Gheisele - artiste si entertaineri in traditia japoneza

Ce este o gheisa? Un obiect al dorintei. O opera de arta in miscare. Un actor, un artizan. Un tip uman, la granita cliseului cultural, imposibil de redat in categoriile occidentale. Sau poate, pur si simplu, o femeie care poseda, in cea mai inalta masura, rafinamentul codurilor si artelor lumesti.
Gheişele au apărut în istorie ca entertaineri de profesie; la început mulţi din aceşti entertaineri nu erau femei, ci bărbaţi. În timp ce diferite tipuri de curtezani puneau accent pe plăcerile sexuale, gheişele se specializau pe artele tradiţionale japoneze, muzică, dans, ceremonia ceaiului, conversaţii cu bărbaţii pe care îi întreţineau. Termenul "gheişă" a ajuns treptat să însemne doar femeie entertainer, aşa cum înseamnă şi astăzi.

Cunoscute in secolele secolele XVIII-XIX pentru talentele lor artistice, gheisele urmau o adevarata scoala in Japonia. Erau selectate "pe spranceana” inca din copilarie, pentru a fi instruite in diferite arte traditionale. Mergeau la scoala, invatau sa umble pe tocuri, sa danseze, sa priveasca barba]ii in anumite feluri, sa cante si sa poarte o conversa]ie. Toate astea, in asa fel incat sa starneasca atentia barbatilor, dar sa nu fie stridente. De pilda, imbracamintea era atent aleasa. Kimonourile gheiselor erau decoltate, dar nu in zona sanilor, ci la spate. De ce acolo? Pentru ca, in lumea japoneza, ceafa si gâtul intra in ritualul seduc]tei barbatlor. Incaltamintea purtata de gheise e una speciala: sandale cu talpa foarte inalta (zori) ori saboti de lemn (geta) Ucenicele se incalta cu saboti din lemn negru lacuit (okobo). Aveau mare grija ca look-ul sa fie impecabil: de la machiaj, coafura, pana la imbracaminte. Dar asta nu era totul, stiau sa-i sensibilizeze pe barbati unduindu-se gra]ios. Dansurile cu evantaiul atrageau privirile admiratorilor. La fel, cantecele pe care le interpretau aveau menirea de a-i ademeni pe barbati in mrejele lor.

Coafurile gheişelor au variat de-a lungul istoriei. In trecut, femeile işi purtau părul pe umeri în unele perioade, şi prins desupra capului in altele. În secolul 17 a aparut tradiţionala coafură shimada, un fel de coc elaborat, purtat de gheişele consacrate.
Înfăţişarea unei gheişe variază de-a lungul carierei, de la culorile vii ale unei gheişe ucenice, la înfăţişarea sobră a unei gheişe experimentate.

Arta egipteana - Pictura

Arta egipteana impresioneaza mai ales prin surprinzatoarea sa modernitate. Este o arta de mare demnitate si distinctie. Nu tine deloc sa emotioneze, este cea mai impersonala din intreaga arie culturala orientala. Afisand o vizibila mandrie- dar lipsita de aroganta sau duritate- e profund umana prin marea ei simplitate.

Viata ei se comunica privitorului in mod direct din gestul natural si din atitudinea exacta a personajului uman reprezentat.Arta egipteana este dominata de ideologia religiosa si de cea monarhica. Artistul nu pune accenul pe estetica. El trebuie sa ilustreze o idee politica sau religioasa.Acest lucru se observa in arhitectura, sculptura, dIn ideologia egipteana antica moarte este conceputa ca o continuare fireasca a vietii,iar cea mai bogata imagine a vietii egiptene apare in basoreliefuri si in pictura.

Pentru a-si continua viata dincolo de moarte defunctul trebuia sa fie insotit de ceea ce il inconjurase si in viata terestra, "intrucat, pentru egipteni, nici o diferenta nu trebuie sa deosebeasca viata se dincolo de mormant de cea actuala" (P.Francastel)

Imaginea unei persoane, a unui obiect, a peisajului a faunei precum si a scenelor de ocupatii cotidiene, reproduce integral si in esenta realitatea modelului sau prelungind-o sau eternizand aceasta realitate. Potrivit acestei credinte imaginea este tot atat de reala ca si obiectul reprezentat.

Pictorii egipteni au cunoscut arta de a pune in valoare, unul prin celelalt, doua tonuri vecine si desi nu cunosteau perspectiva - bustul barbatilor era brun galbui si al femeilor galben deschis - iar mijloacele sale cromatice erau sarace - limitate la sase culori fundamentale: alb, negru, rosu, verde, albastru si galben - ei au ajuns totusi la un stil liber in care apare chiar si umbra, un stil in care domina gratia liniei pure, varietatea tentelor, finetea in redarea transparentei apei si a rochiilor, in minutiozitatea de miniaturism a bijuteriilor a faldurilor si a frunzisului.

AYA KATO-Arta sau Tehnologie Japoneza

Cu un background artistic influenţat de cultura tradiţională niponă, la numai 25 de ani, Aya Kato este una dintre cele mai originale voci ale artei japoneze contemporane. Stilul său fascinează prin perfecţiunea detaliului baroc ponderat de influenţele subtile ale Art Nouveau-ului şi fuziunea frapantă dintre imagistica japoneză tradiţională şi cea contemporană. 

Aya Kato este produsul perfect al culturii japoneze, folosind Mac-ul şi noile media cu aceeaşi virtuozitate cu care predecesorii săi pictau cu tuş pânza de bambus.

Din perspectiva artistei de numai 25 de ani care şi-a educat imaginaţia pentru a „trezi sufletele adormite în locurile uitate în inimi“, lumea reală este atât de măruntă încât „oamenii sunt legaţi unii de alţii prin faptul că sunt vecini“. De aceea visează, în spiritul utopic nipon, la o lume „în care oamenii să se identifice cu propria istorie în care, prin speranţă, sufletul să se împletească cu pământul“. 
Universul artistic al lui Kato este dificil de teoretizat. S-a remarcat în muzică realizând motion graphics în videoclipul lui Tori Amos „Sleep with Butterflies“, în modă prin imprimeurile pentru o linie „Beautiful/Decay“, în lumea gadgeturilor prin motivele pe care le-a proiectat pentru carcase de iPoduri şi laptopuri şi în literatură ilustrând ediţii de carte pentru Edgar Allan Poe şi Claire Dean.
Spiritul ludic şi libertatea îi permit să se joace fără complexe, în aceeaşi imagine, cu simboluri arhetipale, trimiteri la arta populară occidentală, personaje provenite din mitologia personală, elemente decorative baroce sau preluate din arta tradiţională japoneză. Liniile sunt fluide, imaginea se scurge în forme profund feminine, iar culorile se desfăşoară în maniera „super flat“ care l-a consacrat pe Takashi Murakami.

               

 

Arta Greaca

Arta greacã reprezintã productia artisticã a civilizatiei grecesti , cu toate cã este dificil sã se stabileascã cu precizie limitele cronologice ale acesteia.
Artele care s-au dezvoltat în Grecia anticã , cea minoicã si cea micenianã reprezintã baza artei grecesti.
Se plaseazã nasterea artei grecesti în jurul secolului IX I.C. , odatã cu aparitia perioadei geometrice. S-a convenit cã dupã ce apogeul acestei arte a fost atins în secolul V , Î.C. în perioada clasicã, ultimele sale manifestãri urmând sã se stingã în pragul bãtãliei de la Aetium , din anul 31, Î.C. În realitate lucrurile sunt putin altfel deoarece si dupã bãtãlia de la Aetium este observatã influenta artei grecesti în productiile orientale si cele occidentale. Imensa expansiune a culturii grecesti poate explica importanta acestei arii de influentã .
Datoritã actiunii de colonizare din secolele VIII si VII î.e.n. arta greacã se impune treptat de la cadrul restrâns al Mãrii Egee în toatã regiunea din jurul Mãrii Mediterane. La sfârsitul secolului IV datoritã cuceririlor lui Alexandru cel Mare lumea greacã este limitatã la est de India iar la sud înglobeazã tot Egiptul si mai ales Imperiul Persan. Totusi la aceastã diversitate geograficã se adaugã profunde diviziuni politice.
Este adevãrat cã în fata dusmanului orasele grecesti se gãsesc unite, dar în rãzboaiele din secolul V , Î. C. sau în cadrul participãrii comune la Jocurile panelenice ele nu au nici un sentiment de apartenentã la aceeasi entitate. Cu toate acestea în aceastã diversitate rezidã o identitate culturalã comunã care face posibil sã se vorbeascã despre arta greacã.
Originile artei grecesti au rãmas învãluite în mister pânã la începutul secolului al XX-lea deoarece în Grecia nu au fost gãsite urme ale epocii de piatrã. Dar acum se stie cã nasterea artei grecesti isi aflã originea în confruntarea mai multor civilizatii ce se aflau în bazinul oriental al Mãrii Mediterane.
Arta cicladicã este cea mai veche mãrtuire a artei grecesti . S-a desfãsurat în epoca bronzului vechi. Cele mai frumoase manifestãri ale Cicladelor , pe lângã numeroasele obiecte din bronz si argint , le constituie „idolii“ cicladici. Aceste statuete din marmurã reprezentau personaje puternic stilizate . La realizarea lor s-a tinut seama riguros de pãstrarea proportiilor, care le-a conferit un superb echilibru. Este încã imposibil sã cunoastem semnificatia lor exactã. Spre sfârsitul mileniului al II-lea Î.C., se diminueazã producerea lor.
Arta minoicã corespunde perioadei de dominatie a Cretei în jurul anului 1800 Î.C. Se realizeazã construirea primei generatii de palate , printre care si cele din Cnossos si Malia. Palatele sunt puternic inspirate din modelele orientale. Aceste constructii au în alcãtuire o curte rectangularã , în jurul cãreia se aflã o serie de încãperi , de sãli de ceremonii si de culoare pentru procesiuni. A doua serie de palate cretane este reconstruitã în secolul VI Î.C. pe aceleasi locuri ale palatelor din prima generatie distruse brutal.
Constructiile sunt similare primelor, peretii sunt acoperiti cu fresce magnifice în culori strãlucitoare . Prin intermediul subiectelor religioase sau a motivelor florale se exprimã bucuria de a trãi si spontaneitatea. Cermica pictatã reia stilul naturalist si vesel,delectând prin reprezentãri de elemente marine. Cretanii fabricã pe scarã largã obiecte mici din metal, lemn sau fildes si creeazã niste piese de orfevrãrie foarte frumoase.
Arta micenianã rãsare atunci când civilizatia minoicã mai strãluceste încã , fiind construite la Micene , în secolul XVI Î.C. douã morminte mari , probabil princiare. Opulenta lor uimeste în acel mediu sãrac. S-a descoperit cã aceste morminte contin obiecte din metal pretios cum ar fi : elemente de podoabã a capului, arme de ceremonie, cupe, vase, multe provenind din Europa.
Creatiile autohtone sunt decorate cu scene voit violente într-un stil aproape brutal ce se observã si la frumoasa mascã a lui Agamemnon. Micenienii construiesc puternice citadele fortificate, ale cãror aspect contrasteazã cu deschiderea amplã, spre naturã, a palatului. Aceste constructii au început sã aparã prin anul 1400 Î.C. dupã nimicirea Cretei. Peretii sunt formati din blocuri enorme de piatrã, pe care dupã legende doar ciclopii le-ar fi putut duce. Aceasa face ca arhitecturii sã i se atribuie si numele de „ciclopicã“. Palatele din interiorul citadelelor au dimensiuni reduse . Principala salã a lor este construitã dupã principiul megaronului aflat la baza viitoarei arhitecturi grecesti . De asemenea la micenieni se gãsesc clãdiri funerare în formã de „cãpãtâni de zahãr“,arãtând rodul unei mãiestrii tehnice deosebite , ce impun prin amploarea lor. Fabricarea obiectelor mici este încurajatã dupã forma literelor F Y T ( phi, psi, tau).
Pierderea cunostinþelor tehnice dobândite se face odatã cu disparitia civilizatiei miceniene care cauzeazã de altfel si diminuarea productie artistice.

La sase ani, îsi dorea sa fie bucatareasa (nu bucatar!), la sapte ani, se credea Napoleon. A ajuns, în schimb, liderul miscarii suprarealiste si imaginea universala a artistului excentric. Gandul ca ar putea trece neobservat era pentru el la fel de insuportabil ca smerenia sau saracia. Încă de copil, manifestă un viu interes pentru pictură, primele încercări le face pe cutii de carton pentru pălării, primite de la mătuşa sa, modistă.
Obisnuia sa urineze în pat în fiecare dimineata si îsi lasa excrementele în locurile cele mai neobisnuite: sertare, oale, încaltaminte. Desi era de o timiditate extrema, practica fara jena exhibitionismul, spre oroarea servitorilor care îl gaseau dimineata gol în pat.
Dali era o prezenta colorta si impunatoare in vesnica sa capa lunga, baston,cu o expresie aroganta si flamboianta mustata copiata dupa cea a pictorului spaniol din secolului XVII, Diego Velazquez. Este faimos pentru afirmatia sa: “In fiecare dimineata cand ma trezesc traiesc o placere suprema, aceea de a fi Salvador Dali”.
Operele daliniene de dupa anii ’30 (Enigma lui Hitler, Premonitia razboiului civil, Cabinetul antropomorfic, Ecou morfologic) sunt rezultatul înlocuirii intentiei artistice constiente cu asociatiile libere de idei dictate de subconstient.

Commedia dell'arte

Commedia dell'arte a fost o forma populara a teatrului improvizat, provenita din Italia candva prin secolul XVI, mentinandu-si popularitatea pana in secolul 18, fiind prezent si astazi..
Spectacolele nu aveau scenariu, se sustineau gratis (se punea nadejde in donatiile spectatorilor la sfarsit) si aproape niciodata in spatii inchise..
Reprezentatiile erau bazate in jurul unui repertoriu de situatii conventionale, cum ar fi adulterul, gelozia, senilitatea sau dragostea.. Dialogurile si actiunea puteau fi usor ajustate sa satirizeze scandale locale, evenimente curente sau naravuri regionale..
Personajele erau indentificate de costumele si mastile specifice.. Acestea sunt impartite in categorii: zanni erau personajele de clasa sociala joasa, iar vecchi opusii lor si innamorati sunt indragostitii.. O conjuratie clasica si traditionala este ca innamorati sunt indragostiti si au de gand sa se casatoreasca, dar un batran (intelept in cele mai multe cazuri) vecchio sau mai multi vor sa impiedice acest lucru, facandu-i pe indragostiti sa ceara ajutorul unuia sau mai multor (servitori excentrici, de obicei).. Deseori povestea are un final fericit, cu innamorati casatorindu-se inconjurati de remuscari si regrete ale oricui pentru orice fel de faradelege.. Desigur, exista nenumarate alte variatiuni ale acestei povesti, de asemenea multe altele care se abat complet de la structura..

Arlecchino cunoscut de asemenea ca Arlechin sau Harlequin este un zanni..
Este acrobatic, pus pe sotii si usor recogniscibil datorita costumului sau intesat de petice in forma de romb, iar masca lui are o frunte joasa cu un neg.. Deseori, Arlecchino este servitorul lui Pantalone, uneori lui Il Dottore.. Este indragostit de Colombina, dar ea doar isi bate joc de el.. In schimb, poate avea frecvent o relatie cu publicul, implicandu-l in actiune sau gesticuland spre el..

Colombina - inspirata din personajul lui Arlecchino, ea este partenera acestuia si este portretizata de obicei ca fiind inteligenta, vicleana si nesupusa nimanui.. Asemenea lui Arlecchino, este o zanni si poate purta o costumatie similara cu a acestuia..

Il Capitano - iute de mana si curajos, dar nu neaparat eroic.. In general, personajul este imbracat in straiele de razboi ale vremii in care este interpretat, tipator si atent la cel mai mic detaliu.. Personajul este de obicei un om cu bune maniere, un cavaler care este respectuos fata de doamne


Dottore - Doctorul.. Prima impresie despre el(ca este destept) este una gresita.. Este batran si bogat, astfel un membru veritabil al vecchi, chiar daca este interpretat ca fiind pedant, nefericit si respins de femei, lipsit de speranta in acest sens..

Innamorati sunt indragostitii.. Innamorato si Innamorata au avut felurite nume de-a lungul timpului, insa cele mai populare erau Flavio si Isabella.. Sunt tineri, virtuosi si deosebit de indragostiti unul de altul.. De obicei, poarta hainele mai la moda in perioada respectiva in care joaca si niciodata nu sunt mascati.. De cele mai multe ori au fost portretizati ca fiind copii lui Dottore si Pantalone.. In ciuda faptului ca sunt indragostiti nebuneste, nu prea reusesc sa ramana singuri si nederanjati..

Pantalone este un membru al vecchi. De obicei instarit, insa foarte lacom.. Este un exemplu tipic al zgarcitului.. Nimic nu il preocupa la fel de mult ca banii, pentru care ar face orice.. Costumul lui consta intotdeauna in pantaloni rosii si o manta neagra.. Uneori are si barba..
Pedrolino este servitorul loial, umil, cunoscut si ca Pierrot sau Pedro.. Este de incredere, sincer si devotat stapanului sau in orice circumstanta.. Este de asemenea sarmant si placut.. Din punct de vedere al vestimentatiei, este intotdeauna imbracat intr-un costum albastru, invechit, cu guler inalt care sporeste senzatia de neingrijire..



Pulcinella, uneori numit Punch, este ciudatul: demn de mila si lipsit de ajutor.. Este cocosat, schioapata puternic, iar uneori nici macar nu poate vorbi, exprimandu-se prin gesturi si schelaituri sau alte sunete ciudate.. Personalitatea sa variaza de la inapoiat la viclean sau inselator..



Scaramuccia - cunoscut si ca Scaramouche, este personajul "hotoman", adesea portretizat ca un bufon si un fricos plin de el.. este mereu imbracat in negru din cap pana in picioare..

Tartaglia - miop si balbait, cu status social variat: fie notar, fie avocat, fie chimist, insa de cand dramaturgul Carlo Gozzi l-a facut politician, a ramas asa de atunci.. De obicei, poarta o palarie mare, cizme prea mari pentru picioarele lui, o sabie (sau un baston) mare..

Intr-o perioada in care expozitile de pictura sunt adeseori goale, un cuvant greu de spus in arta secolului 21 il au creatile inedite si uneori chiar socante.
Si cum expozitile noilor artisti ai "omenirii" s-au mutat pe atotincapatorul internet, unul dintre cei mai originali si renumiti este Phil Hansen. Cea mai cunoscuta creatie a sa este portretul liderului de nord - coreean Kim Jong II, pentru realizarea caruia a folosit 500 mL din propriul sange. Creatia lui Hansen a fost un protest impotriva programului nuclear al Coreei de Nord.





Hansen a avut un succes imens cu inedita creatie "Influences" cand si-a pictat unul peste altul 30 de desene reprezentand momente si persoane care i-au schimbat viata pe o bucata speciala de panza lipita pe piept.









Interactivitatea este cuvantul de baza in creatia lui Hansen, care considera ca iubitorii de arta trebuie inclusi in procesul de creatie. Pentru a-si ilustra ideea, Hansen a montat o plansa rotunda de mari dimensiuni in garajul fratelui sau, iar timp de 6 zile a scris pe ea mesajele primite de la circa 600 de oameni din toata lumea, care puteau urmari proiectul prin ajutorul unui webcam. Numai ca, surpriza, pe masura ce mesajele curgeau pe plansa se contura un portret: chipul artistului inconjurat de 4 maini. Proiectul intitulat "A moment" este socotit drept una dintre cele mai originale idei artistice ale ultimilor ani.

Unul dintre cei mai mari pictori din istoria artei europene- Vincent Van Gogh

Vincent Van Gogh este considerat unul dintre cei mai mari pictori din istoria artei europene iar opera sa, foarte putin cunoscuta la moartea maestrului, se spune ca a influentat decisiv expresionismul, fauvismul si arta abstracta timpurie, influenta sa regasindu-se si in nenumarate alte aspecte ale artei scolului XX. Valoarea extraordinara a lui Van Gogh a fost recunoscuta pentru prima data abia la 11 ani de la moartea artistului cand la Paris, pe 17 martie 1907, a fost inaugurata o expozitie cu 71 dintre lucrarile acestuia. Cateva dintre picturile lui Van Gogh se numara printre cele mai scumpe din lume. Pe 30 martie 1987, lucrarea "Irisii" a fost vanduta la licitatie de catre casa Sotheby's cu suma record de 53,9 milioane de dolari iar in mai 1990, "Portretul Doctorului Gachet" a ajuns din nou in fruntea topurilor vanzarilor la Christie's cu 82,5 milioane de dolari. Van Gogh este "detronat" abia in mai 2004 de catre Pablo Picasso, a carui lucrare "Baiatul cu Pipa" a fost vanduta la licitatie de catre casa Sotheby's din New York cu suma record de 104 milioane de dolari. Discutiile in legatura cu sanatatea fizica si mentala a lui Van Gogh continua si azi, epilepsia, schizofrenia, tulburari ale urechii interne, si alti factori fiind enumerati in legatura cu cauza problemelor sale. Scrisorile lui VG, adunate in trei volume, pun in lumina picturile sale si temerile sale din ultimele luni, desi exista doar mici aluzii la un posibil comportament sinucidal. Lungile depresii erau intrerupte din cind in cind de accese de creativitate si bucurie. Muzeul Van Gogh din Amsterdam ii dedica marelui artist olandez, pana la jumatatea lunii septembrie, o expozitie care contine numai desenele sale, organizatorii dorind sa evidentieze faptul ca inainte de a fi un pictor genial, acesta este unul dintre cei mai buni desenatori ai vremurilor sale. Desenele cu pricina demonteaza, spre stupefactia multora, mitul ca talentul lui Van Gogh nu era inainte de toate spontan si tumultuos. Cele patru carnete de schite si studii ale lui Van Gogh, care s-au pastrat pana in zilele noastre, scrisorile ilustrate care evoca progresul creatiilor sale dezvaluie un cu totul alt aspect al maestrului. Desenele cu pricina, executate fie cu cerneala, creion, creta sau acuarele reprezinta in realitate cercetarile atente si rabdatoare intreprinse de artist, care ulterior i-au permis sa-si dezvolte pas cu pas talentul exceptional cu care era inzestrat. Astfel, inainte de a deveni capodoperele pe care le cunoasteam cu totii, lucrari precum "La maison jaune" (Casa galbena), "La Chambre de l'artiste" (Camera artistului), "Le pont de Langlois" (Podul din Langlois) sau "Le Semeur" au facut obiectul a nenumarate studii in incercari care pot fi studiate de catre doritori in cadrul expozitiei de la Amsterdam.

Repetata in fiecare desen al sau, Van Gogh si-a adaptat, cu trecerea timpului, aceasta tehnica atat de caracterista operelor sale: puncte si urme care sunt prezente in toata splendoarea lor in unduirea lanurilor de grau si care fascineaza atat de tare atunci cand le intalnim in razele care inconjoara soarele si in autoportretele sale.

Baletul clasic

Lacul lebedelor

Spargatorul de nuci

Un dansator francez, Marius Petipa a fost dansatorul principal al baletului de la Sankt Petersburg. Desi a creat cateva piese de balet in Europa de Vest, succesul adevarat avea sa vina mai tarziu, in 1862. Atunci a prezentat in Sankt Petersburg piesa Fiica Faraonului, care a avut un succes atat de mare incat Petipa a fost numit principalul maestru de dans al grupului local, post pe care la ocupat timp de 4o de ani.El a creat peste 50 de coregrafii intregi, printre care Raimonda, care a fost regizat partial de Rudolf Nurejev in Londra. Tot de numele lui Pepita se leaga baletul La Bayadere, care contine pas-de-deux-ul virtuos care este numarul principal al galelor de balet.Petipa a devenit renumit in urma urmatoarelor trei spectacole de Balet:Frumoasa din padurea adormita(1890), Spargatorul de nuci(1892), Lacul Lebedelor(1895). Toate cele trei au fost scrise pe muzica lui Ceaikovsky si jucate in stilul clasic adus la perfectiune de Petipa. Acestea au devenit spectacolele de balet cele mai populare din toate timpurile.

Frumoasa din padurea adormita

CONCURS DE PICTURA SI DESEN "MIRCEA CIOBANU"

Pictorul si sculptorul Mircea Ciobanu este unul din absolventii de seama ai Colegiului Sf. Sava. S-a nascut in Bucuresti la 15 aprilie 1950 si a murit in 1991 in urma unei complicatii a aparatului respirator. In memoria sa, fundatia « Sf. Sava », formata in parte din fosti colegi ai lui Mircea Ciobanu, organizeaza concursul de pictura si desen, care poarta numele pictorului. Concursul se afla la a doua editie anul acesta, avind ca tema « Arlechinii », motiv frecvent in opera pictorului. Sint asteptati sa participe toti elevii Colegiului Sf. Sava, din clasele a IXa pina in a XIIa. Termenul limita de primire a lucrarilor este 18 aprilie 2008. Tehnica de executie si suportul sint la alegere. Dimensiunile impuse nu trebuie sa depaseasca 50 X70 cm. Lucrarile vor fi prezentate in material finit si inramate sau montate atragator, in passe-par-tout, rama sau pe cadru de lemn in cazul in care suportul este pinza. Se vor aprecia calitatea artistica, respectarea temei, factura tehnica, originalitatea. Cele mai bune lucrari se vor premia pe 22 aprile 2008 la vernisajul expozitiei din holul Colegiului Sf. Sava. Premiile oferite de organizatori sint in bani.

Detalii despre cariera lui Mircea Ciobanu : http://www.ciobanu.ch/
Detalii despre concurs : prof. Bogdan Teodorescu, e-mail :rsnnt@yahoo.com