruine, ca în Catacombele din Roma sau în Pompeii. Sensul cuvântului a evoluat, desemnând acum orice decoraţie (inscripţionată pe orice suprafaţă) care poate fi privită ca vandalism; sau imagini sau scriituri plasate de obicei pe pereţi externi şi trotuare, fără permisiunea proprietarului. Prin urmare, inscripţiile făcute de autorii unui monument nu sunt catalogate ca graffiti.
Primul exemplu cunoscut de "graffiti modern" există şi astăzi în oraşul antic grecesc Ephesus (în Turcia de azi) şi se pare că face reclamă la prostituţie, după spusele ghizilor turistici din oraş. Constă într-o palmă, o formă vagă de inimă, o urmă de picior şi un număr. Acestea indică subtil câţi paşi trebuie făcuţi ca cineva să găsească o curtezană (mâna reprezentând plată).
O serie de cuvinte şi expresii au ajuns să descrie diferite stiluri şi aspecte legate de graffiti. Ca toţi termenii argotici, expresiile variază de la zonă la zonă. Mai jos sunt câţiva termeni folosiţi în limba engleză:
• tag - o semnătură stilizată a unui writer; termenul taggerface referire la o persoană care face tag-uri.
• throw-up (sau bomb) - un tag mai elaborat. De obicei are o culoare pentru contur (cum ar fi negru) şi una pentru umplere (de exemplu argintiu). Literele au de obicei forme rotunjite, uşor de executat.
• piece (de la masterpiece - capodoperă) - o imagine mare, adesea cu efecte 3D, săgeţi care dau fluiditate (flow) şi direcţie, multe culori şi tranziţii cromatice şi alte efecte diverse. Realizarea unui piece necesită mai mult timp decât un throw-up. Cu cât locaţia este mai la vedere, iar lucrarea este mai bine executată, cu atât creşte respectul pentru writer.
• burner - un piece amplu şi mai elaborat decât un piece normal. Aceste lucrări sunt realizate de obicei legal, datorită timpului şi efortului depuse pentru executarea lor; dar primii writer-ri din New York făceau burner-e ilegal, pe trenuri.
• bombing - nu are nici o legătură cu terorismul, ci descrie pictarea cat mai multor suprafeţe. Pentru aceasta se folosesc de obicei throw-ups (sau bomb-uri), deoarece nu necesită mult timp pentru execuţie.
• to slash' a tag - a tăia sau a scrie peste tag-ul cuiva, socotit ca o insultă gravă adusă persoanei care a făcut tag-ul tăiat.
• going over - dacă un writer merge peste opera altuia, este analog cu o declaraţie de război writer-ului. Majoritatea grafferilor respectă operele altora, iar regula de bază pentru înlocuirea creaţiilor anterioare este următoarea: tag - bomb - piece. De asemenea se poate picta peste lucrările "tăiate" deja. Dacă cineva încalcă aceste reguli, este considerat un "toy" sau pur şi simplu o pacoste.
• buffing (to buff) - a îndepărta graffiti folosind substanţe chimice şi alte instrumente.
• toy - un graffer fără experienţă sau fără talent. Writer-ii versaţi folosesc acest cuvânt ca un termen derizoriu pentru grafferii nou apăruţi. Acesti writer-ii de obicei se alatura intr-un grup cu experienta, ca sa vada cum decurge un graffiti.
• king - writer cu un anume respect printre alţi grafferi. A deţine interiorul (to own the inside) înseamnă să ai majoritatea tag-urilor în interiorul trenurilor, iar a deţine exeriorul înseamnă că majoritatea lucrărilor sunt pe exteriorul trenurilor.
Mulţi oameni privesc graffiti ca pe o pacoste, sau ca pe un vandalism costisitor, care necesită repararea proprietăţii vandalizate. Poate fi privit ca o problemă de calitate a vieţii, şi mulţi oameni consideră că prezenţa graffiti-ului contribuie la o stare generală de frică de infracţiuni. Unii cred că această stare de degradare încurajează mai departe vandalismul şi promovează un mediu care poate duce la delicte mai serioase.
Ce fac grafferi ilegal? Ne coloreaza viata. Ar trebui sa sa reprezinte o lectie de viata. Au curajul sa-si riste propria libertate pentru a-si exprima sentimentele, pentru a spune o poveste. Nu inseala, nu mint, nu dau mita, nu iau vieti, ci doar ofera culoare, pasiune...isi valorifica fiecare secunda din viata.
Din punct de vedere istoric, termenul "graffiti" se referea iniţial la inscripţiile, portretele găsite pe zidurile mormintelor antice sau pe ruine, ca în Catacombele din Roma sau în Pompeii. Sensul cuvântului a evoluat, desemnând acum orice decoraţie (inscripţionată pe orice suprafaţă) care poate fi privită ca vandalism; sau imagini sau scriituri plasate de obicei pe pereţi externi şi trotuare, fără permisiunea proprietarului. Prin urmare, inscripţiile făcute de autorii unui monument nu sunt catalogate ca graffiti.
Primul exemplu cunoscut de "graffiti modern" există şi astăzi în oraşul antic grecesc Ephesus (în Turcia de azi) şi se pare că face reclamă la prostituţie, după spusele ghizilor turistici din oraş. Constă într-o palmă, o formă vagă de inimă, o urmă de picior şi un număr. Acestea indică subtil câţi paşi trebuie făcuţi ca cineva să găsească o curtezană (mâna reprezentând plată).
O serie de cuvinte şi expresii au ajuns să descrie diferite stiluri şi aspecte legate de graffiti. Ca toţi termenii argotici, expresiile variază de la zonă la zonă. Mai jos sunt câţiva termeni folosiţi în limba engleză:
• tag - o semnătură stilizată a unui writer; termenul taggerface referire la o persoană care face tag-uri.
• throw-up (sau bomb) - un tag mai elaborat. De obicei are o culoare pentru contur (cum ar fi negru) şi una pentru umplere (de exemplu argintiu). Literele au de obicei forme rotunjite, uşor de executat.
• piece (de la masterpiece - capodoperă) - o imagine mare, adesea cu efecte 3D, săgeţi care dau fluiditate (flow) şi direcţie, multe culori şi tranziţii cromatice şi alte efecte diverse. Realizarea unui piece necesită mai mult timp decât un throw-up. Cu cât locaţia este mai la vedere, iar lucrarea este mai bine executată, cu atât creşte respectul pentru writer.
• burner - un piece amplu şi mai elaborat decât un piece normal. Aceste lucrări sunt realizate de obicei legal, datorită timpului şi efortului depuse pentru executarea lor; dar primii writer-ri din New York făceau burner-e ilegal, pe trenuri.
• bombing - nu are nici o legătură cu terorismul, ci descrie pictarea cat mai multor suprafeţe. Pentru aceasta se folosesc de obicei throw-ups (sau bomb-uri), deoarece nu necesită mult timp pentru execuţie.
• to slash' a tag - a tăia sau a scrie peste tag-ul cuiva, socotit ca o insultă gravă adusă persoanei care a făcut tag-ul tăiat.
• going over - dacă un writer merge peste opera altuia, este analog cu o declaraţie de război writer-ului. Majoritatea grafferilor respectă operele altora, iar regula de bază pentru înlocuirea creaţiilor anterioare este următoarea: tag - bomb - piece. De asemenea se poate picta peste lucrările "tăiate" deja. Dacă cineva încalcă aceste reguli, este considerat un "toy" sau pur şi simplu o pacoste.
• buffing (to buff) - a îndepărta graffiti folosind substanţe chimice şi alte instrumente.
• toy - un graffer fără experienţă sau fără talent. Writer-ii versaţi folosesc acest cuvânt ca un termen derizoriu pentru grafferii nou apăruţi. Acesti writer-ii de obicei se alatura intr-un grup cu experienta, ca sa vada cum decurge un graffiti.
• king - writer cu un anume respect printre alţi grafferi. A deţine interiorul (to own the inside) înseamnă să ai majoritatea tag-urilor în interiorul trenurilor, iar a deţine exeriorul înseamnă că majoritatea lucrărilor sunt pe exteriorul trenurilor.
Mulţi oameni privesc graffiti ca pe o pacoste, sau ca pe un vandalism costisitor, care necesită repararea proprietăţii vandalizate. Poate fi privit ca o problemă de calitate a vieţii, şi mulţi oameni consideră că prezenţa graffiti-ului contribuie la o stare generală de frică de infracţiuni. Unii cred că această stare de degradare încurajează mai departe vandalismul şi promovează un mediu care poate duce la delicte mai serioase.
Ce fac grafferi ilegal? Ne coloreaza viata. Ar trebui sa sa reprezinte o lectie de viata. Au curajul sa-si riste propria libertate pentru a-si exprima sentimentele, pentru a spune o poveste. Nu inseala, nu mint, nu dau mita, nu iau vieti, ci doar ofera culoare, pasiune...isi valorifica fiecare secunda din viata.
you call this art?
spencer tunick.
Artistul Spencer Tunick a promovat nudul in public prin fotografii si filmari inca din 1992. Din 1994 a organizat peste 75 de expozitii in Statele Unite si in strainatate.Expozitiile lui Tunick strang zeci, sute sau mii de voluntari; iar fotografiile sale sunt marturiile acestui fapt.Mase de oameni, fara imbracaminte, grupati impreuna intr-o noua forma, mai originala.Corpurile formeaza un peisaj complet, alcatuiesc o substanta.Aceste mase de oameni ce subliniaza sexualitatea devin idei abstracte care provoaca sau reconfigureaza viziunea omului despre nuditate si intimitate.Aceste expozitii se refera si la problema complexa a prezentarii artei in locuri publice, temporare sau permanente.
Nu este un articol prea consistent, pentru ca mizez pe parerile voastre despre aceste evenimente. Va impresioneaza prin originalitate sau vi se pare ca nu are nicio treaba cu arta?
Se pare ca artistul nu se va opri aici, intrucat tocmai a strans 2000 de vienezi pe un stadion pentru pozele sale nud, insumand un total de 18000 de voluntari pentru expozitiile sale din toate colturile lumii.
Deci? Arta sau nu?
[mai multe imagini si informatii despre opera artistului pe http://www.spencertunick.com/, locul de unde am "furat" informatiile si fotografiile]
joi, 8 mai 2008
Impresionismul
Impresionismul este o mişcare artistică, manifestată la început în pictură, mai târziu şi în muzică, mai ales în Franţa , şi care marchează desprinderea artei moderne de academismul tradiţional. Pictura impresionistă s-a dezvoltat în perioada cuprinsă între 1867 şi 1886 , caracterizată prin concentrarea asupra impresiilor fugitive produse de o scenă sau de un obiect, asupra mobilităţii fenomenelor, mai mult decât asupra aspectului stabil şi conceptual al lucrurilor, preferând pictura în aer liber şi folosind o cromatică pură şi tuşeuri fine de penel pentru a simula lumina reală.
Edouard Manet - Olympia (1863) - Musée d'Orsay, Paris
Impresionismul în pictură
Precursori ai impresionismului au fost pictorii spanioli Diego Velasquez şi Francisco Goya , pictura engleză cu William Turner şi John Constable, precum şi francezii Courbet, Ingres şi reprezentanţii Şcolii de la Barbizon.
Precursori ai impresionismului au fost pictorii spanioli Diego Velasquez şi Francisco Goya , pictura engleză cu William Turner şi John Constable, precum şi francezii Courbet, Ingres şi reprezentanţii Şcolii de la Barbizon.
Edouard Manet - Olympia (1863) - Musée d'Orsay, Paris
În 1863, Édouard Manet pictează tabloul intitulat Olympia, care a provocat un scandal enorm, reprezentând-o pe zeiţa Venus în chip de curtezană. Nu se vorbeşte încă de impresionism, dar se pot deja întrevedea caracteristicile principale ale acestei mişcări, care îl vor duce în aer liber să picteze faimoasele sale peisaje. Respinse de juriul Salonului Oficial, Manet îşi va expune picturile, printre care celebra Le Déjeuner sur l'herbe, împreună cu Pissarro, Jongkind, Fantin-Latour şi alţii în "Salonul refuzaţilor" (Le Salon des Refusés), spre stupefacţia publicului conservator şi entuziasmul tinerilor pictori, care se vedeau confruntaţi cu problemele ce-i frământau.
Salonul din [1866] acceptă lucrările unora din pictorii aparţinând noii orientări, ca Edgar Degas, Frédéric Bazille, Berthe Morisot, Claude Monet, Camille Pissarro, respinge însă pe Cézanne, Renoir şi din nou pe Manet, ceea ce provoacă reacţia scriitorului Émile Zola într-o diatribă violentă la adresa oficialităţilor, publicată în gazeta L'Évènement.
Auguste Renoir - Sur la terasse (1881) - Art Institute of Chicago
Salonul din [1866] acceptă lucrările unora din pictorii aparţinând noii orientări, ca Edgar Degas, Frédéric Bazille, Berthe Morisot, Claude Monet, Camille Pissarro, respinge însă pe Cézanne, Renoir şi din nou pe Manet, ceea ce provoacă reacţia scriitorului Émile Zola într-o diatribă violentă la adresa oficialităţilor, publicată în gazeta L'Évènement.
Auguste Renoir - Sur la terasse (1881) - Art Institute of Chicago
Războiul franco-german din 1870 îi risipeşte, Cézanne se retrage în provincie, Pissarro, Monet şi Sisley se duc la Londra, ceea ce va marca o etapă importantă în dezvoltarea impresionismului, descoperind acolo pictura lui William Turner, care va exercita o puternică influenţă asupra picturii lor ulterioare.
În anul 1874, din nou reuniţi sub numele Société anonyme des peintres, des sculpteurs et des graveurs ("Societatea anonimă a pictorilor, sculptorilor şi graficienilor"), compusă din Pissarro, Monet, Sisley, Degas, Renoir, Cézanne şi Berthe Morisot, organizează o expoziţie colectivă în saloanele fotografului Felix Nadar. Monet adusese, printre altele, o pictură reprezentând un peisaj marin din Le Havre. Întrebat asupra titlului tabloului pentru alcătuirea catalogului, răspunse: "Mettez, Impression: Soleil levant" ("Puneţi, Impresie: Răsărit de soare").
În ziua următoare, în revista Charivari apare articolul cronicarului de artă Louis Leroy, intitulat Exposition des Impressionnistes ("Expoziţia Impresioniştilor"). Un cuvânt destinat să facă carieră. Totuşi dificultăţile făcute de reprezentanţii oficiali ai artei nu au încetat. Când însă în 1903 , Camille Pissarro, patriarhul impresionismului, încetează din viaţă, toată lumea era conştientă că această mişcare a reprezentat revoluţia artistică cea mai importantă a secolului al XIX-lea şi că pictorii ce i-au aparţinut se numără printre cei mai mari creatori din istoria artelor plastice.
În anul 1874, din nou reuniţi sub numele Société anonyme des peintres, des sculpteurs et des graveurs ("Societatea anonimă a pictorilor, sculptorilor şi graficienilor"), compusă din Pissarro, Monet, Sisley, Degas, Renoir, Cézanne şi Berthe Morisot, organizează o expoziţie colectivă în saloanele fotografului Felix Nadar. Monet adusese, printre altele, o pictură reprezentând un peisaj marin din Le Havre. Întrebat asupra titlului tabloului pentru alcătuirea catalogului, răspunse: "Mettez, Impression: Soleil levant" ("Puneţi, Impresie: Răsărit de soare").
În ziua următoare, în revista Charivari apare articolul cronicarului de artă Louis Leroy, intitulat Exposition des Impressionnistes ("Expoziţia Impresioniştilor"). Un cuvânt destinat să facă carieră. Totuşi dificultăţile făcute de reprezentanţii oficiali ai artei nu au încetat. Când însă în 1903 , Camille Pissarro, patriarhul impresionismului, încetează din viaţă, toată lumea era conştientă că această mişcare a reprezentat revoluţia artistică cea mai importantă a secolului al XIX-lea şi că pictorii ce i-au aparţinut se numără printre cei mai mari creatori din istoria artelor plastice.
Camille Pissarro - Le verger - (1872) -National Gallery of Art, Washington
Impresionismul a fost punctul de plecare pentru Georges Seurat şi Paul Signac, maeştri ai neoimpresionismului, pentru Paul Gauguin, Henri de Toulouse-Lautrec, Vincent van Gogh şi pentru mulţi alţi "postimpresionişti" din Franţa şi alte ţări.
În Germania, reprezentanţi ai impresionismului au fost Lovis Corinth şi Max Liebermann, în Italia, Giorgio Boldoni, Simone Lega şi alţii, grupaţi sub denumirea Macchiaioli ("Măzgălitorii" !), în Danemarca, Peter Krojer, în Suedia , Anders Zorn.
În Germania, reprezentanţi ai impresionismului au fost Lovis Corinth şi Max Liebermann, în Italia, Giorgio Boldoni, Simone Lega şi alţii, grupaţi sub denumirea Macchiaioli ("Măzgălitorii" !), în Danemarca, Peter Krojer, în Suedia , Anders Zorn.
Pictori cunoscuţi ca impresionişti
Lucy A. Bacon
Frédéric Bazille
Jean Beraud
Mary Cassatt
Gustave Caillebotte
Paul Cézanne
Lovis Corinth
Edgar Degas
Paul-Henri DuBerger
George Wharton Edwards
Frederick Carl Frieseke
Eva Gonzalès
Armand Guillaumin
Nazmi Ziya Güran
Childe Hassam
Wilson Irvine
Johan Jongkind
Laura Muntz Lyall
Max Liebermann
Édouard Manet
Jacob Maris
Willem Maris
Anton Mauve
Willard Metcalf
Claude Monet
Berthe Morisot
William McGregor Paxton
Lilla Cabot Perry
Camille Pissarro
Pierre-Auguste Renoir
Theodore Robinson
Zinaida Serebryakova
Alfred Sisley
William E.B. Starkweather
John Henry Twachtman
J. Alden Weir
Konstantin Yuon
Lucy A. Bacon
Frédéric Bazille
Jean Beraud
Mary Cassatt
Gustave Caillebotte
Paul Cézanne
Lovis Corinth
Edgar Degas
Paul-Henri DuBerger
George Wharton Edwards
Frederick Carl Frieseke
Eva Gonzalès
Armand Guillaumin
Nazmi Ziya Güran
Childe Hassam
Wilson Irvine
Johan Jongkind
Laura Muntz Lyall
Max Liebermann
Édouard Manet
Jacob Maris
Willem Maris
Anton Mauve
Willard Metcalf
Claude Monet
Berthe Morisot
William McGregor Paxton
Lilla Cabot Perry
Camille Pissarro
Pierre-Auguste Renoir
Theodore Robinson
Zinaida Serebryakova
Alfred Sisley
William E.B. Starkweather
John Henry Twachtman
J. Alden Weir
Konstantin Yuon
CONSTANTIN BRANCUSI
Cel mai mare sculptor al secolului XX, Constantin Brancusi, figura centrala in miscarea artistica moderna si un pionier al abstractizarii este considerat parintele sculpturii moderne. Sculpturile sale se remarca prin eleganta formei si utilizarea sensibila a materialelor, combinand simplitatea artei populare romanesti cu rafinamentul avant-gardei pariziene.
Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cat si importanta acordata luminii si spatiului sunt trasaturile caracteristice ale creatiei lui Brancusi. Opera sa a influentat profund conceptul modern de forma in sculptura, pictura si desen.
Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cat si importanta acordata luminii si spatiului sunt trasaturile caracteristice ale creatiei lui Brancusi. Opera sa a influentat profund conceptul modern de forma in sculptura, pictura si desen.
POARTA SARUTULUI
Poarta Sarutului este cel de al doilea element al Ansamblului. Tehnic vorbind are o inaltime de 5,13 m, o lungime de 5,45 m, iar stalpii au latura de 1,69 m. De aceasta data materialul folosit a fost travertin de Banpotoc, iar pentru realizare Portii, Brancusi a fost ajutat de doi cioplitori in piatra, Ion Alexandrescu din Bucuresti si Golea din Dobrita. Semnificatia este simpla: prin Poarta Sarutului se face trecerea spre o alta viata, iar motivul de pe stalpi reprezinta ochii care privesc in interior.POARTA SARUTULUI creatia marelui sculptor roman CONSTANTIN BRANCUSI este una dintre creatiile sale de mare pret ,aceasta opera mai poate reprezenta un loc in care ne putem declara iubirea fata de cei dragi noua ,exista chiar un ritual ca la trecerea prin poarta sa-ti saruti partenerul(a) deoarece poarta noroc in dragoste.
miercuri, 7 mai 2008
Anime
Anime (pronunţat /ˈænɪmeɪ/ sau /ˈænɪmə/ în engleză) este o abreviere a termenului englez „animaţie”, avându-şi originea în seria manga.[1][2]. Deşi termenul este folosit în Japonia pentru referirea unei animaţii în general, utilizarea în engleză se referă la un material originar din Japonia. În ţara lor originară sunt foarte populare, anul 2001 fiind perioada când Spirited Away(Sen to Chihiro no Kamikakushi) a întrecut popularitatea filmului Titanic.
Anime-ul se raportează la o serie manga, aceste două fiind create în acelaşi timp. Alte serii, precum Medarot, sau chiar recentul Tokyo majin gakuen kenpucho sunt inspirate de jocurile video.
Seriile anime sunt distinse în serii televizate. Dacă durata standard a unui episod este în general 20 de minute, numărul total de episoade este variabil. Sfârşitul anilor '80/începutul anilor '90 marchează perioada când tot mai multe serii depăşesc un număr de episoade, cum ar fi Saint Seiya (Seinto Seiya)(114 episoade) şi DragonBall Z(291 episoade). Formatul anime-urilor cu 26 de episoade cunoaşte expansiunea spre mijlocul anilor '90, fiind un format convenţional.
Original Video Animation (OVA) sunt produsele anime destinate vânzării video. Calitatea lor tehnică este superioară seriilor televizate, iar bugetul este mai ridicat.
Anime-ul este desenat manual, însă tehnicile asistate de calculator au devenit chiar comune în ultimii ani. Este utilizată în seriile televizate, filme, video-uri, jocuri video şi reprezintă toate genurile ficţionale.
Anime-ul se raportează la o serie manga, aceste două fiind create în acelaşi timp. Alte serii, precum Medarot, sau chiar recentul Tokyo majin gakuen kenpucho sunt inspirate de jocurile video.
Seriile anime sunt distinse în serii televizate. Dacă durata standard a unui episod este în general 20 de minute, numărul total de episoade este variabil. Sfârşitul anilor '80/începutul anilor '90 marchează perioada când tot mai multe serii depăşesc un număr de episoade, cum ar fi Saint Seiya (Seinto Seiya)(114 episoade) şi DragonBall Z(291 episoade). Formatul anime-urilor cu 26 de episoade cunoaşte expansiunea spre mijlocul anilor '90, fiind un format convenţional.
Original Video Animation (OVA) sunt produsele anime destinate vânzării video. Calitatea lor tehnică este superioară seriilor televizate, iar bugetul este mai ridicat.
Anime-ul este desenat manual, însă tehnicile asistate de calculator au devenit chiar comune în ultimii ani. Este utilizată în seriile televizate, filme, video-uri, jocuri video şi reprezintă toate genurile ficţionale.
Anime-ul începe odată cu secolul al XX-lea, când regizorii japonezi au experimentat tehnicile animate explorate în Franţa, Germania, Statele Unite ale Americii şi Rusia.[3]. Cel mai vechi anime a fost ecranizat în 1917; era un clip de două minute cu un samurai care încerca să îşi testeze noua sabie pe ţinta sa, doar ca să fie înfrânt de către aceasta.[4].
Prin 1930, animaţia devine o alternativă a narării comparate cu industria subdezvoltată a actoriei (live-action). Spre deosebire de America, industria live-action rămâne în Japonia o piaţă mică, suferind de bugetări şi restricţii ale locaţiilor şi castingurilor. Lipsa actorilor vestici, de exemplu, a făcut aproape imposibile filmările din Europa, America sau lumi fantastice care nu implică Japonia. Animaţia le permitea artiştilor să creeze orice personaje şi locaţii.
Succesul filmului Albă-ca-Zăpada şi Cei Şapte Pitici al lui Disney din 1937 influenţează animatorii japonezi.[5]. Osamu Tezuka adaptase şi simplificase numeroase tehnici de animaţie Disney pentru a reduce costurile şi numărul cadrelor în producţie. Această metodă a fost percepută ca o tehnică temporară care să îi permită producţia într-un program fix cu personal neexperimentat.
În timpul anilor '70, are loc o creştere a popularităţii seriilor manga -care ulterior au fost animate- în special cele create de Osamu Tezuka, care a fost numit o „legendă”[6]şi „zeul manga”.[7][8]. Munca sa şi a altor pionieri în domeniu au inspirat caracteristici şi genuri care sunt elementele fundamentale ale animeului de astăzi. Genul marelui robot(cunoscut ca „Mecha” în afara Japoniei), de exemplu, luase formă prin Tezuka, se dezvoltase în genul Super Robotului prin Go Nagai şi alţii, şi a fost revoluţionat la sfârşitul deceniului de Yoshiyuki Tomino, care dezvoltaze genul Robotului Adevărat. Anime-urile cu roboţi precum seriile Gundam şi Macross au devenit clasice în anii'80, stilul robotic fiind cel mai comun în Japonia şi restul teritoriilor. Perioada aceasta devine mai acceptată în mainstreamul japonez(deşi mai puţin ca seriile manga) şi cunoaşte o expansiune în producţie. Seriile anime cunosc expansiunea în magazinele de peste mări în anii '90 şi chiar mai mult în anii '00.
Prin 1930, animaţia devine o alternativă a narării comparate cu industria subdezvoltată a actoriei (live-action). Spre deosebire de America, industria live-action rămâne în Japonia o piaţă mică, suferind de bugetări şi restricţii ale locaţiilor şi castingurilor. Lipsa actorilor vestici, de exemplu, a făcut aproape imposibile filmările din Europa, America sau lumi fantastice care nu implică Japonia. Animaţia le permitea artiştilor să creeze orice personaje şi locaţii.
Succesul filmului Albă-ca-Zăpada şi Cei Şapte Pitici al lui Disney din 1937 influenţează animatorii japonezi.[5]. Osamu Tezuka adaptase şi simplificase numeroase tehnici de animaţie Disney pentru a reduce costurile şi numărul cadrelor în producţie. Această metodă a fost percepută ca o tehnică temporară care să îi permită producţia într-un program fix cu personal neexperimentat.
În timpul anilor '70, are loc o creştere a popularităţii seriilor manga -care ulterior au fost animate- în special cele create de Osamu Tezuka, care a fost numit o „legendă”[6]şi „zeul manga”.[7][8]. Munca sa şi a altor pionieri în domeniu au inspirat caracteristici şi genuri care sunt elementele fundamentale ale animeului de astăzi. Genul marelui robot(cunoscut ca „Mecha” în afara Japoniei), de exemplu, luase formă prin Tezuka, se dezvoltase în genul Super Robotului prin Go Nagai şi alţii, şi a fost revoluţionat la sfârşitul deceniului de Yoshiyuki Tomino, care dezvoltaze genul Robotului Adevărat. Anime-urile cu roboţi precum seriile Gundam şi Macross au devenit clasice în anii'80, stilul robotic fiind cel mai comun în Japonia şi restul teritoriilor. Perioada aceasta devine mai acceptată în mainstreamul japonez(deşi mai puţin ca seriile manga) şi cunoaşte o expansiune în producţie. Seriile anime cunosc expansiunea în magazinele de peste mări în anii '90 şi chiar mai mult în anii '00.
Anime este conceput ca o formă a artei[18] Ca mediu vizual, plasează emfază spre stilurile vizuale. Acestea pot varia de la artist la artist sau studio la studio. Unele titluri pot avea stilizări comune: de exemplu, FLCL, este cunoscut pentru stilizarea sa exagerată. În constrast, titluri precum Only Yesterday sau Jin-Roh au aspect mai realist, având puţine exagerări stilistice.
În timp ce diferitele titluri şi artişti au propriul lor stil, multe elemente stilistice au devenit atât de comune, încât sunt descrise ca fiind un constituent al animeului în general. Totuţi, asta nu înseamnă că toate animeurile moderne trebuie să aibă un stil artistic comun şi strict. În general, cea mai comună formă de desenare a animeurilor este cea unde personajele au „trăsături fizice exagerate cum ar fi ochi mari, păr mare şi membre lungi... şi bule de dialog cu forme dramatizate, replici rapide şi onomatopeice, tipografie exclamatorie[19]”
Încă un element stilistic este cel al liniilor. În anime liniile sunt de obicei influenţate de aspectul stilistic al lucrului cu pensula, decât cu un stilou caligrafic.[3] Acest lucru poate fi datorat faptului că japoneza a fost scrisă în mod tradiţional cu pensula, având influenţă asupra artei japoneze, prin aceasta liniile pot fi diferenţiate de arta vestică. Cele vestice au fost făcute cu un stilou. Influenţele acestor lucruri pot fi observate în abundenţa grosimii liniilor.
Anime tinde de asemenea să împrumute multe elemente din manga, inclusiv text în fundal şi panouri. De exemplu, un opening poate folosi panouri manga pentru a spune povestea sau pentru a dramatiza un lucru pentru un efect comic, lucru întâlnit în animeul Kare Kano.
În timp ce diferitele titluri şi artişti au propriul lor stil, multe elemente stilistice au devenit atât de comune, încât sunt descrise ca fiind un constituent al animeului în general. Totuţi, asta nu înseamnă că toate animeurile moderne trebuie să aibă un stil artistic comun şi strict. În general, cea mai comună formă de desenare a animeurilor este cea unde personajele au „trăsături fizice exagerate cum ar fi ochi mari, păr mare şi membre lungi... şi bule de dialog cu forme dramatizate, replici rapide şi onomatopeice, tipografie exclamatorie[19]”
Încă un element stilistic este cel al liniilor. În anime liniile sunt de obicei influenţate de aspectul stilistic al lucrului cu pensula, decât cu un stilou caligrafic.[3] Acest lucru poate fi datorat faptului că japoneza a fost scrisă în mod tradiţional cu pensula, având influenţă asupra artei japoneze, prin aceasta liniile pot fi diferenţiate de arta vestică. Cele vestice au fost făcute cu un stilou. Influenţele acestor lucruri pot fi observate în abundenţa grosimii liniilor.
Anime tinde de asemenea să împrumute multe elemente din manga, inclusiv text în fundal şi panouri. De exemplu, un opening poate folosi panouri manga pentru a spune povestea sau pentru a dramatiza un lucru pentru un efect comic, lucru întâlnit în animeul Kare Kano.
Proporţiile corpului în anime provin de la cele ale corpului uman. Înălţimea capului este considerată baza proporţiei. Acestea pot varia, cât timp restul corpului rămâne proporţional. Cele mai multe personaje au o înălţime de 7-8 capete, în timp ce înălţimile extreme sunt situate în jurul a 9 capete.[20]
Variaţiile proporţiei pot fi moderate. Caracteristicile personajelor chibi sau super deformate prezintă un corp mic, non-proporţional, comparativ cu capul. Câteodată anumite părţi ale corpului, cum ar fi picioarele, sunt alungite sau scurtate. Cele mai multe chibi au o înălţime de 2 până la 4 capete. Unele lucrări anime cum ar fi Crayon Shin-chan ignoră aceste proporţii. Este destul că indică un desen vestic. Exagerările sunt evidenţiate de creşterea proporţiilor unor părţi ale corpului.
Stilul de desenare al personajelor cu ochi mari este comun în anime şi manga. Osamu Tezuka a fost inspirat de trăsăturile exagerate ale personajelor de desene animate americane precum Betty Boop, Mickey Mouse, şi Bambi al Disney.[3][21] Tezuka aflase că ochii mari permit presonajelor să arate emoţii distincte. Când Tezuka a început să deseneze Ribbon no Kishi, prima serie manga pentru fetiţe, acesta a exagerat mărimea ochilor în continuare. Într-adevăr, prin Ribbon no Kishi, Tezuka a iniţiat un format stilistic care va fi urmat mai târziu de artiştii shōjo.
Desen al unui ochi în anime
Culoarea este dată ochilor, particular corneei şi puţin fundal. Acesta din urmă este obţinut prin aplicarea unor umbre variabile ale culorilor. În general, un amestec de umbră uşoară, ton de culoare şi o umbră mai intensă este folosit.[22][23] Antropologistul cultural Matt Thorn afirmă că animatorii japonezi şi cei care audiază animeul nu percep asemenea ochi stilizaţi ca mai mult sau mai puţin străini[24]
Totuşi, nu toate anime-urile au personaje cu ochi mari. De exemplu, Hayao Miyazaki este cunoscută pentru personajele sale realiste, care au păr cu culori reale şi care nu au ochii mari. [25] În plus, mulţi producători au fost cunoscuţi pentru utilizarea ochilor mai mici. Acest design se apropie de arta japoneză tradiţională. Unele personaje au ochi şi mai mici, reprezentaţi prin puncte negre. .
O întreagă varietate de expresii faciale sunt folosite de personaje pentru a exprima stări emoţionale şi gânduri.[26] Anime utilizează un set diferit de expresii faciale comparativ cu cel al animaţiei vestice.
8 expresii faciale în anime
Alte elemente stilistice sunt de asemenea comune; deseori în anime-urile comice, personajele şocate sau surprinse vor performa o „lovitură frontală”, prin care vor indica o expresie exagerată. Personajele mânioase pot avea un efect al unei „vene” sau „stressmark”, unde liniile pulsatorii reprezentând venele vor apărea pe frunte. Femeile nervoase pot lua un ciocan de nicăieri şi să lovească pe orice cu el. Personajele masculine pot să aibă sângerări nazale în prezenţa unei femei iubite. Acest concept este datorat grabei sângelui spre faţă într-o îmbujorare exagerată.[27] Personajele ruşinate pot să producă fie o picătură masivă de sudoare[28](care a devenit unul din stereotipurile cele mai recunoscute ale anime-ului) sau să se producă o îmbujorare vizibilă sub nivelul ochilor, în special ca o manifestare a sentimentelor romantice reprimate. Unele anime-uri, care au subiect politic sau alte subiecte serioase au abandonat aceste trăsături, cum ar fi Gundam Wing şi Teknoman.
Variaţiile proporţiei pot fi moderate. Caracteristicile personajelor chibi sau super deformate prezintă un corp mic, non-proporţional, comparativ cu capul. Câteodată anumite părţi ale corpului, cum ar fi picioarele, sunt alungite sau scurtate. Cele mai multe chibi au o înălţime de 2 până la 4 capete. Unele lucrări anime cum ar fi Crayon Shin-chan ignoră aceste proporţii. Este destul că indică un desen vestic. Exagerările sunt evidenţiate de creşterea proporţiilor unor părţi ale corpului.
Stilul de desenare al personajelor cu ochi mari este comun în anime şi manga. Osamu Tezuka a fost inspirat de trăsăturile exagerate ale personajelor de desene animate americane precum Betty Boop, Mickey Mouse, şi Bambi al Disney.[3][21] Tezuka aflase că ochii mari permit presonajelor să arate emoţii distincte. Când Tezuka a început să deseneze Ribbon no Kishi, prima serie manga pentru fetiţe, acesta a exagerat mărimea ochilor în continuare. Într-adevăr, prin Ribbon no Kishi, Tezuka a iniţiat un format stilistic care va fi urmat mai târziu de artiştii shōjo.
Desen al unui ochi în anime
Culoarea este dată ochilor, particular corneei şi puţin fundal. Acesta din urmă este obţinut prin aplicarea unor umbre variabile ale culorilor. În general, un amestec de umbră uşoară, ton de culoare şi o umbră mai intensă este folosit.[22][23] Antropologistul cultural Matt Thorn afirmă că animatorii japonezi şi cei care audiază animeul nu percep asemenea ochi stilizaţi ca mai mult sau mai puţin străini[24]
Totuşi, nu toate anime-urile au personaje cu ochi mari. De exemplu, Hayao Miyazaki este cunoscută pentru personajele sale realiste, care au păr cu culori reale şi care nu au ochii mari. [25] În plus, mulţi producători au fost cunoscuţi pentru utilizarea ochilor mai mici. Acest design se apropie de arta japoneză tradiţională. Unele personaje au ochi şi mai mici, reprezentaţi prin puncte negre. .
O întreagă varietate de expresii faciale sunt folosite de personaje pentru a exprima stări emoţionale şi gânduri.[26] Anime utilizează un set diferit de expresii faciale comparativ cu cel al animaţiei vestice.
8 expresii faciale în anime
Alte elemente stilistice sunt de asemenea comune; deseori în anime-urile comice, personajele şocate sau surprinse vor performa o „lovitură frontală”, prin care vor indica o expresie exagerată. Personajele mânioase pot avea un efect al unei „vene” sau „stressmark”, unde liniile pulsatorii reprezentând venele vor apărea pe frunte. Femeile nervoase pot lua un ciocan de nicăieri şi să lovească pe orice cu el. Personajele masculine pot să aibă sângerări nazale în prezenţa unei femei iubite. Acest concept este datorat grabei sângelui spre faţă într-o îmbujorare exagerată.[27] Personajele ruşinate pot să producă fie o picătură masivă de sudoare[28](care a devenit unul din stereotipurile cele mai recunoscute ale anime-ului) sau să se producă o îmbujorare vizibilă sub nivelul ochilor, în special ca o manifestare a sentimentelor romantice reprimate. Unele anime-uri, care au subiect politic sau alte subiecte serioase au abandonat aceste trăsături, cum ar fi Gundam Wing şi Teknoman.
Art Nouveau
Art Nouveau (termen provenit din limba franceză însemnând Artă nouă) este un stil artistic manifestat plenar în artele vizuale, designul şi architectura de la începutul secolului 20, relativ sincron în majoritatea culturilor şi ţărilor europene, dar şi în America de Nord, unde a fost adoptat cu precădere în Statele Unite ale Americii şi Canada.
Art Nouveau poate fi, de asemenea, văzută ca un fel de mişcare artistică de tranziţie, formând un preludiu a ceea ce urma să devină modernismul secolului 20. În acest bloc de artişţi şi tendinţe a trecerii spre modernism pot fi incluse şi mişcările artistice cunoscute sub numele de "Jugendstil" în Germania şi Olanda, respectiv Sezessionsstil, sau "Secesionism", în Viena, Austria, ambele inspirate de, dar şi grupate ideatic în jurul periodicul de avangardă vienez Jugend (Tinereţe). Atât artiştii germani şi olandezi, cât şi cei vienezi luptau cu convenţionalismul sfârşitului secolului 19 şi, în acelaşi timp, încercau să se desprindă de toate ism-ele anterioare prin găsirea de noi formule artistice viabile, părăsirea drumului neted al sălilor de expoziţie consacrate, găsirea de noi spaţii ambientale / funcţionale / expoziţionale şi expunerea lucrărilor pe cont propriu.
În timp ce în Austria, Germania şi Olanda mişcarea era legată de revista Jugend, în Rusia mişcarea era grupată în jurul revistei Mir iskusstva, revistă de artă influentă, care, printre altele, a generat propulsarea companiei de balet Ballets Russes în centrul atenţiei Europei şi a lumii întregi, respectiv a determinat consolidarea supremaţiei baletului rus ca fiind cel mai influent din întregul balet al secolului 20.
În Italia, termenul folosit pentru a desemna mişcarea artistică era "Stile Liberty", fiind denumit după un magazin londonez, Liberty & Co, un magazin relativ cunoscut în epocă pentru distribuirea de artefacte derivând din mişcarea Art and Crafts, relevând atât aspectul comercial al mişcarii Art Nouveau cât şi aspectul de a fi importate, element esenţial în Italia timpului respectiv.
În Franţa, cu deosebire în capitala ţării, Paris, intrările anumitor staţii de metrou, dar mai ales clădirile realizate de arhitectul Hector Guimard, precum şi vitraliile şi ornamentele clădirilor designate de el, constituie dovezi puternice de existenţă ale unui stil arhitectural Art Nouveau care a evoluat în mod cu totul particular în "oraşul lumină." Similar, în Belgia, în special în Bruxelles, clădirile realizate de arhitectul, designerul şi decoratorul Victor Horta, respectiv în Germania, cele realizate de Henry Van de Velde sunt printre cele mai frumoase şi distincte exemple de arhitectură şi design Art Nouveau.
În Spania, mai exact în Catalonia, mişcarea a fost grupată în oraşul Barcelona, fiind cunoscută sub numele "local" de "modernism" şi avându-l pe arhitectul catalan Antoni Gaudí i Cornet ca cel mai de seamă reprezentant al său.
marți, 6 mai 2008
KABUKI LA SIBIU
Kabuki la Sibiu
Compania Heisei Nakamuraza, unul dintre cele mai cunoscute nume in teatrul kabuki, va deschide Festivalul International de Teatru de la Sibiu de anul acesta cu piesa “Natsu Matsuri Naniwa no Kagami” (Reflectare a festivalului din Osaka), scrisa in anul 1745. Compania Heisei Nakamura va sustine in cadrul aceluiasi Festival in total 4 reprezentatii in zilele de 29, 30, 31 mai si 1 iunie, dupa urmatorul program: 29, 30, 31 mai: ora 22.001 iunie: ora 19.00 Toate spectacolele vor avea loc la Hala Libra-Balanta din Sibiu, iar durata unui spectacol va fi de 2h. Compania Heisei Nakamuraza numara aproximativ 88 de membri si va fi condusala Sibiu de domnul Jun’ichi Sakumoto .Compania a sustinut recent spectacole de kabuki la New York si Berlin. Este prima reprezentatie in intregime a unei piese de kabuki in Romania, in interpretarea exceptionala a unor actori de prestigiu ai acestui gen de teatru traditional japonez. Pretul unui bilet este de 20 lei. Detalii puteti gasi si pe site-ul oficial al Festivalului International deTeatru Sibiu 2008: http://www.sibfest.ro/
Venus
Venus din Milo este o sculptura a antichitatii grecesti,ce reprezinta un personaj de o frumusete clasica ,considerat adesea ‘’femeia perfecta’’.Inca din 1821 de cand a sosit la Muzeul Luvru Venus din Milo a devenit una dintre cele mai celebre sculpturi antice.Chiar daca unii pun la indoiala importanta ei,Venus din Milo isi mentine si atazi popularitatea ,la aproape doua secole de la descoperire.Sculptura a fost descoperita de un taran pe insula greceasca Melos in 1820.Din punct de vedere stilistic a fost atribuita perioadei claice dar si celei elenistice;prezentand motivele celor doua perioade.Venus din Milo a fos considerata de catre criticii din secolul XIX ca un apogeu al frumusetii feminine.
*un sistem elaborat de proportii*postura aleasa cu grija*capul senin*toate acestea se strang pentru a realiza un tot de marmura.Statuia se crede ca dateaza din 100 i.Hr si are o inaltime de 204 cm. Deşi zeiţă a frumuseţii este căsătorită cu zeul schiop Hefaistos care era şi fierarul zeilor.
Ma intreb daca intr-adevar a gasit-o un taran.Ma intreb daca avea maini.Ma intreb daca au zgariat-o.Ma intreb daca sculptorul era defapy cunoscut,dar pentru a accentua misterul nu l-au dezvaluit..
O sculptura a unei zeite constienta de efectele frumusetii.Descoperirea nuditatii fara tenete sexuale.Simplitatea ei si mandria cu care isi poata corpul.Parul prins ne ajuta sa o vedem exact asa cum este-pura.Pozele sunt ‘’clare’’ dar am inteles ca ar sta pe un coif.Se crede ca ar fi avut in maini un pieptene sau un voal si o oglinda.Altii zic ca mana dreapta ar fi fost asezata pe piciorul stang si ca in mana stanga tinea un mar dupa care isi orienteaza privirea.Oare cum erau mainile?Acest minus ne da voie sa interpretam.. insa schimba ideea initiala a sculpturii.
Oare cum a reusit sculptura sa influenteze atatea persoane?Pentru ca era un nud?-nudurile fiind rare.Oare era imbinarea celor doua perioade?Controversa cu gasirea vanzarea si faptul ca nu se cunoaste sculptorul?Oare este inaltimea care poate a fost gandita ca o superioritate ciudata?Sau oare simplitatea cu care pare realizata ea?
vineri, 2 mai 2008
Benzi desenate
Benzi desenate
Cred ca fiecare copil a avut o perioada cand benzile desenate îi erau foarte dragi. De aceea am decis sa scriu despre ele. Trebuie sa marturisesc ca mie inca mi se par fascinante, iar acum pot spune ca le inteleg mai bine. Cum am ajus eu la benzile desenate, simplu, fiind prea mica atunci cand ma uitam la televizor niciodata nu reuseam sa citesc subtitrarea asa ca intelegem tot filmul numai din imagini si dupa tonul vocilor, pana cand am vazut o banda desenata si de atunci pot spune ca am devenit un fan al lor.Acum vreau sa dau cateva date despre ele. O carte sau revistă de benzi desenate reprezintă o publicatie în care sunt istorisite una sau mai multe naraţiuni prin intermediul limbajului şi convenţiilor benzii desenate. Definiţia termenului este disputată între specialişti, şi de aceea şi originea acestei forme de artă este de asemenea disputată. Originile benzilor desenate americane trebuie căutată în ziarele de la începutul secolului din America, unde apăreau pentru a comenta diferite caricaturi sau pentru a susţine diferite povestiri simple. Primul exemplar de „benzi de
senate“, după definiţia americană a fenomenului "comic books" din Statele Unite, este considerat a fi The Adventures of Obadiah Oldbuck.
Cartea de benzi desenate este considerată o noua artă. O carte de benzi desenate este o revistă sau o carte conţinând o artă secvenţială în fo
rmula unui narativ. Deşi termenul implică altfel, materia de studiu în cărţile de benzi desenate nu este necesar să fie amuzante, şi de fapt seriozitatea lor dramatică variează în mare măsură. Termenul "benzi desenate" în acest context se referă la cadrele de diferite mărimi care conţin fiecare o imagine ce ilustrează în mod dinamic sau static acţiunea ce se petrece în firul narativ al poveştii respective.
joi, 1 mai 2008
PABLO PICASSO
Picasso nu s-a putut mulţumi în viaţă cu un singur rol. Va juca multe, reale şi imaginare, dar pe toate cu aceeaşi pasiune. Opera lui Picasso este o oglindă care permite urmărirea artei în secolul al XX-lea şi totodată viaţa particulară a artistului. Pânzele lui ne amintesc de un jurnal intim care glorifică frumuseţea şi erotismul femeilor iubite, opera sa nu reflectă o realitate vizibilă, ci redă o reprezentare interioară. Optzeci de ani de activitate artistică - pictură, sculptură, poezie - reflectă multilateralitatea creaţiei lui Picasso care trăieşte pentru artă şi prin artă. Picasso si-a transformat viaţa în legenda. După ani petrecuti printre boemii din Montmartre, a devenit- graţie geniului 
si spiritului sau inovator, dar totodată si prieteniilor celebre si aventurilor sale amoroase-cel mai renumit pictor al secolului al XX-lea.
"Omul si arta creeaza un minunat spectacol, ofera o bucurie pe care numai putini artisti au fost cap
abili sa o dea ; in el se afla o inepuizabila pofta de viata." (Pierre Cabanne)
"Cine este, de fapt, pictorul? Este un colectionar care isi creeaza colectiile pictandu-si singur tablourile care i-au placut la altii"(Picasso)
joi, 24 aprilie 2008
Gheisele - artiste si entertaineri in traditia japoneza
Ce este o gheisa? Un obiect al dorintei. O opera de arta in miscare. Un actor, un artizan. Un tip uman, la granita cliseului cultural, imposibil de redat in categoriile occidentale. Sau poate, pur si simplu, o femeie care poseda, in cea mai inalta masura, rafinamentul codurilor si artelor lumesti.
Gheişele au apărut în istorie ca entertaineri de profesie; la început mulţi din aceşti entertaineri nu erau femei, ci bărbaţi. În timp ce diferite tipuri de curtezani puneau accent pe plăcerile sexuale, gheişele se specializau pe artele tradiţionale japoneze, muzică, dans, ceremonia ceaiului, conversaţii cu bărbaţii pe care îi întreţineau. Termenul "gheişă" a ajuns treptat să însemne doar femeie entertainer, aşa cum înseamnă şi astăzi.
Gheişele au apărut în istorie ca entertaineri de profesie; la început mulţi din aceşti entertaineri nu erau femei, ci bărbaţi. În timp ce diferite tipuri de curtezani puneau accent pe plăcerile sexuale, gheişele se specializau pe artele tradiţionale japoneze, muzică, dans, ceremonia ceaiului, conversaţii cu bărbaţii pe care îi întreţineau. Termenul "gheişă" a ajuns treptat să însemne doar femeie entertainer, aşa cum înseamnă şi astăzi.
Cunoscute in secolele secolele XVIII-XIX pentru talentele lor artistice, gheisele urmau o adevarata scoala in Japonia. Erau selectate "pe spranceana” inca din copilarie, pentru a fi instruite in diferite arte traditionale. Mergeau la scoala, invatau sa umble pe tocuri, sa danseze, sa priveasca barba]ii in anumite feluri, sa cante si sa poarte o conversa]ie. Toate astea, in asa fel incat sa starneasca atentia barbatilor, dar sa nu fie stridente. De pilda, imbracamintea era atent aleasa. Kimonourile gheiselor erau decoltate, dar nu in zona sanilor, ci la spate. De ce acolo? Pentru ca, in lumea japoneza, ceafa si gâtul intra in ritualul seduc]tei barbatlor. Incaltamintea purtata de gheise e una speciala: sandale cu talpa foarte inalta (zori) ori saboti de lemn (geta) Ucenicele se incalta cu saboti din lemn negru lacuit (okobo). Aveau mare grija ca look-ul sa fie impecabil: de la machiaj, coafura, pana la imbracaminte. Dar asta nu era totul, stiau sa-i sensibilizeze pe barbati unduindu-se gra]ios. Dansurile cu evantaiul atrageau privirile admiratorilor. La fel, cantecele pe care le interpretau aveau menirea de a-i ademeni pe barbati in mrejele lor.
Coafurile gheişelor au variat de-a lungul istoriei. In trecut, femeile işi purtau părul pe umeri în unele perioade, şi prins desupra capului in altele. În secolul 17 a aparut tradiţionala coafură shimada, un fel de coc elaborat, purtat de gheişele consacrate.
Înfăţişarea unei gheişe variază de-a lungul carierei, de la culorile vii ale unei gheişe ucenice, la înfăţişarea sobră a unei gheişe experimentate.
marți, 22 aprilie 2008
Arta egipteana - Pictura
Arta egipteana impresioneaza mai ales prin surprinzatoarea sa modernitate. Este o arta de mare demnitate si distinctie. Nu tine deloc sa emotioneze, este cea mai impersonala din intreaga arie culturala orientala. Afisand o vizibila mandrie- dar lipsita de aroganta sau duritate- e profund umana prin marea ei simplitate. 
Viata ei se comunica privitorului in mod direct din gestul natural si din atitudinea exacta a personajului uman reprezentat.Arta egipteana este dominata de ideologia religiosa si de cea monarhica. Artistul nu pune accenul pe estetica. El trebuie sa ilustreze o idee politica sau religioasa.Acest lucru se observa in arhitectura, sculptura, dIn ideologia egipteana antica moarte este conceputa ca o continuare fireasca a vietii,iar cea mai bogata imagine a vietii egiptene apare in basoreliefuri si in pictura. 
Pentru a-si continua viata dincolo de moarte defunctul trebuia sa fie insotit de ceea ce il inconjurase si in viata terestra, "intrucat, pentru egipteni, nici o diferenta nu trebuie sa deosebeasca viata se dincolo de mormant de cea actuala" (P.Francastel)
Imaginea unei persoane, a unui obiect, a peisajului a faunei precum si a scenelor de ocupatii cotidiene, reproduce integral si in esenta realitatea modelului sau prelungind-o sau eternizand aceasta realitate. Potrivit acestei credinte imaginea este tot atat de reala ca si obiectul reprezentat. 
Pictorii egipteni au cunoscut arta de a pune in valoare, unul prin celelalt, doua tonuri vecine si desi nu cunosteau perspectiva - bustul barbatilor era brun galbui si al femeilor galben deschis - iar mijloacele sale cromatice erau sarace - limitate la sase culori fundamentale: alb, negru, rosu, verde, albastru si galben - ei au ajuns totusi la un stil liber in care apare chiar si umbra, un stil in care domina gratia liniei pure, varietatea tentelor, finetea in redarea transparentei apei si a rochiilor, in minutiozitatea de miniaturism a bijuteriilor a faldurilor si a frunzisului.
duminică, 20 aprilie 2008
AYA KATO-Arta sau Tehnologie Japoneza
Cu un background artistic influenţat de cultura tradiţională niponă, la numai 25 de ani, Aya Kato este una dintre cele mai originale voci ale artei japoneze contemporane. Stilul său fascinează prin perfecţiunea detaliului baroc ponderat de influenţele subtile ale Art Nouveau-ului şi fuziunea frapantă dintre imagistica japoneză tradiţională şi cea contemporană.
Aya Kato este produsul perfect al culturii japoneze, folosind Mac-ul şi noile media cu aceeaşi virtuozitate cu care predecesorii săi pictau cu tuş pânza de bambus.
Din perspectiva artistei de numai 25 de ani care şi-a educat imaginaţia pentru a „trezi sufletele adormite în locurile uitate în inimi“, lumea reală este atât de măruntă încât „oamenii sunt legaţi unii de alţii prin faptul că sunt vecini“. De aceea visează, în spiritul utopic nipon, la o lume „în care oamenii să se identifice cu propria istorie în care, prin speranţă, sufletul să se împletească cu pământul“. Universul artistic al lui Kato este dificil de teoretizat. S-a remarcat în muzică realizând motion graphics în videoclipul lui Tori Amos „Sleep with Butterflies“, în modă prin imprimeurile pentru o linie „Beautiful/Decay“, în lumea gadgeturilor prin motivele pe care le-a proiectat pentru carcase de iPoduri şi laptopuri şi în literatură ilustrând ediţii de carte pentru Edgar Allan Poe şi Claire Dean.
Spiritul ludic şi libertatea îi permit să se joace fără complexe, în aceeaşi imagine, cu simboluri arhetipale, trimiteri la arta populară occidentală, personaje provenite din mitologia personală, elemente decorative baroce sau preluate din arta tradiţională japoneză. Liniile sunt fluide, imaginea se scurge în forme profund feminine, iar culorile se desfăşoară în maniera „super flat“ care l-a consacrat pe Takashi Murakami.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)